[Oameni care se scufundă]

80 12 1
                                    


         - Nu înțeleg de ce continuă să o tot aducă aici, mormăi Cassian către Pedro, privind-o pe mica Maria stând ca o stană de piatră lângă tatăl său, care o ținea strâns de mână de parcă ar fi fost bunul său propriu și personal. Bătrânul trase un fum din țigară, sprijinindu-se în baston, privind-o la rândul său cu aceeași expresie tristă.

         - Susanna nu minte, i-a răspuns după câteva clipe. E printre puținele de aici care nu minte. Dar agariciul ăsta are fix ce nu are ea, bani și relații. I-a pus capac bine de tot. Nu putem face nimic fără o dovadă legală, păru deznădăjduit, nervos.

       Pedro nu obișnuia să se lase prea des impresionat de cazurile pe care le vedea în poliție (nici de orice altceva), dar acesta era un caz care îl mișcase chiar și pe el, văzând cât de disperată era Susanna și cât de tare radia fostul ei soț văzându-i suferința și declinul. Apoi, desigur, era fetița. Biata fetiță...

          Încercă pe cont propriu să facă niște investigații care ar fi putut să îmbunătățească situația, însă de fiecare dată când crezuse că a ajuns la un capăt, se lovea din plin de un zid și nimic nu se mai lega. Pedro era întotdeauna foarte implicat în cazuri, în ciuda atitudinii sale ironice și plictisite și a comportamentului de bătrân ursuz și răutăcios.

         - Și dacă Maria ar vorbi? Asta n-ar conta? întrebă Cassian, încă fixând-o pe fetiță cu privirea. Purta o rochiță albă cu mâneci lungi și dantelate și dresuri cu margarete care îi ascundeau picioarele lovite în spatele modelului vesel. Pedro oftă, aruncându-și țigara terminată la coșul de gunoi.

        - În momentul ăsta, mărturia Mariei e singurul lucru care o mai poate salva. Probabil e nevoie de un nenorocit de miracol.

         Tatăl fetiței nu o lăsa nicio clipă nesupravegheată, pentru că știa că vrea atât de mult să fugă de el, mai ales că faptul că o tot aducea cu sine arăta cât de grijuliu este el și cât de mult și-ar fi dorit ca familia lor perfectă să rămână intactă. Doar că nu există familii perfecte. Susanna visase la asta, și, iată... e o pasăre cu aripile rupte, închisă într-o colivie, hrănită cu semințe din mâna unor măcelări.

           - Doar că miracolele nu există, completă Pedro, văzând că cei doi se îndepărtează și pornesc spre mașină. Susanna fusese înștiințată de prezența fiicei sale, însă nu i s-a permis să o vadă, exact ca în ultimele două dați, doar pentru a simți sarea adâncindu-i-se în rană.

             - Procesul ei are loc în zece zile, ăla decisiv. N-a vorbit în ani, n-o să vorbească în zece zile care trec cât ai clipi, ridică resemnat din umeri. Mă rog, asta e viața. Ne-o trage tuturor la un moment dat, lovi bastonul de ciment, dând să plece.

            - Dacă-i face rău fetei? întrebă Cassian, mai mult pentru sine, iar Pedro îl privi cu o oarecare scânteie de regret în ochii căprui. Probabil o va face, i-a zis din privire înainte de a se îndepărta, intrând în blocul cenușiu al închisorii. Cassian rămase pe loc, strângându-și buzele într-o linie. Încă o zi, încă o balanță dărâmată. La ce dracu' mai există legi, se întrebă, luând-o la pas de-a lungul gardului înalt de sârmă ghimpată.

         Programul de vizită se terminase de curând, iar vizitatorii continuau să iasă, îndreptându-se spre stradă sau spre parcare, având fie zâmbetul pe buze, fie lacrimi în ochi, fie ambele. Aprinzându-și o țigară, bărbatul se opri câteva clipe pentru a-i privi pe cei ce își vizitaseră persoanele dragi încarcerate, gândindu-se că ei nu au de fapt nicio idee prin ce Iad trec femeile de acolo în realitate. Multe nu spuneau nimic acasă, în cazul în care aveau o familie, nu-și doreau să le supere și să le îngrijoreze și mai mult. Violurile și loviturile, șantajul și umilințele rămâneau închise într-o casetă mică a Pandorei, încuiată alături de ele în Crucea Nopții. Atunci când erau vizibil rănite, cu nasul spart sau ochii vineți, cu vânătăi prea mari și răni prea greu de mascat, refuzau vizitele. Nu voiau să fie văzute așa.

Maestra evadării Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum