Holy&Hell✅

Capitolul 13

-Mi-ai dat intenționat mâncare proastă, ca să vezi cât pot să îndur până renunț, nu-i așa? Zice dintr-o dată Hell uitându-se la mine cu ochii mici, aproape închiși.

-Probabil, posibil, credibil din partea mea, previzibil... Nu te prea duce mintea, soțiorul meu scump! Din câte am observat, ți-a luat cam mult până să îți dai seama! Nț, nț, nț. Țâțăi eu dezaprobator pe un ton dezamăgit și îi arunc la final un zâmbet lui Hell.

-Un lucru este cert, turturico! Știi să gătești, dar o voi face eu de azi încolo! Bate el cu degetele de la mâna stângă pe suprafața mesei, împingând mai în față farfuria din porțelan goală și plină de grăsime rămasă de pe urma pizzei.

-Ți-a plăcut pizza aia? Întreb pe un ton mic pierzându-mi glasul la final dintr-un nu știu care motiv.

-Lasă pizza, aproape m-ai otrăvit cu niște friptură extra picantă, paste cu mult piper și omletă arsă cu brânză râncedă! Ridică el tonul până să termine propoziția și îl privesc șocată că abia acum are o răbufnire.

-Îmi pare rău! Dar trebuia să ți-o plătesc pentru postura în care m-ai pus când a apărut Daren! I-o arunc eu sâsâind.

-Eu te-am pus într-o postură proastă? Tu te-ai pus singură! Eu doar te-am ajutat să pari cât mai credibilă! Cine ar crede că m-am căsătorit cu tine și așteptăm și un copil împreună?! Ești culmea, Shade! Țipă Hell dintr-o dată și îmi înghit limba.

Se încruntă la mine urâcios, se ridică de pe scaun, se întoarce cu spatele trecându-și palmele peste față și apoi revine cu fața spre mine privindu-mă rece.

-Și o cheamă Darra, nu Daren! Se mai răstește o ultimă dată, căci mă ridic de pe scaun și îl plesnesc cu putere peste obrazul stâng, făcându-i capul să se rotească spre dreapta lui.

Deschide gura să mai zică ceva, privindu-mă furios, dar îl plesnesc și peste celălalt obraz, făcându-mi loc pe lângă el să plec. Mă opresc în pragul ușii privindu-l mută de uimire că a putut să-mi reproșeze pe un ton atât de nonșalant că eu nu sunt de nasul lui și mă întorc înapoi lângă el, doar pentru a stinge nervoasă cuptorul în care probabil că deja s-au ars prăjiturelele mele făcute cu atâta drag și multă ciocolată cremoasă. Nu-i mai acord nicio atenție când trec din nou pe lângă el și ies din bucătărie îndreptându-mă spre scări, pentru a merge în camera care se presupune că va fi a mea de azi încolo.

Ca să vezi, între timp mi-a mutat bagajele din camera comună, într-una de oaspeți! Cât tupeu pe el! Nesimțitul!

Prind balustrada în mâini încercând să-mi opresc tremuratul corpului și dau să urc multitudinea de trepte când îi aud din nou glasul, pe un ton făcut să sune rănit, venind din spre ușa bucătăriei.

-Holy!

Încep să urc scările, auzindu-i pașii în urma mea.

-Turturico! Strigă iar în urma mea, începând să alerge pe scări după mine, făcându-mă să o iau la fugă pentru a scăpa de el.

Mă izbesc în ușa camerei de oaspeți trântind-o în urma mea chiar când el ajunge în pragul ușii. Mă sprijin cu fruntea și palmele de ușă, lăsând o lacrimă să îmi curgă pe obrazul stâng.

-Ahh, fruntea! Geme Hell îndurerat și scap un chicot, realizând că l-am pocnit bine de tot cu ușa în cap.

Îl aude și el... chicotul meu. Pentru că îl simt depunând presiune asupra ușii, probabil sprijinindu-se pe partea cealaltă, în aceeași poziție în care o fac și eu acum.

-Iubito... Îi aud scâncetul urmat de un sunet asemănător cu trasul nasului și îl trag pe al meu, punând mâna pe cleanța ușii, gata să-i deschid.

A doua lacrimă se scurge pe obrazul meu drept de data aceasta și las un oftat greoi să-mi scape.

-Iartă-mă... Deschide ușa pentru mine, te rog... Spune încet și îmi las mâna să alunece de pe cleanța ușii spre cheia din încuietoare, răsucind-o.

Clinchetul răsună semn că am încuiat ușa o dată, ceea ce îl face pe Hell, zeul grec, idiotul de pe partea cealaltă să trântească un pumn ușii în partea stângă a locului în care îmi sprijinisem eu capul.

-Holy... Îmi spune pe nume de data aceasta răgușit, și eu încui ușa a doua oară printr-o răsucire a cheii.

Sunetul e același, iar Hell, cu speranță, încearcă ușa. Mă îndepărtez, trăgând cheia din ușă și strângând-o în pumnul meu mic, la piept, când Hell trântește din nou cu pumnul în ușă și cade lângă ea, pe jos.

Trântește din nou în ușă, dar undeva mai jos - cu mult mai jos decât anterior - și nu sunt sigură dacă a lovit cu pumnul sau cu capul său.

Trântește din nou, mai tare acum, confirmându-mi bănuielile.

Se lovește singur...

Mă așez lângă ușă, pe jos, ascultând cu atenție prin dreptul încuietorii murmurele lui inteligibile.

Totuși, din aer, prind cum îmi rostește numele în mod repetat, de câteva ori urmat de păreri de rău și alte cuvinte, pe care nu le pot desluși.

Pare că se ridică, și privesc prin yala ușii dând de ochii lui întunecați. Mă retrag speriată după perete dând cu capul de acesta cu un zgomot puternic, ce îl face pe el să scoată un mârâit gutural.

-Iubito, deschide! Lasă-mă să mă îngrijesc de rănile tale! Te rog... Eu le-am făcut, tot eu le voi închide! Doar te rog, deschide-mi! Mă roagă el pe un glas cald, ce îmi provoacă un suspin adânc.

Și încep să plâng, cu el pe partea cealaltă a ușii, spunându-mi cuvinte dulci pentru a mă liniști și a mă convinge să îl primesc.

Lasă-mă să mă îngrijesc de rănile tale! Te rog...

Pufnesc.

Aproape că i-aș fi deschis acum, doar pentru a-i verifica rănile lui de la mâini căpătate în urma lovirii ușii de la noua mea cameră, dar mă face să mă răzgândesc gândul că acum ar trebui să îmi plâng mie de milă, în loc să vreau să am grijă de rănile idiotului.

M-am îndrăgostit de un nemernic... și acum o știe și el.

Eu sunt destul de imprevizibilă uneori și acum pur și simplu am avut un moment de slăbiciune și am scris acest capitol trist! Știu că nu ar trebui să fie aici, pentru că scriu comedie romantică, dar cred că își are locul foarte bine unde este acum!

Îmi pare rău că nu vă voi face să râdeți de data aceasta! Love you all