***
Eşti ca ploaia de aprilie surâzând a iasomie,
Ai mirosul de fecioară ce-a topit în veşnicie,
Clipe, gânduri şi un ceai, chiar şi stropii tăi vibranți,
Râmân infipte-n garderobă precum în cer ai tăi amanți.
Cuprins de Bach în muzici frânte, în insomnii sau îndoilei,
Râman poetul ipocrit ce te-a lăsat ca să-l înseli,
Râman un istovit tenace imblânzind un semn de carte,
Ce-a pătruns aevea-n tine mirosind astăzi a moarte.
Rămân, de-ar fi o cicatrice-un crin pe o bancă lânga lac,
Si-ai să-mi fii un trup; si-atât, şi n-am sa vreau să te împart.
Ai să-mi fii absurdul rece al unei întâlniri de-o vară,
Iar eu sinistra-nfățisare, cu munti în frunte, cu ochi de ceară,
O partida indecentă cu sânii reci ca de cometă,
Ai fi o curvă său o muză ce dispare-n piruetă.
Ori mormânt ai fi, cu flori uzate, o stafie
Sau o să-mi rămâi, lumino, ploaia de aprilie surâzând a iasomie.
