Maestra evadării

[Dictatura lui Sandoval]

- Suntem adulți cu toții aici, da? continuă Sandoval, lovind în batjocură un măr cu piciorul, fructul lovindu-se din plin de gardul din gratii.

- Una dintre valorile pe care le promovăm în Crucea Nopții este asumarea. Își asumă cineva rolul de bunul samaritean, deci? Cine se crede noul furnizor al închisorii? Aș vrea să îi ofer o decorație specială, zâmbi cu răutate, privind către deținute. Malikah râse scurt. Ce dobitoc, gândi.

Luna își așeză palma pe piciorul Malikhai, ținând-o pe loc. Să nu cumva să recunoști ceva, i-a spus fără cuvinte. Palacios mai avea puțin până să se scape pe el. Nimeni nu vorbea, nimeni nu dădea niciun indiciu. Cassian o privi de asemenea pe femeia în negru, știind că a dat din nou de necazuri. Malikah doar mai trase un fum, relaxată.

- Nimeni? râse directorul. Să înteleg că toate aceste bunătăți au ajuns aici prin puterea Sfântului Duh? Avem miracole în Crucea Nopții, trucuri de magie?

Încă tăcere. Nimeni n-avea să-i toarne vreodată pe Malikah și pe Palacios, pentru că unul te-ar fi ucis pe loc, iar celălalt ar fi murit pe loc.

Femeia zâmbi cu ironie, jucându-se cu țigara. Cassian o sfătui din privire să tacă din gură, simțind-o fiind pe punctul de a intra în conflict, însă ea îl ignoră și pe el, și pe Luna.

Sigur că nu a tăcut. Ea adora confruntările, ea nu se făcea mică într-un colț când era rost de vreo declarație de război. În ciuda mâinii Lunei care o tempera, Malikah se ridică nonșalantă în picioare, aprobând din cap.

- Îți voi satisface nevoia de a te simți puternic, i-a zis, fixându-l cu privirea, doar pentru că îmi dau seama că vei pleca acasă foarte frustrat dacă nimeni nu îți va da ocazia asta. Haide, eu am adus astea aici, porni către el. Astea, și nu numai. Mai am o mulțime de chestii. Ce o să faci?

Cassian aproape că se pocni de unul singur peste față. Nu se putea abține, asta era. Nu se putea abține niciodată. Nu putea să stea la locul ei. Directorul Sandoval o măsură din cap până în picioare, sorbind-o și zdrobind-o cu privirea. Ea nu se lăsă intimidată absolut deloc. L-ar fi ucis doar din privire, fix în acel loc, fix în acel moment.

- Ce face?! îi ieși lui Palacios un glas pițigăiat, simțind cum îi transpiră fruntea și palmele. Cassian doar îi făcu un semn discret să își țină gura.

- Malikah Zahir, îi pronunță numele cu admirație. În sfârșit am ocazia să te întâlnesc, îi zâmbi. Regina din Tadmor, femeia legendă... ai ajuns să le cumperi morcovi colegelor tale? Te-ai înmuiat? Sau doar le scuipi în față că ești mai bună decât ele și nu poți mânca lături?

Malikah făcu o mică grimasă îngrețoșată, ajungând la doar câțiva pași de el. Era cu un cap mai înalt și nu se sfia să se apropie la rândul său. Alvaro așteptase de mult o ocazia de a-și lua revanșa în fața arăboaicei.

- Mai spune-mi, Sandoval? Sandoval te cheamă? Spune-mi tot ce ai pe suflet, haide. N-aș vrea să ajungi acasă, după ce soția ta a gătit o cină delicioasă pentru tine și copilașii voștri, iar tu să le trântești farfuriile pe jos. Descarcă-ți apucăturile sălbatice aici, cu mine. Nu este nicio problemă, recunosc comportamentul pshihopat. Și eu îl am, dar încerc să-l temperez.

Palacios deja era căzut sub coșul de gunoi în care scrumase Cassian. Era mai mult ca sigur că îl va turna. De ce n-ar fi făcut-o?

Femeile din curte au izbucnit în râs la replicile arăboaicei, aplaudând și fluierând. Luna a fost prima care începu să-i facă galerie. Sandoval privi câteva secunde în jurul său, strângându-și buzele de parcă ar fi mușcat dintr-o lămâie stricată.