— Ești exact ca părinții tăi, o falsă! O marionetă! De ce naiba m-ai făcut să-mi fac speranțe când tu te gândeai la el? De ce?! țipă băiatul ultimele cuvinte, ochii lui umezindu-se. Răspunde-mi! De ce taci?!
Irene a început să plângă, Taehyung strângându-și pumnii mai că exploda de nervi.
— L-ai ales pe el! Ai ales banii și puterea lui, așa cum ți-a ordonat și mama ta! Nu te credeam așa, Min Irene. Dar se pare că până acum ai purtat o mască. Sau să-ți spun, Jeon Irene?
Buza de jos a fetei a început să tremure, privind cu ochii în lacrimi la chipul lui nervos. Avea tot dreptul să-i reproșeze ce a făcut, însă i-a adus niște jigniri care au pus sare pe rana ei deja deschisă. Cu fiecare cuvânt spus de el, un cuțit se înfigea peste tot în corpul ei.
— Doare adevărul, așa-i? Sau cumva ai uitat cu cine ai fost noaptea trecută? Părinții tăi știu? Scumpul tău logodnic știe? întreabă apropiindu-se de ea, Irene înghițindu-și limba. Nu meriți nici să suferi, ca să știi. spune scârbit, Irene acoperindu-și fața cu mâinile și întorcându-se cu spatele la băiat, începând să plângă zgomotos.
— Pentru ce a fost tot teatrul ăsta cu sclavia și așa-zisa soră moartă? Ești o adevărată mincinoasă. Nu meriți nici să mai vorbesc cu tine! îi reproșează gesticulând nervos. Te-am iubit foarte mult, dar nu mi-ai meritat iubirea. M-am îndrăgostit de o mască. Dacă mai îmi ieși vreodată în cale, te voi face să-ți pară rău că m-ai cunoscut!
Astea fiind zise, băiatul a privit-o încă câteva secunde, apoi a plecat grăbit și nervos din curtea restaurantului, lăsând-o singură pe fata care plângea fără oprire, uitându-se cu ochii în lacrimi în urma lui.
A căzut pe scaunul unei mese de pe terasă, simțind cum nu mai are aer de la cum plângea.. Ce mai conta dacă o vedea cineva acum? Nu mai conta. Taehyung s-a dus... A tunat, a fulgerat, și a plecat, așa cum a fost părăsit..
Oricât voia, nu se putea liniști. Cuvintele lui Taehyung se învârteau în mintea ei și o făceau să se simtă dezgustată de ce a putut să-i facă..
Nu avea cu cine să vorbească. Nu avea cui să-i împărtășească ce trăiește, și cât suferă..
A ridicat mâna care îi tremura, privind înspre inelul cu diamant de pe degetul ei. Aici putea sta inelul lui Taehyung..
A luat câteva șervețele de pe masă și și-a șters ușor nasul și obrajii, știind că deja și-a stricat machiajul. Plânsese foarte tare, iar suspinele ei care îți rupeau inima nu se mai opreau.
Nu știa cum să se calmeze, seara ei fiind deja stricată. Nimic nu o mai putea repara, nimic nu o mai putea face să zâmbească.
Însă nu putea doar să se ducă la mama ei și să-i spună că petrecerea s-a terminat. Mai sunt ore bune în care va sta și se va abține să nu plângă și să urle de durere în fața tuturor.
După câteva minute suspinele s-au mai diminuat, ștergându-și în continuare nasul și pomeții.
— Irene?
Vocea lui Jeongguk s-a auzit venind înspre ea, ridicându-și privirea și văzându-l în fața ei.
— Ești bine? De ce ai plecat?
— Sunt doar uimită.. Este prima dată când cineva îmi spune cuvinte atât de frumoase, iar apoi mă cere în căsătorie.
Nu știa cum de creierul ei s-a gândit să spună așa ceva, sfidând starea ei interioară.
— Ai plâns?
— Mi-au lăcrimat puțin ochii.. Ce se putea întâmpla mai frumos de ziua mea? Sunt doar fericită..
Îi venea să-și dea un pumn pentru că gura ei spunea chestii împotriva ei, nevrând nicidecum să se dea de gol.
— Este frig, vei răci. Hai înăuntru, a venit felul doi.
A aprobat și s-a ridicat, băiatul înconjurându-și brațul pe talia ei. Au intrat împreună în local, trecând prin mulțime și îndreptându-se înspre baie.
Cum nu era nimeni acolo, Jeongguk a lăsat-o pe fată să se ducă înspre chiuvetă în timp ce el a închis ușa.
După ce și-a spălat ușor fața cu apă și s-a șters, și-a sprijinit brațele de marginea acesteia, privindu-se în oglindă.
Băiatul a apărut în spatele ei, lipindu-și corpul de al ei și punându-și mâna peste cea a fetei care îi purta inelul.
A privit prin oglindă cum începe să-i lase săruturi umede și apăsate pe claviculă și umăr, mâna lui mângâindu-i pielea înainte ca buzele lui să o facă.
— Abia aștept să ne căsătorim ca să îți ating pielea de porțelan în fiecare zi. Să te văd în fața ochilor mei mereu, ca să-mi luminezi ziua.
A întors-o cu grijă înspre el, buzele lui atacându-i gâtul în timp ce ea a rămas prinsă între chiuvetă și corpul băiatului.
Și-a înclinat ușor capul și și-a închis ochii, mâinile lui Jeongguk plimbându-se pe spatele și talia ei, Irene scoțând un mic geamăt când i-a simțit limba fierbinte pe pielea ei.
A luat-o prin surprindere când și-a pus mâinile pe gâtul ei și a invitat-o la un sărut, Irene punându-și mâinile pe pieptul lui simțind cum buzele brunetului încep să se miște.
I-a acceptat sărutul îndemnată de plăcerea pe care i-o oferea, mâinile ei urcând inconștient pe umerii lui, mângâindu-l.
Acum buzele lor se sărutau tandru una pe alta, amândoi simțind conexiunea acestora. Era ceva magic.
S-au despărțit din sărut din lipsa aerului, împreunându-și frunțile și privind adânc unul în ochii celuilalt.
— Te iubesc foarte mult. Mă faci să mă simt atât de bine doar când mă privești așa.
Fata a zâmbit slab, aproape inexistent, văzând cum băiatul iar amenință să-i atace buzele, așa că doar și-a închis ochii, lăsându-l să o sărute din nou.
🤍
la mulți ani, jimin!! 💜