Maestra evadării

[Mașinării și flori de nu-mă-uita]

- Nimic din ceea ce oamenii le fac altor oameni nu este vreodată drept, Nere, își retrase mâna de pe spatele ei pentru a-și aprinde agale o țigară. Nimic. Adevărul este că toată lumea vrea să-și salveze primul curul. E în specia umană, vezi? Din astfel de motive urăsc eu oamenii.

- Eu nu i-aș fi făcut niciodată așa ceva lui, eu îl iubesc, vorbi cu glasul frânt. El a făcut-o. Lui nici măcar nu i-a păsat. El...

- E greșit să crezi că dacă tu nu ai face un lucru unui om, nici acela nu ți l-ar face, suflă lent fumul în sus. De asemenea, e greșit să-i învinuiești pe alții pentru acțiunile tale conștiente, o privi din nou, iar Nereea doar se încruntă, derutată. Malikah mai trase un fum, gesticulând cu țigara aprinsă prin aer.

- Nu poți învinui pe nimeni altcineva pentru faptul că te droghezi, înafară de tine. Nici pentru faptul că ești naivă, credulă, influențabilă. A fost alegerea ta să îl urmezi și să consumi, a fost tot alegerea ta să continui. El s-a deșteptat și vrea o nouă viață, îl poți învinui pentru faptul că nu mai vrea să stea pișat mort de drogat prin ganguri? Sau pentru faptul că nu vrea să ajungă și el la închisoare? În plus..., duse țigara la buze, dacă l-ai iubi cu adevărat, te-ai bucura că vrea să se vindece. Dacă l-ai fi iubit cu adevărat, nu i-ai mai fi permis să se distrugă singur, nu i te-ai fi alăturat și tu. Dar adevărul este că probabil nu-l iubești, și acest lucru este perfect în regulă. Știi ce nu-i în regulă, însă?

Stupefiată, Nereea nu a mai scos niciun sunet, nicio vorbă, nu mai făcu nici cea mai mică mișcare. Cuvintele Malikhai veniseră întocmai ca niște gloanțe pentru ea, spintecându-i dureros pieptul, răvășindu-i convingerile pe care și le credea foarte bine înrădăcinate. Malikah avea acest ton cald, acest glas foarte blând, pe care îl aborda de regulă atunci când voia să îți trântească în față acele adevăruri dureroase pe care nimeni nu avea curajul să ți le spună. Înghiți în sec, plecându-și privirea plânsă spre ciment. Parcă nici nu mai avea curajul să o privească pe femeie.

- Problema adevărată este faptul că tu pe tine nu te iubești, continuă. De asta ai ajuns dependentă, de asta ai ajuns închisă. Așa că în loc să stai aici și să îți plângi de milă, mai bine ți-ai face un duș, ai profita de pauza de curte și ți-ai da seama că tu ești singura capabilă să te salveze. E o ofertă cu timp limitat, în locul tău, aș profita de ea, se ridică lent de pe bancă, lăsând-o pe Nereea cu lacrimile uscându-i-se pe obrajii albi ca varul.

- Te aștept în celulă să îți dau demachiantul ăla, o anunță peste umăr, depărtându-se, dar Nereea nu a răspuns nici atunci. Susanna o văzu pe Malikah ocolind-o, și nu a înțeles dacă nu o văzuse sau pur și simplu a vrut să o ignore, așa că decise să se ridice și să pornească în urma ei.

- Malikah? îi șopti numele cu un soi de teamă în voce.

- Ți-am spus că nu e bine să fim văzute împreună, al'umu, îi răspunse din mers, peste umăr.

- Dar nu ai mai dat niciun semn, o mustră. Nu ai mai spus nimic, nu ai mai spus absolut nimic, eu cât să mai aștept măcar o veste?

Dar Malikah nu își opri pașii, lăsând calmă ca vântul să-i joace prin șuvițele libere de păr. Trase un ultim fum, părând că nu este deloc dispusă să îi ofere vreun răspuns. Susanna mări pasul, o umbră de nervozitate întunecându-i chipul.

- A trecut deja suficient timp, continuă cu răsuflarea întretăiată, a trecut deja prea mult! E vorba despre fata mea, Malikah! Dracu' să te ia de perversă prefăcută, oprește-te și vorbește cu mine! își înfipse degetele în brațul ei, oprind-o la intrarea în clădire. Malikah se opri fără pic de tragere de inimă, verdele ochilor ei devenind instant unul mai întunecat și mai rece.