Maestra evadării

[Omul armă]

- Nu mai zice, că intru la ea și cine știe, te aude, râse pe bune, lăsând stația jos înainte de a intra în salonul femeii, care stătea pe marginea patului și privea fix pe fereastră. Era deja târziu, în spital se făcuse liniște.

- Ține, o atenționă cu răceală odată ce ajunse în dreptul său și îi întinse sticla de apă. Ea îl privi întâi pe el, apoi sticla, apoi din nou pe el, apoi din nou sticla.

- Parcă mureai de sete, o ironiză, încă ținând sticla întinsă către ea.

- Poți să-mi desfaci capacul? Nu pot cu o singură mână, i-a zis.

- Da, sigur, vrei și o ceșcuță cu gărgărițe și pai colorat?

- Nu-mi plac insectele, răspunse, zâmbind.

- Îți plac scorpionii, replică, deschizând sticla.

- Allah, Cassian, scorpionii nu sunt insecte, păru afectată, ducându-și mâna sănătoasă în dreptul inimii. Sunt arachnide, înrudite cu arthropodele. Nici măcar nu seamănă.

- Tot aia, și-a dat ochii peste cap, nu mai fii arogantă. Puteai să te faci profesoară în loc să otrăvești oameni și atunci lecția asta chiar ar fi avut sens, îi împinse sticla în dreptul buzelor, iar Malikah o prinse încet, amuzată, golind din prima înghițitură o jumătate. Cassian privi de asemena pe fereastră, către dubele de jandarmerie care păzeau curtea. Erau înarmați și nu aveau de gând să ierte vreo abatere de la reguli. Mai ales sub dictatura nemilosului Sandoval, Malikah risca un glonț în spate dacă ar fi încercat să fugă. Ar fi ucis-o fără să stea pe gânduri.

Câteva momente mai târziu, Cassian auzi sticla de apă căzând, și imediat ce se întoarse către femeie, o văzu căzută într-o parte, cu obrazul sprijinit de saltea și cu mâna bună atârnându-i spre podea. Apa i se scurgea printre buze și ochii îi erau închiși, în timp ce aparatul ce îi monitoriza ritmul cardiac începu să scoată sunete de alarmă, un țiuit drept și îngrijorător. Își lăsă toată greutatea pe mâna ruptă și nu a răspuns nici prima, nici a doua oară când bărbatul a strigat-o.

Cassian habar nu avea ce se întâmpla cu ea sau de ce, însă a gonit pe coridor în căutare de ajutor rapid, strigând după un medic sau după o asistentă, deși tura de noapte era una destul de sărăcăcioasă. Adevărul era că se panicase, la fel cum se panica de fiecare dată când o știa fiindu-i rău sau fiind în pericol. Iar pericolul era omniprezent în cazul ei.

În secunda în care Cassian părăsi salonul ca o furtună, Malikah sări în picioare și îi apucă stația uitată pe noptieră - stație pe care o lăsă din mână pentru a-i deschide sticla de apă. Știa că are un timp foarte limitat la dispoziție, însă nu avea să își irosească singura șansă. Venise acolo pentru a o vedea pe Luna, și n-avea să plece înainte de a o vedea, pentru că ea nu își abandona niciodată țelurile, indiferent de consecințe.

În aceeași mână în care avea stația lui Cassian, avea și o seringă lungă și ascuțită, cu un ac gros și ruginit, alături de firul de la perfuzie, pe care și-l smulsese dureros cu doar câteva momente în urmă, lăsând câteva picături de sânge să i se scurgă pe piele.

Văzută de departe, Malikah era doar o siluetă albă, subțire, înfricoșătoare, o femeie fantomatică pregătită să-ți sară direct la gât - lucru pe care îl și făcu imediat ce văzu prima asistentă medicală ocolind colțul zidului. Dintr-o mișcare bruscă și violentă, femeia îi prinse strâns gâtul asistentei cu firul rezistent al perfuziei și o trase spre perete, lipindu-i corpul între zidul de pe hol și trupul său pentru a-i stopa orice mișcare. Durase doar o fracțiune de secundă, dar fusese suficient. Atacul unui scorpion este întotdeauna foarte scurt și extrem de precis.