Maestra evadării

[Pescarul mâncat de pești]

— Te așteptam, te așteptam, se auzi de partea cealaltă, iar pe Cassian îl încercă instant o stare acaparantă de greață.

— Uite-l, deschise ușa, scoțând cuțitul din buzunarul de la spate, lăsând obiectul însângerat pe masă. Cuțitul pe care l-ai cerut.

— Este cu..., zâmbi, sânge de scorpion?

— Foarte posibil, luă, neinvitat și complet epuizat, loc pe scaunul din fața biroului. O spui cu satisfacție, sesiză. Ideal era să nu fie nimeni rănit.

— Sângele de scorpion e foarte valoros. Doar cei foarte curajoși reușesc să îl verse, se sprijini pe spătarul scaunului. Ești un om curajos, Cassian?

— Am fost până acum..., își verifică rapid telefonul, până acum patru minute când mi s-a terminat tura.

Râzând, Sandoval îl privi mândru și mulțumit.

— Bravo, băiete. Ai făcut o treabă bună. Arăți de parcă te-ar fi jupuit o haită de pisici tomberoneze, dar ai făcut o treabă excelentă.

— Riscurile meseriei. Cum mai e cu dosarul ăla pentru complicitate? se încruntă vag, realizând că până și mușchii faciali îl dureau. Malikah îl zgâriase zdravăn pe față și zgârieturile începeau să-l usture din ce în ce mai deranjant. Se șterse pe obraz, privindu-și reflexia în ecranul stins al mobilului. Arăta că dracu'.

— Ce dosar? își deschise larg brațele. Noi doi putem face o echipă de neoprit, Cassian. Eu, se indică, am autoritatea oficială. Tu, îl indică, ai poziția perfectă pentru a face ordine acolo unde e dezastru. Ai văzut... nu a fost chiar atât de greu. La urma urmei, e doar o femeie cu traume și sechele. Se pierde imediat dacă o iei puțin mai tare, pocni din degete.

— Cât ai de gând să o ții la carceră? îi ignoră remarca, deși gândul îi rămăsese agățat acolo.

— Cât consideri că merită?

— Îmi ceri mie părerea? Cu ce ocazie merit această onoare neașteptată?

— Desigur, doar tu ai luptat contra ei, și din câte se poate vedea, lupta a fost una acerbă.

— Nu știu și nici nu-mi pasă cât merită ea. Știu ce merit eu, două zile libere. La cum a dat în mine nebuna aia, mă mir cum de încă pot să merg.

— A dat în tine pentru că nu ai dat tu în ea. A dat în tine pentru că tu i-ai permis să o facă.

— Asta mai trebuia și aveam tabloul perfect. Femei violate și eu cum o bat măr pe femeia scorpion. Prea mult dezastru pentru o singură zi. Ai cuțitul, o ai dezarmată, mai dorești și altceva sau e suficient?

— Nu există prea multă duritate aici. Privește-ți mâna, pierzi sânge. Du-te la cabinet, ai acolo bandaj curat. Ia-ți două zile pentu tine, iar eu, în semn de mulțumire, îți promit că în aceste două zile 666 va regreta amarnic fiecare lovitură dată ție. Va primi înzecit, îl asigură cu fermitate.

Cassian se ridică de pe scaun, umezindu-și buzele.

— Carcera e mai mult decât poate acum duce ea. Las-o așa. Ți-am zis, dacă îi faci ceva, te va doborî. O subestimezi, Sandoval. La fel cum au subestimat-o și cei din Tadmor.

— Cum m-ar putea doborî o femeie doborâtă? Stai fără grijă. Aici nimic nu rămâne fără pedeapsă.

— Da, exact de asta mă tem și eu, gândi cu voce tare. Sandoval doar îi oferi o încruntatură relaxată, transmițându-i din ochi că exagerează. Își scoase ochelarii de pe nas cu un gest smucit. Ochii lui erau exact ca ai unui corb încântat că a găsit o vrabie moartă pentru cină.