Ultima secunda

Capitol XX

Să iubești o clipă... face cât o viață...

Dar viața ți-a sta...pe un fir de ață...

Ți-am căutat privirea... pe cer printre stele...

Și am murit iubind...acolo sus cu ele.

O clipă de-aș avea...să te țin în brațe

Să iubești o clipă...face cât o viață...

Vocea suavă a Medeei care fredona se auzea ca un ecou peste munții și aburii dimineții care parcă ascultau tristețea și melancolia fetei, în timp ce stătea cu capul rezemat de portieră, privind la drum. Locotenentul a întors câteva secunde capul de la volan spre ea, și i-a auzit glasul.

Ia-mi durerea...te rog...inima mi-e arsă

Să iubești o clipă...face cât o viață...

La prima parcare de lângă râu, acesta a tras pe dreapta și a oprit mașina, dându-și centura jos. Medeea nu reacționa, acum fredona doar linia melodică, având aceeași privire care lovea drumul. Locotenentul a ridicat mâna pentru a o atinge, dar s-a oprit cu ezitare, neștiind ce ar trebui să-i facă și cum să se comporte. Parcă nu voia nici să o deranjeze, dar trebuia să o facă. În cele din urmă, i-a atins tâmpla cu degetele și a privit-o atent.

— Medeea...a vorbit el.

— Să iubești o clipă...face cât o viață...

— Medeea, privește-mă.

— Știi care e cel mai rău sentiment? a mârâit ea. Să simți că ai murit în timp ce ești vie...

Obrazul Medeei fusese lovit de o lacrimă care căzuse ca un cuțit ce acum îi tăia chipul până la sânge.

— Medeea, îți faci rău dacă o continui așa. Te rog, oprește-te.

— Cât rău mai poate să-mi fie, dacă deja sunt la pământ? Cât?

— Nu te comporta de parcă s-a terminat lumea, a spus locotenentul. Nu rezolvi nimic dacă o ții într-o continuă suferință. Mă irită că simt că trebuie să-ți fac ceva și nu știu ce să fac.

— Poate doar să mă omori...

— Medeea, a accentuat el serios. Nu vorbi prostii.

— Tu m-ai ucis deja. M-a ucis dragostea ta.

— Încetează, că nu te-a omorât nimeni.

Medeea a întors capul spre el.

— Sunt moartă de ani de zile! a strigat ea. De ani de zile trăiesc același chin! Tu m-ai ucis! Tu m-ai ucis!!

Brusc, Medeea a început să devină agresivă prin reacția ei, și ca o formă de eliberare, a lovit cu pumnii în pieptul lui.

— E o tortură care nu se sfârșește!

Locotenentul a prins-o de mâini, mimând din buze să se potolească.