Maestra evadării

[Vis a vis]

          - Ai vorbit ceva cu ea? îl urmări femeia în continuare, încă nelămurită de răspuns.

          - Doarme, repetă, evident că n-am vorbit cu ea. Du-te în rând, te rog, îi făcu semn să se întoarcă.

           - Când o pot vedea? îi ignoră rugămintea, încă urmându-l precum un cățeluș.

           - Când vine în celulă, acum lasă-mă, că mă încurci, își văzu de rând, dar femeia îl prinse rugătoare de braț, agățându-se de el pentru a-l ține pe loc. Bărbatul îi aruncă o privire pur exasperată.

          - Ce mai e? mârâi.

          - Sora mea vine în vizită azi, i-a zis pe un ton nevinovat. Îmi aduce de mâncare, chestii mai bune, chestii făcute în casă. Fă-mi și mie punte să-i duc și arăboaicei, te rog eu, îl privi cu ochii mari și ciocolatii plini de speranță. Știa clar că accesul la infirmierie era interzis, Susanna scăpase ca prin urechile acului fără să fie prinsă și încarcerată. Cassian se opri, în cele din urmă, fixând-o de asemenea cu privirea. Luna avea un suflet prea mare pentru văgăuna în care se afla.

          - Auzi, de unde până unde prietenia asta minunată între voi două? o întrebă până la urmă, pentru că o remarcase de ceva vreme, iar Luna îi eliberă delicat brațul, ridicând inocentă din umeri.

          - Știu cum e să fii singur când ai cea mai mare nevoie de cineva alături, i-a zis încet, mimând un zâmbet amar. Arăboaica a trecut prin multe singură, nu merită să fie singură și acum.

            Cassian ezită să-i ofere un răspuns, deși vorbele Lunei i se rostogoliseră deja adânc în minte. A trecut prin multe. Singură. Prin ce? Tăcu.

           - Hai, mă, te rog, ce dracu?  insistă, lovindu-și frustrată palmele de genunchi. Sunt doar niște amărâte de prăjituri. Măcar când e pe moarte să nu mănânce lături de la porci.

           - Bine, oftă, înfrânt. Dă-mi de veste când vrei să mergi la ea și mă ocup, porni apoi din nou de-a lungul rândului. Luna sări fericită pe loc, dând entuziasmată din palme de parcă ar fi fost un copil mic căruia i se îngăduise o oră în plus la joacă. Își ridică brațele în aer, mergând în pași de dans și întorcându-se mulțumită la locul ei.

           - Cassian o are mai mare decât toți fraierii voștri, bă! Cea mai mare din univers! E cât Everestul și încă mai crește! strigă cât o ținea gura printre fetele care începuseră să râdă și să fluiere, iar bărbatul doar își acoperi fața cu palmele. Nebune. Luna avea cele mai ciudate moduri de a mulțumi pentru o favoare, de aceea evita să i le facă.

            Începu totuși să râdă, întorcându-se la treaba lui, uitând la ce număr rămăsese și pierzând rândul de trei ori cel puțin. Își păstră cumpătul, însă. Măcar făcuse o faptă bună pe ziua aceea. Și pe ziua de ieri.

        Odată ce numărătoarea s-a terminat în sfârșit, femeile au pornit spre cantină, fiind gălăgioase și agitate întocmai ca de obicei, îmbrâncindu-se către singura lor sursă de hrană, chiar dacă mâncarea oferită era și puțină, și foarte proastă.

        Cassian porni cu tăvile către segmentul de celule pentru carceră, preluând acea inițiativă intenționat în ziua aceea. De fapt, inventând inițiativa. Cele de carceră nu erau luate niciodată în considerare pentru masă, lucru care a dus adesea la decese din pricina înfometării și a subnutriției. Nu pe tura lui, și-a zis bărbatul, împingând căruțul cu porțile de mâncare pentru dimineața aceea. Nicio atrocitate n-avea să se mai întâmple pe tura lui, sau cel puțin, asta își repeta de fiecare dată când mai auzea că se mai întâmplase încă una, și încă una, și încă una.