Înc-o carte tot degeaba

stropi de tăceri

Fii trupul trupului meu și viața vieții mele
Fă-mi viața ușoară,moartea fă-mi-o grea
Să-mi fi permanență,nu doar parfum pe piele
Naște-mă-n moarte și ucide-mă c-o stea...

Și chiar de în beznă voi fi nenăscută
O cunoscută necunoaștere mă va purta prin iad
O memorie a ta,viață necunoscută
Pe margini de picături de ploaie am să ard.

E prea trist ca să fie frumos,
Dar totuși,inconștiența definește-o iubire
Iubirea-ai un pretext pentru durere
Și durerea se ascunde dupa o zâmbire.

Și nu plec acum pentru că n-aș putea să iubesc
Ci dimpotrivă, pot cu tot dinadinsul
Și voi avea o scuza când am să te rănesc
Și-ți voi distruge speranțele din întreg necuprinsul.

Și nu-ți voi spune când te voi părăsi
Căci ce nu știi, nu te rănește se pare
E de-ajuns să știu că m-ai fi putut iubi,
Dar nu cu dinadinsu-ți, ci doar cu limitare.

Și n-am să știu vreodată de e ultima oară
Când văd aceste locuri sau pe tine poate,
Dar v-ați schimbat cu toții,nu-i ca odinioară
Și chiar de există îmi pare că sunt moarte.

Și-mi repugnă mirosul și spasmu-nfiorării,
Și muribund de ești,îmi pari tot poetic
Prin tulburea iubire te voi lăsa uitării
Căci totul e-n zadar și devenit patetic.

Renunță a-mi mai fi moarte, viață ori trup
Întuneric sau stea iluminată de ape
Rămâi unde ești, eu oricum nu te-apuc,
Dar respirația ta în pieptul meu va bate.