Maestra evadării

[Ivanova]

Olgah Ivanova avea cincizeci de ani, un metru optzeci și aproape o sută de kilograme când și-a semnat transferul în Crucea Nopții după ce frânsese gâtul directorului fostei închisori în care fusese închisă pentru alte trei crime deosebit de violente. Ispășea o pedeapsă pe viață, lucru de care, apropo, era deosebit de mândră.

Avea o reputație foarte pătată, o privire de șoim bătrân și vocea unui soldat rus beat criță, și fusese timp de zece ani regină peste deținutele închisorii sale, colegele sale știind prea bine că n-ar trebui să o calce pe coadă dacă voiau să își continue viața în armonie. Se obișnuise să-și poarte falsa coroană, n-ar fi conceput să fie vreodată detronată. Conducerea acelor femei fără noroc era singurul lucru care îi mai rămăsese.

Atunci când a fost transferată în Cruce, și-a promis că avea să fie regină și acolo, indiferent de ceea ce ar fi presupus acest lucru, indiferent peste capul cui ar fi trebuit să calce cu bocancii. Era obișnuită să fie stăpână peste tot pe unde pune piciorul și să obțină absolut orice își dorește prin intimidare și violență, așadar, era tare greu să i te opui din orice punct de vedere. Femeia era nebună rău de tot, o adevărată bestie scăpată din lanțuri, corpolentă și agresivă, gălăgioasă și mahalagioaică.

Purta uniforma neagră, semnătura Diavolului, și deși se afla în Crucea Nopții doar de o singură zi, deja luase foarte bine pulsul lucrurilor. Știa că în aripa sa mai există o singură altă uniformă neagră, cea cu numărul 666, cea pe care o zări din prima pe femeia care fuma în liniște lângă gardul de gratii înalte. Era o zi însorită și senină în curtea închisorii, câteva deținute jucau baschet pe echipe mici, altele bârfeau implicate evenimente neimportante, altele pur și simplu se plimbau la soare în puținul timp ce le era permis înafara cuștii de beton în care își petreceau viața în fiecare zi.

Olgah intră în curte având un singur gând în minte, fixând-o din primul moment cu privirea pe femeia în negru. Amenințarea numărul unu, principala rivală de care trebuia să se ocupe. Pe aceea trebuia să o detroneze, să o supună. O studie în amănunt, nici la prima vedere, nici la a doua, acest lucru nu părea absolut deloc greu de realizat. Femeia era firavă, cochetă, tăcută, retrasă. Stătea pe vine în colțul cu umbră și trăgea dintr-o țigară care era pe cale să se termine. Olgah se amuză în sinea ei când realiză cât de ușor avea să-i fie să pună monopol și pe acea închisoare, încă din prima ei zi acolo. Cu pași mari și hotărâți, porni țintă către ea.

- Ă, făcu Palacios, care urmărea scena, Cass? Cred că avem probleme în curte, zise, privind-o pe cea nouă îndreptându-se cu hotărâre spre Malikah, cu pași mari și greoi.

Cassian fuma de asemenea, rămânând cu țigara în dreptul buzelor. Conflictele între deținute nu îl interesau absolut deloc, știa foarte bine că indiferent de câte ori avea să le despartă, ele oricum aveau să se prindă la un moment dat și să se ia de păr. Asta se întâmpla tot timpul, închisorile de femei erau niște butoaie cu pulbere, explodau tot timpul.

Era o zi cenușie și tăcută, care nu promitea prea multă adrenalină. Fuseseră avertizați cu o seară înainte în legătură cu noua prizonieră și li se pusese clar în vedere faptul că aceasta caută conflict cu orice preț și cu absolut oricine, însă Malikah avea să fie prima vizată pe lista ei neagră, pentru că ea era cea mai mare amenințare, prima pe care trebuia să o doboare dacă voia șefia locului ăla. Trebuia să țintească sus, în vârful piramidei. Faptul că Malikah era vocea deținutelor din Cruce nu era întotdeauna un avantaj pentru ea. De data aceea, șefia ei o transformase într-o țintă vie.

- Ce ne facem? se panică Palacios imediat, așa cum îi era obiceiul. Cassian ridică vag din umeri, trăgând încă un fum.

- Așteaptă puțin, încă nu știm ce vrea să facă. Uită-te la ea ce pașnică pare, glumi cu el, privind-o pe Olgah, care numai pașnică nu părea c-ar fi. Palacios nu voia sub nicio formă să fie martorul unei alte încăierări între doamne, putea la fel de bine să se îmbrace în roșu din cap până în picioare și să se pună în mijlocul unei arene cu tauri turbați.