Holy&Hell✅

Capitolul 21

De dimineață bunicul nu a mai fost în camera mea cu pușca gata încărcată pentru a-mi da deșteptarea. Asta pentru că m-am trezit înaintea lui și m-am ocupat de animalele de la fermă. Vladimir a mâncat toți intrușii de noaptea trecută pentru că am uitat geamul deschis, Figaro puțin mi-ar fi păsat ce mănâncă, dar s-a milogit de mine prin toată ferma și doar pentru a scăpa de el l-am hrănit. Nu sunt o persoană rea, doar că urăsc motanul. Iubesc animalele, mai puțin orfanul ăsta. Am reușit să o scot și pe Beth din hambar odată cu restul hergheliei de cai pentru a paște și ea ceva iarbă bună. Cred că de la prea mult fân și ovăz deja o ia razna! Din fericire, nu am mai încasat o copită în mufă și nici o coadă peste frumoșii mei ochișori. Mai târziu, de aș fi știut că avea să îmi ardă retina datorită unei lovituri încasate exact în acest moment, aș fi preferat de un miliard de ori să mă trezesc cu o copită în gură de la Beth. Ba nu, de la toată herghelia! Și ciugulită de ciori, găini, rațe, gâște și restul orătăniilor din ferma bunicilor mei. Ar fi fost cu mult mai bună și o tortură ca la vechii... vechii ceva. Greci, spartani, patricieni, arieni, ce mama zeilor o fi fost ei, dar tortura lor era cu mult mai bună decât să primesc această lovitură.

Se făcea că mă întorceam de la magazin, îmi admiram safirul atât de frumos al inelului de logodnă - logodnă de care am avut parte câteva ore de beție - când am fost asaltată. Mai să mă agreseze pe mijlocul drumului de țară, a sărit pe mine un țăran. Și ce mai țăran! Oh, ăsta da țăran! Cowboy bun de o tură sau două.

Mai exact, am fost agățată la poarta fermei bunicilor mei de către un blondin înalt cât poarta hambarului și făcut mai ceva decât copita dragii de Bethesda. Ochii, dacă mă uit atent, au culoarea safirului de pe inelul de la Hell. Întrebarea mea acum este: de ce mai port inelul dacă nu mai sunt măritată? Zeul grec sunt sigură că a rupt actele, nefiind depuse este înapoi burlac, deci a trecut peste! Și eu cred că voi trece peste cowboy. La propriu, pentru că îl ochesc pe Figaro la pervazul geamului din camera mea.

-Nemernicule... Murmur uitându-mă urât deasupra umărului stâng al tipului.

-Ai spus ceva? Mă întreabă dintr-o dată tipul de a cărui existență am uitat total atunci când l-am luat în vizor pe orfanul puricos și îi zâmbesc cu toți dinții într-o încercare banală de a-l face să uite că adineaori vorbeam singură.

Bine, nu chiar singură, ci cu motanul acela care acum stă agățat de perdelele mele.

-Nu perdelele, jigodie! Țip eu și Figaro își linge botul pe geam spre mine.

-Pardon? Se întoarce el și îl vede pe Figaro franjurându-mi perdelele frumoase și înflorate. Haide, te pot aranja la croitoreasa satului din apropiere, cel vecin cu acesta dacă îl știi, și ea te poate ajuta cu alea. Spune apoi către mine și îmi pune mâna stângă pe spate, desfăcută, undeva aproape de încuietoarea sutienului de sub cămașa scurtă pe care o port.

Asta nu-i de bine! Nu-i bine deloc!

Dar ce e mai rău acum urmează! Hell iese pe veranda bunicii cu pușca bunicului în mâini, îndreptată spre cowboy-ul ce îngheață cu o încruntătură lângă mine. Nu își retrage mâna de pe spatele meu, însă începe să își miște degetele pe spatele meu și mai că mi se taie picioarele când îl văd pe Hell cum trage piedica puștii. Bunicul iese în urma lui și îl bate pe spate râzând. Se apleacă apoi, poziționează pușca din mâinile lui Hell cu ținta spre boașele blondinului și zice clar și răspicat un "trage" din toată inima.

Și cowboy-ul blond o ia la fugă. Rămân pe loc uitându-mă șocată spre Hell care îmi aruncă un rânjet specific lui și o ocheadă amănunțită din cap până în picioare. Mă strâmb la el urât și ca reacție, îmi transmite o bezea în aer pe care o evit dezgustată punând o strâmbătură, cu limba scoasă.

-Așadar aici mi te ascundeai, nevastă dragă? Haide acasă, e nevoie de tine la firmă! Jessica Jane și Derek Shadow sunt doar doi pioni, tu ești șefa. Îmi face cu ochiul și vine spre mine punându-și o mână după umerii mei.

După mai multe proteste, bunica mă aruncă ea singură în mașina lui Hell - cea nouă, cu care a venit după mine, desigur - după ce îmi ia și rucsacul din camera mea. Nu îi spun nimic prima jumătate a drumului, deși el încearcă în mod repetat să mă tragă de limbă.

-Sunt singură, tu ești singur, locul meu este la fermă, locul tău este la vila ta anostă de singuratic trist și notoriu. Du-mă înapoi sau oprește mașina, Hell Snowden! Mă răstesc la el pe la jumătatea drumului.

-Dar asta fac, iubita mea turturică fugară! Te duc înapoi unde îți este locul! La noi acasă! Spune el ca pe cel mai firesc lucru din lume și mă agit pentru a deschide portiera.

El e mai rapid, încuie și portiera, dar trage și centura de siguranță peste mine. Afurisitul! Are noroc că are mâinile mai lungi, nemernicul ăsta de zeu grec! De ce m-ai blestemat mare D cu așa bunăciune nenorocită!? De ce?! L-aș da la schimb oricând cu Beth! Până și cu Figaro, dacă stau să mă gândesc mai bine...

-Nu ai niciun drept! Lasă-mă să plec! Asta-i răpire, idiotule! Și ce puricii lui Figaro și copitele lui Beth cauți aici? Cum rahat ai ajuns aici și ce dracului le-ai spus bunicilor mei de nu te-au asasinat imediat ce ai ajuns?! Fac eu încruntată.

-Ce le-am arătat... Spune el simplu cu un zâmbet în colțul gurii și îmi arată un xerox făcut după foaia pe care i-am scris biletul de adio atunci când am fugit. Aceea, draga mea soțioară, era actul nostru de căsătorie! L-ai avut sub năsucul acela al tău și nu ți-ai dat seama! Ce păcat, nu-i așa? Actele au fost depuse, turturico, iar de mine nu scapi nici în instanță pentru că voi refuza orice cerere de divorț și voi arăta instanței cât de romantic și drăgăstos sunt eu cu tine! Ah, legat de ce le-am spus... Începe Hell să râdă nervos. Ți-am luat ADN-ul din urmele lăsate pe un pahar din care ai băut înainte de... mica ta vacanță. Le-am spus adevărul, iubito!

-Și care ar fi acela, Hell? Ce adevăr? Vorbești prostii. Strig eu îmbufnată și gândul mă duce la plăcinta aia pe care o făcuse bunica și din care n-am apucat să mănânc în dimineața aceasta.

Ah, acum mai mult ca niciodată mi-aș dori să mănânc din plăcinta aia! Fir-ar să fie cu apariția ta aici, Hell!

-Că te iubesc de fapt - lucru de care mi-am dat seama după plecarea ta și bătaia luată de la frate-tu - și... că așteptăm un copil. Ta-da! Râde Hell nervos și gândul la plăcinta aceea îmi întoarce stomacul și așa gol.

Și ce n-aș da să fi mâncat ceva, pentru a avea ce să vomit în mașina idiotului de Hell.

-Hell, nenorocitule, m-ai lăsat gravidă?! Țip dintr-o dată, ceea ce îl face pe Hell să tragă de volan spre dreapta, aproape să facem și accident.

Grozav! Aștept ceva care nu era plănuit! Nu la vârsta asta și nu cu zeul grec, în niciun caz!

YO, v-am zis că apar controversele! Da, posibil ca azi să postez același capitol, dar din perspectiva lui Hell pentru că am observat că vă cam place când își ia bătaie de la Derek ;)