Mașina a oprit în fața vilei, cei doi tineri coborând și așteptând ca menajera să le deschidă ușa, fiind apoi întâmpinați de părinții fetei.
— La mulți ani, prințesa noastră! exclamă mama ei fericită, luându-și copilul în brațe, tatăl ei alăturându-se îmbrățișării.
Irene a zâmbit fals, după o îmbrățișare strânsă, îndepărtându-se de cei doi.
— În sfârșit a venit și ziua asta. Majoratul tău. Cred că cu toții o așteptam cu nerăbdare, chiar dacă înseamnă că acum ești liberă să zbori din cuibul părintesc. Nici nu pot să concep când ai crescut atât de mare..
Vorbește mama ei zâmbind, Irene forțând un zâmbet.
Însă ținea să o corecteze. Ea aștepta ziua asta în urmă cu câteva luni, atunci când credea că își va face singură o viață, însă a decis că e în zadar să o aștepte cu nerăbdare când s-a stabilit cu cine își va petrece întreaga viață.
— Trebuie să ne pregătim. În două-trei ore începe petrecerea.
— Bine. Atunci merg și eu acasă și ținem legătura. spune Jeongguk, părinții fetei aprobând.
Mia i-a făcut un ușor vânt fetei înspre băiat, zâmbetul lui Jeongguk dispărând atunci când a observat micuțul gest.
— Să te conduc.. spune fata făcându-i semn să meargă.
Jeongguk a aprobat și și-a luat la revedere, ieșind din vilă împreună cu Irene.
Fata a închis ușa, întorcându-se apoi înspre băiat, tresărind când el i-a luat chipul în palme.
— După ziua asta, totul va fi numai cum vrei tu. Nimic nu te va mai supăra. Așa că nu mai sta supărată, iubire. Ne vedem mai încolo.
— Bine..
I-a lăsat un sărut dulce pe obraz, aproape de buze, fata închizându-și ochii pentru câteva secunde.
— Mă bucur să știu că măcar ție îți pasă de mine.
— Nu spune asta. Și părinții tăi țin la tine, doar ești copilul lor.
— Am văzut cum țin la mine.. Nu mai încerca îmi ridici moralul. Ne vedem.
— Te voi face foarte fericită. O să-mi fie dor de tine.
— Și mie.
Vorbește gândindu-se doar la faptul că el este singura persoană care o iubește și o susține în tot ceea ce face, cu toate defectele ei.
Și-au făcut cu mâna înainte ca băiatul să intre în mașină și să plece, fata intrând înapoi în vilă, unde a dat de părinții ei.
— Du-te sus și pregătește-te, că urmează să mergem la coafor. Ți-am comandat rochia care ți-a plăcut din Paris, și azi va fi o zi perfectă.
Irene a aprobat și și-a plecat capul vrând să plece, însă s-a oprit când vocea mamei ei s-a auzit din nou.
— Că tot e ziua ta, și de acum tu vei decide unde vei sta, eu și tatăl tău vrem să-ți spunem că îți mulțumim pentru că ne-ai ascultat mereu și nu ai fost obraznică. Sper să ne înțelegem tot atât de bine de acum încolo.
Un zâmbet a apărut pe chipul palid al fetei, părinții ei zâmbindu-i scurt.
A stat câteva secunde blocată, apoi a urcat gânditoare scările înspre camera ei, intrând în ea.
A fost întâmpinată de Tarra, luând-o în brațe și lăsându-i un sărut pe cap.
— Te-am cam neglijat, nu-i așa micuțo? Lui mami îi pare rău, însă chiar nu am avut zile ușoare. Mâine promit că te plimb cât vrei tu.
A lăsat-o jos, văzând pe pat o cutie mare frumos împachetată, luând o foarfecă și desfăcând-o. În ea se afla rochia pe care a comandat-o pentru ziua ei, o splendoare de rochie pe măsura ei.
A aranjat-o cu grijă pe pat, intrând în baie și dând drumul la apă caldă, urmând să-și facă un duș liniștitor, unde să-și hidrateze pielea. Când a fost gata, s-a folosit de un prosop pentru a se usca, urmând să înceapă programul obișnuit pe care îl făcea de câteva ori pe săptămână, urmând să-și îngrijească fața și mâinile.
Trecuse aproape o oră, Irene schimbându-se în ceva lejer și elegant pentru a merge la coafor.
— Ești gata?
Vocea care s-a auzit după o ciocănitură în ușă a făcut-o pe fată să-și îndrepte privirea înspre mama ei care intrase în încăpere, ridicându-se de pe pat și aprobând.
— Întâi mergem la salon pentru unghii și machiaj, apoi la coafor. Venim apoi repede să ne îmbrăcăm și mergem. Bine?
— Bine, eomma.
Zis și făcut. După aproape 3 ore, fata s-a ales cu un model frumos de unghii, colorat în portocaliu și negru pentru a se asorta cu rochia ei, la fel ca machiajul pe care și-l alesese.
Cât despre păr, fata a ales să-l lase liber în bucle, pe partea stângă fiind prins cu cleme și agrafe de culori menționate mai sus. Când a ajuns înapoi acasă, a asortat rochiei niște pantofi negri cu toc, și colierul de la bunica ei, pe lângă micul cadou de la tatăl ei: un set de aur, brățară, colier și cercei.
S-a privit zâmbind în oglindă, neștiind dacă să fie bucuroasă sau tristă. Ziua asta îi va schimba viața? Poate va scăpa de regulile părinților ei, însă libertatea i-a fost luată odată cu Taehyung. Poate ar trebui doar să-l uite, și să încerce să-i dea o șansă lui Jeongguk. Amândoi o iubesc și se comportă frumos cu ea, dar destinul i l-a dat pe Jeongguk. Cum s-ar mai putea opune, când probabil data nunții a fost deja stabilită?
Poate într-o bună zi îl va uita pe Taehyung, și el va face la fel. Poate își va lăsa prima iubire în urmă, și va trăi în continuare așa cum a făcut-o până acum. Adică ca o marionetă.
— Irene! Să mergem!
Strigătul mamei ei a făcut-o să-și iasă din gânduri, luându-și rămas bun de la Tarra și părăsind camera.