Solipsism
Am un nor deasupra capului,
oare şi acesta striveşte
realitatea şi nu mă lasă să-mi închid ochiul
din mine, ca şi cum aş închide
neantul în care se metamorfozează
zenitul echivoc?
N-am de ales,
fără contur este soarele,
întotdeauna au existat decât materii
fără sens,
decât un monoton sunet şters înfundat în aticism ca o
frunză boltită căzând în
percepție.
Până şi pământul se-aseamănă cu un
noian fără oxigen,
decât respirația mea
preface această plăsmuire
într-o realitate
absconsă.
