1
N-ai înțeles poezia , nici în prima clipă când trupurile noastre s-au ataşat
ca un simbol al culturi cu măreția
spiritului de a înțelege omul.
Nu înțelegi poezia! Chiar dacă ți le-am recitit, si scris pentru tine , în toate operele mele.
îți definesc numele , scris cu litere de tipar, pe un copac mai înalt ca un zgârie nori desenat pe hârtia timpului.
N-ai înțeles poezia, nici atunci cand ai fi vrut sa o înțelegi, din cauza faptului că, erai dependenta de stăpânirea
mentală, si mentalitatea ta de
pițipoanca infimă.
Nu înțelegi poezia, nici atunci când foloseam rima, iar auzul tău sensibil, se putea juca cu sunetele ritmice
ale poeziei.
poate erai distrata , si n-ai înțeles din
pricina neîntelegeri tale cu arta.
N-ai fi înțeles poezia, chiar daca ti-as fi explicat-o, pentru că n-ai fi vrut sa înțelegi.
poate vreau doar sa înțelegi poezia, pentru că, este singurul motiv pentru care m-ai putea iubi, si singurul argument, pentru care as fi vrut sa mă iubeşti.
2
Ce este poezia? am întrebat un pictor..
- Poezia este arta ce poate detalia fiecare sentiment al omului, încât să te prefaci în sentiment, apoi să devi tu însuți poezie.
Ce este poezia? am întrebat un cântăreț..
- Poezia este drumul interior , acela care te transformă dintr-o octavă simplă, într-o melodie întreagă , propria melodie sufletească.
Ce este poezia? am întrebat un om de ştiință.
- Poezia este aprofundarea poetului. Este o nemurire care va dura eternități şi după aceea, va rămâne doar poezia. Poezia este singura ştiință care se dezvoltă pe zi ce trece mai mult, parcă nu se va termina nicicând, o eternitate a poeziei , o lume aleasă de tine..
Ce este poezia? am întrebat un poet..
- Poezia este viața, arta , stiința şi muzica celui de rând, care duce această povară cuprinsă de farmec. Povară a sufletului, care iți curpinde corpul, îndeajuns încât să depinzi de poezie, să trăieşti doar pentru poezie, iar poezia are ca responsabilitate să te țină în viață.
Ce este poezia? te-am întrebat pe tine..
- Nu ştiu.. Nu ştiu ce este poezia...!
3
De ce nu-ți închipui durerile pe care le am atunci când scriu poezii, cu numele tău imprimat adânc în ultimul gând rămas la suprafață poeziei.. ?
Cu ce-am greşit de mă blestemi cu privirea; mă blamezi cu gesturi adolescentine şi-mi defineşti poezia ca pe un defect..
Ştiu că nu mă înțelegi, atât pe mine, cât si lirica din cuvinte dar lasă-mi poezia să respire , fără să suporte mizeriile pe care i le atribui.
Nu înțelegi poezia.. pe-asta am înțeles-o dupa ce n-ai înțeles ceea ce am încercat să-ți transmit prin această simplă poezie..
