descompunere

10 2 0
                                    

Din cauza ta ochii mei s-au înnegrit
Și tu nu mă poți vedea plângând
Și nici să m-auzi suspinând
Căci n-ai venit.

Acasă nu mai e la tine-n brațe
Nu mai e nicăieri și s-a pierdut
Odată cu lacrima care-a căzut
Fără destinație.

Afară e prea frig și îngerii nu zboară
Se odihnesc cu mine pe umerii tăi
Cu diavolii din șemineul cu văpăi
În fiecare seară.

Dar ziua e prea cald și păsările mor
Și ca să le salvez le-am pus peste tine
Pe sufletul tău rece,și-așa străin de mine
Și fără ajutor.

Din cauza ta părul meu s-a blonzit
Și buzele mele au crăpat spre sânge
Și mâna-mi spre-a ta se frânge,
Dar nu s-au potrivit.

Din cauza ta acum dansez mai strâmb
Și desenez mai bine figuri de oameni triști
Și cânți mai aritmic când chitara-ți piști
Cu degetul stâng.

S-a sacadat acum respirația mea
Și nu pot să îți spun că îmi pare rău
Tot ce vreau e să adorm în părul tău
Căci nu e vina ta.

Înc-o carte tot degeabaWhere stories live. Discover now