Un punct negru
N-am avut în mânecă vreun preț,
Nici în mănuşă un cristal feeric...
Dar am avut în suflet mult dispreț
Pe timp, depresii şi-ntuneric...
M-am simțit cum mă sufoc tiptil
Printre imagini, dulce atmosferă...!
Dar gândul straniu şi chipul pueril
M-au transformat din tipul cel abil
În cea mai tulbure himeră.
Teribilism şi grabnicul sedativ
Îmi curg în beznă şi prin vene,
Acum, în noapte, cel mai depresiv,
Cuprins de teamă şi de lene...
Sunt o legumă ori corpul cel obez
Iar sufletul de piatră ori căpuşă..
Am simțit din timp acest regres
Doar porția stupidă de cenuşă..
Uite, cum curge lacrima de-amant
Ca iubirea, promoția de suferință,
Uitat, iubind această umilință
Ce nu-mi rezervă locul meu în neant...
Am fost şi dirijor de plângeri,
Doar eu am privit cum omoplații
Din tine au prins formă de îngeri
Şi eu ți-am aşezat în gene constelații.
Am fos romantic, atâta să poți crede?
Că-n cerul tău gri am fost pionul;
Ori poetul ce-a dus în ochi uitarea,
Şi ți-am topit în suflet orionul.
Sunt dependent de gustul cel narcotic,
Iar peste buze şi peste gândul auster
Se prelinge trupul femeiesc erotic!
Ce revarsă-n mine mult mister.
Am figura de granit, sunt un nihilist
În jur nimic, şi nici nu am idee...
Pe suflet acnee, e timpul de nimic,
De dragoste pură nulă de femeie...
Țin buzele întoarse şi ochii închişi
Aştept să fim toți statuete!
Sa fim cu mutra albă şi trişti
Sfătuiți de mormânt să ne-nbete...
Eu stiu, şi culmea şi tu ştii ce e,
Această şcoală, celulă, nimic de nevoi,
E doar vrerea ce-ntreabă de mine
De tine, de vis, de gând şi de voi...
Când visăm cautăm valul
Un suflet pierdut într-un vânt...
Căutăm disperați idealul..
Treziti apoi, temporar, în mormânt..
Nimic nu-i etern, iar viața te-ncearcă
În lanțuri, de-atâta noi suntem imuni..
Dar cum e să fii, aşteptând nemurirea,
Un doctor într-un spital de nebuni?
E dorința secolului fără idealuri
Iubirea nu te face om integru,
Dar minciuna, trădarea, mă fac umilit
Să rămân un punct negru...
