Holy&Hell✅

Capitolul 18

Hell pov:

Privesc din nou spre numărul de telefon pe care l-am trecut în telefon încă de când am plecat de acasă de la familia Shadow, după ce am verificat că soacra este încă vie și respiră. Ceea ce, mi-a adus o vază în creștetul capului de la draga de ea când s-a trezit și m-a găsit păzind-o cât a mers Derek să conducă doctorul lor de familie înapoi acasă.

Am depus și actul...

M-am ales și cu capul spart de la vaza aia urâtă și de un verde care îți ia ochii...

Am încercat să îmi fac curaj să sun la numărul respectiv de telefon fix încă de când am depus actele! Dar să fiu al dracu dacă nu-mi tremură mâinile pe telefon și acum, după ce am băut cât să îmi fac curaj.

Sau cât să nu mă mai pot ridica de pe scaun...

Intru în agenda telefonului și apelez numărul unuia dintre prietenii mei apropiați, pentru a-i ruga să vină să mă ia din colțul ăsta împuțit și bine afumat de la iarba fumată de clienții de pe aici.

După ce sunt refuzat deloc frumos de către Nick Cathal și mai apoi de către Jason Averill, nu îmi mai rămâne decât să îl sun pe... cumnatul meu scump!

-Cumnate, sunt prafuri! Sughiț când Derek răspunde după al doilea ton de apel.

-Ce? Hell, unde ești, tâmpitule acum? Ce prafuri? Mă interoghează cel de la capătul opus și încep să râd privind cruciș spre paharul gol din fața mea.

-Încă un pahar! Sau o sticlă! Dă-mi mai bine de amândouă, barman! Vreau să uit de o supărare scundă și blondă, afurisită, dar bună a dracului! Bună rău... Râd în continuare când văd strâmbătura de pe chipul omului de după tejghea.

-Hell, dă-i telefonul tipului de la bar! Acum! Continuă tipul enervant de la telefon să facă pe șeful cu mine, dar îi dau peste nas când îl ignor.

-Da, stai că n-am terminat aici! Problema aia de care vorbeam, aia blondă, bună rău, parcă ți-am mai zis de ea, nu-i așa frate? Fac către barman când îmi toarnă din nou ceva lichid căcăniu în paharul acum plin.

-În ultimele patru ore de cel puțin șaisprezece ori! Blondă, drăguță, haioasă, scundă, dar destul de înaltă pentru tine, numai bună de fugărit prin casă după o baie în făină, o dărâmătoare de perdele, pisică agitată, hiperactivă, cu ochii ca o zână din desenele animate cu care te-ai putea fugări tot restul vieții ducând o viață  de Tom cu Jerry. Mormăie barmanul și îl privesc surprins.

-Ah, o știi și tu? Ce coincidență! Râd eu și apoi iau o mină nervoasă, fiind gata să sar peste bar la gâtul tipului. Eu vorbeam de nevastă-mea! De ce o știi tu pe nevastă-mea, ai? Nu cumva se ascunde de mine, la tine acasă? Cine morții mei mai ești și tu de îți permiți să vorbești de turturica mea fugară?! Mă înfurii și încerc să mă aplec spre el, însă tipul îmi aruncă sticla de băutură în brațe și îi zâmbesc mulțumitor.

Îl văd cum îmi ia telefonul din mâna cealaltă, liberă acum, și vorbește cu vocea enervantă ce mă luase pe mine la interogat. Oare nu o fi fost un polițist? Atunci trebuie să fug de aici dacă nebunul de la bar cheamă poliția! Pun sticla de bătură pe tejghea și dau să o iau la fugă, însă rămân la podea lat, și mă conformez situației date.

Da, mai bine îi aștept aici. Ei îmi pot spune unde este turturica mea! Mă pot duce la ea sau o pot aduce pe ea la mine! Asta ar fii minunat! Le-aș fi veșnic îndatorat! Ne-am face și frați pentru asta, numai frații mei de suflet, cruce, sânge și organe m-ar ajuta! Da, nu am așa ceva! Acum voi avea, pentru că mă vor ajuta ei!

Sunt ridicat de pe jos și vocea de la telefon, acum vine de la tipul care începe să mă târască până afară.

-Halal polițist mai ești, nu ai girofar! Ești sărac? Pot să fac eu pe girofarul! Fac și pe sirena! Sunt o sirenă grozavă, să știi! E talentul meu secret! Îi zic când observ mașina fără beculețe roșii și albastre amplasate deasupra.

Mă bagă în mașină pe bancheta din spate și scot capul pe geamul deschis începându-mi treaba.

-Niiiiiiiooooo-niiiiiiioooooooo! Neooooo-uuuu-noooooo! Uhuuuu! Ridic la final ambele mâini în aer și intru într-o criză de râs inexplicabilă.

Eh, acum ce m-a mai apucat? Ah, o să fie o noapte grozavă!

-TRĂIEEEESC, WOH! Urlu cât pot eu de tare pe geamul deschis larg al mașinii de poliție fără girofar și îl aud pe șofer țipând exasperat spre mine.

-Hell! Stai dracului cuminte, că altfel nu o vei mai vedea în viața ta pe sor-mea!

-Dar eu nu vreau să o văd pe sora ta! Pun pariu că e urâtă! Turturica mea e frumoasă! E o problemă fugară, blondă, micuță, e bună și rea în același timp și o dată mi-a dărâmat și o perdea, știi? Hai să-ți spun cum s-a întâmplat. Deci, punga de praf de zână s-a rupt, de fapt cred că eu am rupt-o! Așa, am aruncat cu ea în blondină și ea apoi... Nu știu, am găsit-o înfășurată în draperia mea. Era roșie! Și ea, și draperia! Da, aia era o draperie frumoasă! Dar nu mai frumoasă decât turturica mea! Știi, ea nu-i o pasăre călătoare, dar a zburat din colivie când am făcut ceva urât! Cred că am lovit-o... sau poate a fost invers. Cred că ea m-a lovit după ce eu am jignit-o! Sau ea le-a făcut pe amândouă. Sunt nevinovat nenea polițistul!

Tipul de la volan pune o frână bruscă, care mă aruncă cu capul direct în scaunul din fața mea.

-Ai jignit-o și apoi ai mai și dat în ea?! Urlă omul din față și îl privesc șocat.

-Eu am făcut asta? Eu nu fac asta! Am făcut? Nu mai știu. Cine ți-a zis? Fac șocat către el și îmi frec fruntea probabil roșie de la lovitura încasată.

-AH, TE OMOR PENTRU ASTA, HELL NENOROCITULE! Declară tipul și dă să sară printre scaune la mine, gata să mă strângă de gât.

-AAAAH! AJUTOR, ÎMI IAU BĂTAIE! Strig după ajutor și încerc să sar pe geam din mașină.

Dap, am postat cum am promis și deasemenea nu m-am putut abține și am pus și primul capitol din cartea mea cea nouă "Bluebell". Vă aștept și pe acolo dragilor! Kisses