Aripa somnului
Văd marea cum îmi unge rănile cu privirea;
văd o cometă cum cade peste barca mea , privindu-mi rănile de pe coaste.
Văd luna cum îşi lasă sutienul peste norii negri, care mi-au privit zgârieturile de pe glezne..
Te văd pe tine..
ne transformăm amândoi într-o aripă
şi rămânem lipiți până ce răsăritul va putea să ne deslipească.
Suntem amândoi o aripă , întrucât să devenim praf de stele, lăsat să moară în interiorul unei clipe.
Dintr-o aripă de insectă, am devenit o plutire absurdă sub răsărit şi mai departe de orizont.
Mă văd pe mine..
sunt secunda din sâmburele unei clipe..
mă afund în singurul ochi rămas la răscrucea minții mele ,în jur, bunăoară, e un munte violet
care atinge norul cu fruntea şi-l doare
gâtul de la întinderea de dimineață.
Pare verde , cu mirosul străveziu de primăvară cu o auroră legată de ață..
De fapt, se-aseamănă cu frunzele care cădeau gingaş pe versurile scrise într-o scoică , pe uscat..
şi-am adormit cu aripa noastră murdară de frunze , lângă scoica ce ne mănâncă singura aripă..
