Adaos
Ea era luna de pe cerul albastru,
apa din mâinile mele,
cum nu va mai fi niciuna ca ea..
o luntre bogata cu stele!
Şuvița de par cazuta pe drum,
si chipul ei avea sa-mi pară,
o lampa , ce-mi lumineaza divin..
c-un cântec sublim de vioară.
Si astazi, ca si ieri, mai umblu,
pe strazi, s-o caut , tot mai pură,
cu trupul îmbracat in rime,
si buzele imi sunt căldură.
Târziu prin noapte ea cânta,
dansa si-avea sa-mi fie,
muza care-ntârzia,
in noaptea grea, târzie..
Surâsul ei ca de fecioară
prin versuri imi răsare.
Pictam pe cer o stea,
si-o dulce sărutare!
Aivea-n chipul lunii mă strecor,
si-n urletul de brumă,
erai cuprinsa de-un fior,
ce-mi lasa-n suflet urmă.
Eu tot acelasi care-am fost,
sa pier de-atatea ori..
că cerul meu e negru tot,
pe-al tău sunt numai flori.
