Maestra evadării

[După anarhie]

Cassian își dezbrăcă geaca neagră de piele și o schimbă cu cea care făcea parte din uniforma de lucru, întorcându-se la muncă încă și mai obosit decât plecase. Ieși din vestiar simțind o nevoie cumplită de a dormi pentru următoarele cel puțin douăzeci de ore și o stare pronunțată de nervi. Își aprinse o țigară din mers, încă de pe coridor, gândindu-se că aceea avea să fie o zi lungă. Abia se iviseră zorii, aerul de afară era unul aspru și rece, iar atmosfera era închisă și cenușie.

Palacios intră în curtea închisorii având atitudinea unei pisici plouate și abătute, având totuși în mâini două cafele mari și un pachet cu câteva brioșe cu ciocolată, în dulcele său stil clasic. Chiar dacă nu avea în sine nicio vină pentru ceea ce se întâmplase cu o zi în urmă la cantină, tot se simțea foarte vinovat pentru situația la care se ajunsese în final. Sărise sânge pe pereți la propriu. Ziua aceea fusese o catastrofă.

Se opri în dreptul lui Cassian, forțând un zâmbet și întinzându-i un pahar de cafea, în semn de pace și prietenie.

- Neața, îl salută Palacios zâmbitor. Cum a fost ziua liberă?

- Groaznică, recunoscu, privind ușor derutat cafeaua oferită. Mă bucur că s-a terminat în sfârșit. Asta e pentru mine? indică paharul.

- Da, aprobă. O mică atenție ca între colegi, explică, iar Cassian îl privi cel puțin cu suspiciune. Acceptă însă cafeaua, că să nu îl lase să stea cu mâna întinsă ca un fraier.

- Ă, mersi, zise. Nu trebuia, dar mersi. Aici cum a fost? Presupun că nu te-ai plictisit, îi indică apoi nasul burdușit, pe care evident că i-l observase din primul moment.

Palacios se fâstâci, luând mai întâi o gură interminabilă de cafea pentru a evita pe cât posibil subiectul. Se simțea ca un imbecil.

- A fost... știi tu, ca de obicei. Agitație și iar agitație.

- Agitație? râse, neîncrezător. Fii serios, Palacios. Ce, sunt șeful tău? Scuipă tot.

- Alvaro a fost castrat la cantină, spuse repede, dintr-o suflare, simțind cum i se ridică o povară uriașă de pe umeri.

- Ce?

- Alvaro a fost castrat la cantină, repetă apoi. Cu un cuțit mare de bucătărie.

- La dracu', zise după câteva secunde de tăcere, rămânând cu țigara blocată în dreptul buzelor.

- Și un amic de-al lui mi-a spart nasul, mi-a dat un pumn în față, continuă cu ceva mai multă energie. Malikah e la carceră din nou, o țin patruzeci și cinci de zile fără drept de curte.

- Malikah a făcut asta? De ce nu mă surprinde absolut deloc? trase un fum, privind către norii îngreunați de ploaie.

- Îmi pare rău, dar de data asta n-a fost vina ei. Stătea pur și simplu la masă când animalul ăla a prins-o de păr și a trântit-o pe podea, în genunchi. Sincer, a fost scârbos. Foarte urât. Nu spun că e normal ce a făcut ea, dar... omul o luase razna rău de tot. Trebuia oprit cumva, nu știu unde s-ar fi ajuns.

- Și zici că o țin acolo patruzeci și cinci de zile?

- O veșnicie, concluzionă grăsunul cu o evidentă părere de rău.

- O să iasă de acolo un zombie, continuă Cassian ceva mai încet, jucându-se cu țigara. De unde avea un cuțit de bucătărie, totuși? De unde le tot scoate?

- Nu am nicio idee, i-a spus încet Palacios, mușcând stresat dintr-o brioșă, terminând-o aproape dintr-o înghițitură. Dar a fost confiscat ca probă, îi vor deschide un alt proces.