Maestra evadării

[O crimă meritată]

- Stai calm, nici eu nu-l am la suflet. Faci o faptă bună azi, deci? îl ajută, luându-i două bagaje.

- Bine, bine, m-ai prins! cedă, simțindu-se vinovat. Am luat bani de la tipa din Tadmor! Ok, ok, știu că nu trebuia să fac asta, o să îi dau înapoi. Gata, acum îi dau banii înapoi. Nu, mita e mită, eu nu sunt corupt și basta.

Cassian râse, negând din cap. Palacios era unul dintre gardienii noi, un tip pufos și la propriu și la figurat, cu figură de șoarece și corp de ursuleț. Deținutele îl intimidau teribil, iar el se lăsa foarte ușor intimidat de ele. Era cumsecade și foarte moale pentru acea meserie dură, însă în același timp era și foarte cinstit și devotat. Cassian se bucură că are în sfârșit un coleg care nu este o bestie nebună. Se înțelegeau bine, Cassian fuma și el mânca dimineața câte două brioșe mari cu fulgi de ciocolată, apoi se plângea că ar trebui să înceapă să mănânce mai sănătos, dar la prânz mai servea încă două brioșe. Era amuzant.

- Lasă, probabil i-ar folosi pentru alte rahaturi dacă îi dai înapoi, îi răspunse. Dar fii atent data viitoare, nu le învăța așa, că după ți se urcă în cap și nu mai scapi în veci.

- Ideea e că..., știi tu. Încă stau cu chirie. Mă ajută niște bani în plus, recunoscu rușinat.

- Cere-mi mie când ai necazuri, se oferi. În niciun caz nu mai lua de la ele. Azi îți cer mâncare, mâine îți cer pistoale. Și mai ales, nu mai accepta nimic de la Malikah. Femeia e ciudată rău, îi zise din mers.

- Toate sunt ciudate, zise Palacios. Am văzut că tu stai mereu pe lângă ea, am crezut că e mai în regulă decât celelalte. Deși îmi dă fiori ca nimeni altcineva, mi-a zis că mă face tocană și părea foarte serioasă.

- Tocmai de aia stau mereu pe lângă ea, râse, pentru că nu e în regulă deloc. O clipă de neatenție și dă foc închisorii ăsteia, cu noi toți în ea. Prefer să nu-i las ocazia. E foarte imprevizibilă.

Cei doi au intrat în cantină, unde femeile deja începuseră să pregătească masa de prânz din resturile primite. Malikah stătea pe blatul mesei, alegând merele bune dintr-un coș plin de fructe lovite și stricate, viermănoase și mucegăite. Avea părul strâns la spate și părea cel mai linistit om de pe Pământ.

- Habibi, ce-a durat atâta? Era coadă? râse când îl văzu cărând plasele. Cassian și-a dat ochii peste cap, deja exasperat din primele două secunde de atitudinea femeii. Lăsă cele două pachete pe masă, iar femeile de la bucătărie s-au oprit din muncă, nelămurite. Malikah ridică ambele mâini în aer.

- Azi sărbătorim că am ieșit de la carceră, fetelor, le anunță, scoțând pachețelele de mâncare proaspătă din bagaje. Grăbiți-vă, cine știe când intru înapoi.

Femeile au început să aplaude și să se bucure, râzând și luând cu asalt alimentele aduse. Palacios se bucură și el de bucuria lor, simțindu-se bine și mândru că acceptase oferta. Era prima oară de când fusese transferat în Crucea Nopții când era martorul unui moment de fericire. Era frumos.

- Avem și ardei roșu! Ce mari și grași sunt! se bucură una dintre ele. Vreți din ardeii mei? izbucni în râs, așezându-și doi ardei mari în dreptul sânilor. Restul au început să râdă de ea, glumind și imitând-o. Palacios se gândi că făcuse o faptă bună.

- Grăsuțule, vino să-mi guști ardeii! strigă femeia către el, iar el doar mări ochii și se depărtă.

- Deja ți-ai făcut o altă rezervare la carceră? se apropie Cassian de Malikah, sprijinindu-se de marginea mesei pe care începuse să despacheteze. Ea îl privi fugitiv și îi zâmbi. Stătea în fața unei tigăi mari în care înăbușise legumele pe care reușise să le aleagă din ceea ce primise inițial, turnând sare și piper. O tocăniță decentă la foc mic. Mirosea chiar bine.