Maestra evadării

[Îmi place să fiu a nimănui]

- Ce faci, cavalerule? reveni cu privirea printre pagini, fără să se miște din loc.

- Rondul, minți. Verific celulele. Tu ce faci?

- Citeam, zise înainte de a închide cartea. Dar acum că ești aici, am ceva mult mai bun de făcut, sări din pat, abandonându-și cartea pe saltea și pornind spre el. Am auzit două zvonuri despre tine, unul bun și unul mai puțin bun. Ia zi, cu care vrei să încep? își înclină ușor capul într-o parte.

- Zvonuri? se încruntă, auzind cum este chemat prin stație către zona camerelor de vizită. Ce fel de zvonuri? reveni cu privirea asupra ei, ignorând solicitarea în primă fază.

- Păi, nu mi-ai spus cu care vrei să încep, îl tachină, părăsind celula.

- Unde crezi că te duci? o urmă imediat, suspicios.

- Ai fost chemat prin stație, nu ai auzit? Este o problemă dacă vin cu tine? Doar sunt sub supravegherea ta, corect? Mai sigur ar fi să mă iei cu tine decât să mă lași singură în galeria asta pustie până se întorc fetele, nu crezi? își continuă lent drumul, bărbatul ajungând rapid lângă umărul ei.

Avu un scurt moment de balanțare înainte de a-i oferi un răspuns. Capcanele ei păreau întotdeauna cele mai logice soluții, tocmai de aceea și era atât de simplu să cazi în ele. Cu toate astea, gândi că avea dreptate de data aceea. Ce rău ar fi putut să facă, până la urmă? Avea să stea doar lângă el, nu avea să o scape din ochi nicio fracțiune de secundă.

- Fie, cedă, dar nu pleci de lângă mine, păru că o avertizează. Ai înțeles?

- Da, să trăiți, mimă un salut militar în aer, mergând pas la pas cu el pe coridorul cenușiu.

- Vezi că nu glumesc, îi aruncă o privire serioasă.

- Tranquila, de ce te stresezi așa? râse. Dacă ți-am spus că nu plec, nu plec.

- Mă stresez pentru că am antecedente cu tine, deschise ușa de acces către zona camerelor, trecându-și cartela peste micul dispozitiv. Te rog, o invită printr-un gest al brațului să intre prima, iar Malikah își abținu un scurt râset la vederea gestului său. Îl ghicise atât de bine.

- Te ador când ești un gentleman, îi făcu cu ochiul, înaintând. Și mai spuneai că nu ți se potrivește porecla, nici nu există una mai potrivită.

- Cass, apăru Palacios de după colț, având ochii ațintiți asupra unui teanc de hârtii, te-am chemat pentru că s-au suprapus orele și trebuie să decalăm vizitele. Crezi că ai putea să mă ajuți să telefonăm către vizitatorii de la ora tre..., dar îngheță în loc îndată ce o văzu pe Malikah în imediata lui apropiere. Aproape împrăștie toate paginile pe podea, fixându-l imediat cu o privire întrebătoare. Cassian se menținu calm.

- Bună, habibi, îi zâmbi Malikah, sprijinindu-și umărul de perete. Ești secretara închisorii mai nou?

- Ă, bună. Bună, ă, Malikah. Ea ce caută aici? șopti apoi spre Cassian, care îi extrase amuzat foile din mână.

- O țin sub supraveghere. Era singură în toată Galeria, găsi imediat o scuză plauzibilă. Te ajut cu astea, sigur. Cum merg vizitele?

- Hm, bine. Normal. Fără incidente, o privi din nou pe Malikah.

- O plictiseală de moarte, mimă femeia un căscat. Măcar le asculți la ușă dacă tot ești nevoit să stai aici?

Palacios își mări ochii, iar Cassian îi aruncă femeii o privire acuzatoare.

- Ok, scuze, ridică mâinile în aer. Am glumit. O glumă proastă, nu? Numai din astea știu. N-o lua personal, habibi, își dezlipi umărul de zid, Palacios depărtându-se instant. Îl îngrozea până și simpla ei prezență de când fusese martorul scenei de sterilizare din Cantină, de când o văzuse cu adevărat nervoasă. Înghiți în sec, tot luând distanță.