Holy&Hell✅

Capitolul 16

Încalț niște adidași albi originali și îmbrac niște blugi scurți rupți. Iau pe mine un maiou vișiniu și atașez niște bretele la blugi, apoi peste o cămașă în carouri roșii, albe și negre. Îmi împletesc părul în două cozi strânse pe scalp, las câteva șuvițe pe față în laterale și iau pe cap o pălărie de paie pe care mi-a lăsat-o bunicul pe pat. Mă uit în oglinda din baie și zâmbesc.

-Arăți ca o țărancă originală. Spun eu către fata din oglindă ce mă privește ciudat, cumva cu ochii lucind în cap. Perfect! Țip scurt și încep să râd.

Dacă îmi schimb stilul vestimentar, stilul muzical, stilul meu pe de-a întregul, atunci uit trecutul. Dacă uit trecutul, uit idiotul. Dacă uit idiotul, Holy e fericită! Este grozav!

Acum să trecem la grajduri...

Cobor scările într-un țopăit și când ajung pe ultimele trepte, o aud pe bunica strigând din bucătărie.

-Holy, scumpo, să ai grijă la treapta...

Imaginea se întoarce când piciorul drept îmi intră printr-o treaptă și ajung să atârn cu capul în jos pe scări. Apare și bunica ștergându-se pe mâini cu o cârpă și se uită amuzată la mine.

-Ți-ai rupt ceva, scumpo? Te doare ceva? Se apleacă ea spre mine și mă apucă de umeri.

-Mă cam doare fundul, dar în rest sunt bine! Ce zici, cum arăt? Zâmbesc eu arătând spre îmbrăcămintea mea.

Mă măsoară scurt din ochi și o bufnește râsul. Mă uit la ea curioasă în timp ce mă ridic în fund pentru a-mi scoate piciorul din treaptă.

-Arăți ca un acrobat eșuat în cariera sa! Dar îmi place îmbrăcămintea. Acum treci să mănânci ceva, până nu pârâie niște coaste, nu te ridici de la masa mea, auzit-ai?

Mă ridic, țopăi până la bucătărie și când văd geamul mare deschis, apuc un măr și mă arunc pe fereastra deschisă larg luând-o la fugă spre grajduri.

-Mărul e bun, te-am pupat bunico! Strig în urma mea, rostogolindu-mă în iarbă și speriind câteva moțate de găini.

Deschid ușa hambarului, iau roaba și lopata și pornesc spre grajdurile vitelor întâi.

-Gata, pocitănii cu coarne, veți trăi în ceva curat! Spun ca pentru mine privind spre câmp, unde pasc vacile și oile, păzite de către bunicul.

Apuc lopata și încep să fredonez o melodie country inventată de mine pe moment. Bag lopata în toată mizeria și împing de ea, însă e atâta murdărie că rămâne blocată și în loc să se deplaseze ea, mă deplasez eu căzând în... ei bine, solul moale și călduț de sub mine, în patru labe.

-Câh... Strâmb eu din nas și mă ridic ștergându-mi palmele de pantaloni.

Mai încerc o dată, dar nici că mai pot scoate lopata din mizerie! Grozav, s-a blocat pe bune! Ce le dă bunicul arătărilor să mănânce? Frate... e multă chestie pe aici. Treabă ce va sta pe umerii mei, la propriu, pentru că reușesc să scot lopata din mizerie căzând pe spate. Lopata îmi zboară din mâini și țip de frustrare, auzind câinele ciobănesc al bunicii cum urlă odată cu mine.

-Până aici, tu, mizerie, o să dispari de aici! Eu te voi exila din tărâmul vitelor ăstora că e ultimul lucru pe care îl fac! Declar și mă ridic, încercând să ignor mirosul de rahat pe care l-am căpătat.

Iau lopata de jos și o arunc într-o grămăjoară de fecale reușind să o ridic pentru a le depune în roabă. Continui așa până vine vremea ca bunicul să le aducă înapoi pe cărnoasele acelea. Una dintre ele, imediat ce intră, o văd doar cum ridică din coadă și mă arunc la propriu pe jos cu lopata înaintea mea în mâini, prinzând mizeria.

-Ha! Nu pe tura mea! Râd și îl aud pe bunicul scoțând un sunet de parcă s-ar abține să nu râdă, exact când ceva moale cade pe pălăria mea.

Mirosul mă izbește și sar ca arsă scuturând din cap. Încep să dau și din mâini, având impresia că s-a întins peste tot pe mine. Mă agit ca un pui de avicola pe steroizi pe aici până simt un jet de apă rece pe mine și îmi amintesc că am spălat pe jos prin grajd și cu furtunul. Mă uit dincotro vine jetul și bunicul îmi bagă apa și în față, mai exact în gură când o deschid ca să protestez.

-Taci și învârte-te! Nu pășești în casa mea îmbrăcată în îngrășământ de vacă! Strigă bunicul peste sunetul jetului de apă rece și ridic mâinile începând să fac pe titirezul, până mă izbesc de o vacă.

-Stai ca vaca în mijlocul drumului, ți-ai cumpărat cumva teren, ay? Mă cert cu individa și ea doar muge spre mine izbindu-mă cu coada peste abdomen cu putere.

Mă aplec apucându-mi abdomenul cu ambele brațe și sunt izbită și peste față de coada tâmpitei ăsteia. Cad în fund și mă abțin din a țipa de ciudă, doar pentru a nu speria vitele astfel încât ele să înceapă să fugă pe aici călcându-mă și în picioare. M-am făcut destul de râs pentru o zi...

Mă ridică bunicul de jos râzând și mă trage spre casă, unde bunica râde de mama focului pe veranda din spate, probabil fiind martoră la tot spectacolul. Pun capul în pământ și îl înjur în gând pe Derek și ziua aceea blestemată din săptămână în care a venit la mine la firmă să mă roage să pregătesc petrecerea surpriză de ziua lui... Hell Snowden.

Imediat ce gândesc asta, privesc spre mâinile mele roșii de la atâta trântituri cu lopata pe care le-am luat în grajdul acela, căutând din priviri inelul cu piatra albastră, însă îmi amintesc apoi că azi noapte m-am trezit doar pentru a-l pune în rucsac, unde este și acum telefonul dezasamblat. Intru în casă pe veranda din spate, cu hainele încă ude și bunica îmi dă o pătură trimițându-mă la baie pentru a face o baie caldă și a mă schimba. Intru în baie, însă mă întorc înapoi în cameră pentru a lua haine de schimb. Când intru din nou în baie, nu apuc să închid ușa căci o aud pe bunica vorbind șoptit la telefonul fix de pe peretele din hol, foarte aproape de locul unde mă aflu.

-Alo? ... Da, cine este la telefon? ... Snow-... Ah, nu, nu-mi sună prea cunoscut! ... Nu, da, sunt sigură! Sunt foarte sigură de asta, tinere! Caută în continuare, nu cunosc nicio Holy Snow- cum ai zis tu! ... Da, sper să o găsești curând. La revedere, băiete! ... Da, poate ai greșit numărul! Nu știu niciun Derek. Zice bunica și o văd cum răsucește firul telefonului pe un deget.

-Dacă aș cunoaște eu un Derek, sigur ar fi un pierde-vară bun numai de dormit în fân cu caii! Zice și bunicul luând telefonul de la bunica din mâini cu o încruntătură între sprâncenele sale stufoase. Da, băiete! Mergi și caută în continuare! Încearcă să bați la fiecare ușă pe o rază de kilometrii egală cu cea a unei rachete pline cu explozibil! Îl ia în râs bunicul pe cel de la telefon care sunt sigură că este Hell și continuă apoi ceva mai serios. Dar fii atent la mine, tinere! Dacă ai rănit fata și a fugit așa mâncând pământul de tine, ești un nătărău care nu o merită! Să te ferească Aghiuță să ajungi de partea cealaltă a puștii mele de vânătoare, că te țintesc cum țintesc iepurii! Ai auzit? Ah, mi-a închis! Netrebnicul, stai să îmi bată mie la ușă, că mă uit la el de pe vizorul puștii, nu al ușii! Ha! Trântește bunicul telefonul înapoi în repetorul acestuia și intru în baie cu un nod în gât.