Înc-o carte tot degeaba

Lac de lacrimi

Să mă ardă ochii, dar să nu las lacrima să curgă,
Să mi se spulbere iubirea,dar să nu mai plâng,
Să-mi cadă universul, pământul să-mi fugă,
Dar să nu cadă lacrimi...n-am unde să mai strâng...

Nici tu să nu mai plângi vreodată
Cu ochii tăi care-ai mei au fost cândva
Și ce mi se par mai străini ca niciodată
Doar suferă-i în tăcere, ascuns pe undeva...

Printre copaci sălbatici și spini suferinzi
Ne ducem amândoi și n-or să ne găsească
Și lacuri de lacrimi vei putea să întinzi
Căci și ei se tem să ne mai iubească.

I-am îneca amândoi cu tainele tăcerii
Și cu adâncul gol în care se afundă
Cu spinii mângâierii în rimele durerii
Cu suferința noastră atât de profundă.

Ți-am asigurat o dezamăgire prin astă promisiune
Și tu mi-ai asigurat,făcând-o pe aceeași
Ne-am dezamăgit amândoi printr-o slăbiciune
Prin parfumul iubirii pe care-o să mi-l lași...

Și-am devenit așa de fragili
Ni s-a luat și dreptul la îmbrățișare
Ne vom sfărâma reciproc și mult prea subtili
În brațele-nghețate și-n venele goale.

Sunt moartă,dar tu încă ești viu
Și nimeni nu poate să-nțeleagă
Cum mori și tu să reînviu
Să pot să-ți fiu întreagă.

Ești neatins, dar uite...mă desfac
În lacrimi noi și-uscate
Ești încă trist, eu încă zac
Și ți le dau pe toate.

Tu te-ai refugiat în mine
M-ai omorât sau amorțit
Mi-ai reclădit lacrimi, ruine
Sau poate ai greșit...

Te-ai înălțat undeva sus...
Ți-au curs peste mine lacrimi
Tu m-ai împins și eu m-am dus
Să-ți construiesc noi patimi.

Și m-am refugiat în lacuri
Și nu te-am mai simțit
De-atunci trecut-au parcă veacuri
De când noi ne-am rănit.

Și inima mi-a orbit iar...
Nu am puterea s-o refac
Te-aștept pe tine încă,dar...
O să mă-nece lacrimi,
Lac...