Maestra evadării

[Acolo unde te ascunzi]

Odată ajuns în pragul spălătoriei, sentimentul că ai ajuns într-o temniță din capătul cel mai adânc al Iadului era din ce în ce mai predominant și apăsător, ca talpa unui bocanc ce te tot presează pe piept până la sufocare și de sub care nu reușești sub nicio formă să te eliberezi, deși te zbați ca un nebun cu toate puterile. Se auzea doar apa circulând prin țevi. Cassian înaintă, precaut. Chiar nu își dorea să găsească un cadavru.

Când a intrat, însă, nici nu a știut dacă să se bucure și să răsufle ușurat sau să o ia el însuși razna și s-o ucidă abia atunci pe nemernică. Malikah era în viață, ba chiar părea într-unul dintre momentele bune ale vieții ei. Stătea în șezut pe una dintre mașinile înalte de spălat, având o țigară într-o mână și o carte în cealaltă. Fuma în liniște, răsfoind o carte groasă și veche. Văzând-o, Cassian rămase nemișcat, simțind cum sângele îi clocotește în vene din cauza furiei. După câteva secunde de liniște absolută, femeia își ridică privirea către el. Părea calmă și chiar îi zâmbi.

- Bună dimineața, îi ură ea, ducând lent țigara la buze.

- Pot să știu ce mama dracului cauți aici? răbufni, nervos. Ea doar ridică din umeri, indicând-i cartea deschisă.

- Fumez și citesc, i-a explicat pe un ton nevinovat. Nu fac niciun rău, continuă, iar Cassian se îndreptă rapid către ea, fiind pe punctul de a o face una cu peretele din spatele ei. Se abținu.

- Ar trebui să fii sus, la numărătoare, trase adânc aer în piept. Știi asta foarte bine. Îți bați joc de mine?

- Absolut deloc, îi răspunse pe același ton calm, închizând cartea după ce așeză un șervețel între pagini pe post de semn. Aproape o terminase.

- Deținutele trebuie să fie dimineața la numărătoare, corect? îl întrebă apoi, axându-și toată atenția asupra lui.

- Corect, mârâi, simțind nota de sfidare din vocea ei.

- Bun, atunci și gardienii trebuie să fie peste noapte la locurile lor, nu în celulele noastre, continuă. Mie mi se pare o afacere corectă. Însă, dacă gardienii urcă peste noi noaptea în paturi, înseamnă că se încalcă o regulă. Dacă noi nu suntem dimineața la numărătoare, se încalcă o altă regulă. E un efect de domino. Când veți rezolva o încălcare a regulamentului, se vor rezolva toate.

Cassian tăcu. Femeia asta avea întotdeauna acest dar enervant de a întoarce orice situație în favoarea ei, de a explica totul pe tonul ei savant, astfel încât nu îți mai lasă nicio portiță de scăpare și nicio șansă pentru a-i ataca argumentele. Practic, l-a pus cu botul pe labe. Ce putea să-i spună, să se lase violată? Știa și el foarte bine ce se întâmplă într-o închisoare de femei odată cu lăsarea întunericului. Anunță prin stație faptul că a găsit-o și că se pot încheia căutările, apoi își lăsă brațul pe lângă corp. Numără până la cinci.

- Hai sus odată, a fost singurul lucru pe care i l-a putut spune, trecându-și degetele peste pleoape. Malikah nu se grăbi, însă. Mai trase un fum din țigară.

- Pari obosit, remarcă ea. Nu te-ai odihnit aseară?

- Nu stăm la povești, ți-am zis să vii, i-o reteză, dar ea rămase în continuare nemișcată, urcată pe mașina de spălat.

- Nu-mi spune că te grăbești să ne supraveghezi la cantină, nu te cred că e așa palpitant, zâmbi amuzată. Pare că nu ai dormit deloc. Nici eu nu am dormit.

În orice caz, da, avea dreptate. Nu dormise deloc, nu mâncase nimic și era mort de oboseală și buimăcit de gânduri și griji. Nici pastilele nu apucase să și le ia, uitase complet de ele. Ochii mari ai Malikhai îl fixaseră atât de intens încât se simți înghețat. Verdele crud, expresia profundă, sentimentul că inima îți este descusută de o mână invizibilă, fir după fir, până la miez și până la sânge.

- Ce te frământă? îl întrebă. Am auzit că te simți mai bine după ce vorbești cu cineva despre lucrurile care te apasă.

- În primul rând, asta nu e treaba ta, răspunse pe un ton dur. În al doilea rând, ești ultima persoană cu care aș vrea să stau de vorbă, ridică două degete în aer. Și în al treilea rând, dacă ai impresia că obții ceva trăgându-mă de limbă, te înșeli, ridică și al treilea deget. Acum ori urci în momentul ăsta, ori îți petreci toată ziua la carceră, îi indică treptele. Malikah nu îi răspunse imediat, ci doar își stinse țigara de zid. În ciuda atitudinii lui dure și autoritare, ea rămase liniștită și împăcată. N-a dat curs niciunui conflict, spre surprinderea lui.

Coborî de pe mașina de spălat într-un salt, recuperându-și cartea și strângând-o la piept. El doar o urmări cu privirea, observându-i câteva vânătăi întunecate pe brațele albe odată ce trecu pe lângă el. Se întrebă cum reușise să le obțină. Imediat după aceea, sentimentul de furie care îl acaparase pe moment s-a diminuat, lăsând loc unui soi rațional de înțelegere. Oricine în locul ei s-ar fi ascuns și ar fi încercat să se apare atunci când se simte atacat. Rămase în urma ei, lăsând-o să urce prima.

- Cum de nu s-au pornit alarmele de fum? o întrebă pe un ton mai blând, mergând apoi după ea.

- Alarmele? Le-am stricat, i-a răspuns peste umăr.

- Cum adică le-ai stricat? De ce? se încruntă, surprins.

- Pentru că aici fumez când e prea frig afară, îl lămuri. Dacă nu le-aș fi stricat, ar fi trebuit să chemați pompierii de fiecare dată când îmi aprindeam o țigară. Chiar vrei asta? Nu vrei să trăiești simplu și liniștit? înaintă, fără să-l mai privească.

- Lucrez aici, stau toată ziua cu voi, cum să trăiesc simplu și liniștit?

- Bine punctat, râse. Dacă oricum totul e atât de greu, de ce să complicăm și ce e simplu?

Bine punctat, repetă Cassian în minte. Odată ajunși înapoi în capătul holului, lumina deveni mai puternică și aerul mai cald. Malikah mimă un la revedere în aer ca pe un salut militar, dând să se îndepărteze, însă bărbatul o opri mai mult printr-un gest reflex, prinzând-o de braț pentru a o ține pe loc. Ea doar își ridică ochii către el, evident confuză.

- Doar ca să știi, ești în mai mare pericol jos, la spălătorie, decât ești în celulă. Cel puțin în celulă nu te pot ucide. Acolo, însă, indică treptele pe care tocmai le urcaseră, îți pot face orice.

- Apreciez sfatul tău, însă te asigur că nimeni nu îmi poate face nimic. Am trecut prin asta, am căpătat experiență, i-a făcut cu ochiul, eliberându-și încet brațul și pornind pe hol, amestecându-se în mulțimea de prizoniere încă adormite. Cassian doar privi în urma ei, neștiind dacă să ia ceea ce îi spusese ca pe o asigurare sau ca pe o amenințare.

Oricum ar fi fost, și n-avea să recunoască asta niciodată, nimănui, nici măcar față de el însuși, se bucura că o găsise în viață.