Ultima secunda

Capitol XLIX

— Ooooo, ramtamdurulu durulu durulu rum tum tum tum TUM!

Locotenentul a început să râdă, îndreptând ochii spre Varga care cânta.

— Ce p*la mea? Ce soi de jazz nesimțit bagi acolo?

— C*aie, tu n-ai auzit de unchiul Pecos? Din Tom și Jerry? Ăla cu mustăcioară care cânta AAAAAA RUMTUM DURULU DURULU DURULU.

Locotenentul râdea în hohote, sprijinindu-se cu antebrațul de spătarul unei bănci de pe aleea liceului militar. Venind dinspre comandament, un ofițer s-a oprit din depărtare, cu un dosar în mână și s-a uitat înspre ei.

— Ce-are ăsta, mă?

— Nu știu, a ridicat locotenentul din umeri râzând. A pus pătrunjelul greșit în supă.

— Doamnee, a răsuflat ofițerul continuând să meargă pe drum.

— Bă, l-a atins locotenentul pe braț. Bă, taci mă un pic.

— Niciodată. Unchiul Pecos e...fratele meu. Cu el de gât mor. Tum Tum Tum Tum TUM!

— Ai 31 de ani, omule, potolește-te, râdea locotenentul.

— Ram tum dum...unde 31 de ani, c*aie? Tu așa prost la matematică ești? Am 30.

— Bă, pe cât e ziua ta?

— Prin Septembrie.

— Păi vezi? Și acum suntem în Ianuarie, deci e an nou, deci ai 31.

Varga l-a privit brusc serios, cu sprâncenele ușor încruntate.

— Uă, tu ce calcule infanteriste faci acolo? Cum p*zda mă-sii să am 31 de ani, dacă abia i-am făcut? Mai este aproape un an întreg până-n Septembrie.

— An nou, vârstă nouă. Easy.

— An nou, dar tu văd c-ai rămas la fel de prost ca-n 2015.

Locotenentul a îndreptat pumnul spre el ca să-l lovească, însă apariția unui coleg de-al lor pe alee a întrerupt jocul lor copilăresc.

— Scuze că...deranjez. Auzi, ai la cancelarie ștampilă cu ministerul? i s-a adresat locotenentului.

— O am în mașină, de ce?

— Că mi s-a dus tușul de la a mea și mi-e silă să mă duc la fufa aia de la logistică.

— Da poți merge oriunde, cred că au toți.

— Ei, au pe dracu, s-a strâmbat ofițerul. Au una singură de la comandant pe care au dat-o din mână în mână până a ajuns la mine și până i s-a dus tușul. Halal aprovizionare ce avem și noi...

— Păi fă raport la administrație. Cere ștampile noi.

— Ghici ce! Ăsta e raportul pentru ștampile, a arătat ofițerul mapa. Care trebuie ștampilat cu ștampila pe care o cer lor!

— Doamne, a râs Varga. Iubesc Armata asta din ce în ce mai mult.

— Oamenii-s proști în orice domeniu, a dat ofițerul ochii peste cap. Da aici cred că e o situație aparte.

— Gata, lasă plângerile demisioniste, a răspuns locotenentul amuzat. Hai la mașină să ți-o dau.

— Noroc cu tine. Ce a mai fost și liceul ăsta cât erai tu. Ai plecat ca boul și ne-ai lăsat aicea să ne ducem de râpă. 5 ani maxim îi mai dau liceului ăsta și devine apoi vreo unitate de cazărmi.

— Ei, hai hai, a răspuns locotenentul mergând. Nu dramatiza. Liceul ăsta-i de pe vremea când s-a născut maică-ta. Nici nu exista țara și era liceul. Și ce, atunci eram?