Maestra evadării

[Negru pentru cei răi]

Cu șaizeci și cinci de zile înainte de Noaptea de Cristal

Cassian își închise ușa vestiarului, lăsând înăuntru tricoul negru și perechea de blugi în aceeași nonculoare, hainele lui civile. Își îmbrăcase uniforma de temnicer și își fixă arma de foc la betelie. De puțin timp, bastoanele tipice fuseseră înlocuite de arme mult mai serioase, fapt care îi crea un oarecare disconfort la mișcare. Îi intra mereu tocul pistolului în coastă, ca o amenințare continuă - vei fi nevoit să o folosești, mai devreme sau mai târziu. Dintr-o mișcare, luă cele două mici pastile albe din folie, ascunzându-și apoi folia în buzunarul vestei. Le înghiți pur și simplu, fără apă. De la accident, era dependent de acele pilule nenorocite.

Privi ceasul, era încă devreme. Mereu ajungea devreme și pleca târziu de la muncă. Se pregăti să iasă din vestiar, însă colegul lui intră exact în acel moment și se văzu nevoit să se oprească și să salute politicos. Fusese atât de aproape să îl evite, și totuși atât de departe...

- Neața, Cass, îl salută bărbatul, sorbind dintr-un pahar de plastic.

Era Alvaro, unul dintre cei mai vechi gardieni ai Crucii și totodată și unul dintre cei mai idioți. Comisisese la rândul lui la fel de multe infracțiuni cât cel puțin jumătate dintre deținutele închise și totuși încă nu fusese demis. Lucra cu frica, însă nu lucra în mod foarte inteligent, își făcea loc folosindu-și pumnii și picioarele și adesea gândea mai degrabă cu penisul decât cu creierul. Se opri în fața lui Cassian, care schiță un rânjet amabil.

- Salut, Alv. Cum o duci? Mai vinzi zahăr la dușuri sau te-ai reprofilat? îl întrebă calm și ușor amuzat.

- Hei, nu vorbim despre asta, da? E un mit urban. N-a fost dovedit niciodată că eu am fost. Ce-ai, n-ai dormit bine? Ți-a apărut frumoasa de la balustradă în vis? replică Alvaro, ducând paharul la buze și ocolindu-l. Lovitură sub centură. Cassian se întoarse spre el.

- Nu vorbim despre asta, repetă el. E un mit urban, n-a fost dovedit niciodată că eu am fost, i-a făcut cu ochiul, dând să se retragă.

- Doar că știm cu toții că tu ai fost, insistă. De aia te-ai transferat aici. Să scapi de fantome, nu?

- Te-ai trezit cu un brusc interes față de viața mea personală, ha? Trei deținute au murit săptămâna trecută de supradoză. Trei, repetă, ridicând degete în aer. De la cine au avut drogurile? De la tine? De la tine. Nu-mi vorbi mie de fantome, că ai dulapu' plin de schelete.

- În seara asta fac loc pentru scheletul de aur, ce zici de asta? râse batjocoritor. Trofeul cel mare. Am vorbit cu băieții. Scăpăm de probleme de dinainte să înceapă. Asta fac oamenii inteligenți, își lovi degetul arătător de tâmplă. Cassian tăcu. Probabil că Alvaro chiar își luase mult timp pentru a se gândi ce ar face oamenii inteligenți și acum chiar ajunsese la o concluzie.

- Ce vrei să spui? ridică din umeri, deja plictisit de discuție.

- Tipa cea nouă, asta vreau să spun, zise, aruncându-și paharul gol în coșul de gunoi. Cea care a băgat spaima în toți. Asasina cu ochi de pisică și nume greu de pronunțat. Diseară îi facem felul.

- Malikhai? se încruntă. Tu ce făceai când vorbea Pedro? Te drogai sub birou? A zis să nu vă băgați. Să fiți pe fază, dar să n-o provocați. E periculoasă.

- Da? râse. Să vedem. Să testăm asta diseară. Cât de periculoasă mai e încuiată în carceră cu cinci bărbați înarmați. O să-i rup picioarele alea frumoase înainte să apuce să calce strâmb. Pedro ar trebui să ne mulțumească, îi facem treaba murdară. Frumoasa mai stă la carceră o noapte întreagă. Avem tot timpul, zâmbi apoi. Te bagi?