Ultima secunda

Capitol XII

Întunericul nopții. Un birou singuratic în comandament. O lanternă ținută fix în ochi.

— Ce i-ai spus Karlei?

Alicia s-a uitat la locotenent, orbită de lanterna acestuia, și a păstrat tăcerea, stând pe scaun. În fața ei era căpitanul, stând în picioare, în stânga, de parcă asista la acel proces, iar spre partea dreaptă, era chinul ei dintâi, aplecat ușor spre ea, cu o statură rece și o privire albastră serioasă, străbătută de raza lanternei. Locotenentul.

— Alicia, nu ne obliga să facem cu tine anchetă. Spune tot ce i-ai spus Karlei, altfel îți jur solemn că o să-ți fie mai frică de mine decât de Dumnezeu.

Alicia s-a uitat apoi înspre căpitan.

— Mă amenință.

— Foarte bine, a răspuns căpitanul. Dacă numai așa putem discuta cu tine.

— Dar în regulament scrie că...

— În regulament scrie că morții mei, a întrerupt-o locotenentul. Nu forța nota, domnișoară.

Asta ura la locotenent, aparent. Prefăcătoria lui. Ieri îi era mare părinte, care îi dădea sfaturi și îi zicea cuvinte drăguțe deșarte, zice parcă cu cea mai mare vrăjeală, iar la o situație militară de genul, e tipul dur și sever care îi dă o instrucție de nu se mai vede.

— Ce. I-ai. Spus. Karlei. Hai, că nu stau toată noaptea cu tine.

— Nu i-am spus nimic, s-a apărat Alicia. Vorbeam de literatură.

Locotenentul a coborât capul de parcă își abținea toate stările posibile.

— Vorbeau de literatură, a îngânat locotenentul spre căpitan. Mare intelectualitate avem aici.

— Dacă nu mă credeți, întrebați-o pe Karla. Doar am discutat despre cărți, atâta tot.

Locotenentul a retras lanterna, decepționat de discuția pe care o purta cu fata. Mișcând mâna, i s-a deschis ecranul ceasului de mână, apărând acolo ora 1:45 noaptea.

— Deci tu ai de gând să te ținem trează toată noaptea. Nu-i nicio problemă, fruntaș, a zis locotenentul. Ne lăsăm de meserie și ne facem polițiști ca să te anchetăm, dacă tu insiști să ne știi ca pe niște ofițeri răi.

— Alicia, eu îți sugerez să vorbești și să lași jocurile, că nu te ajută cu nimic.

— Nu, Markus, las-o, l-a întrerupt iritat locotenentul. Las-o, că o să stea aici și o să numere toate firele steagului până o să vorbească.

Ridicat înapoi în poziție inițială, locotenentul a rămas în fața scaunului, fiind întors spre căpitan.

— Dar tu te-ai enervat rău, a zis căpitanul.

— Păi da cum, crede o fruntașă că mă poate duce pe mine de nas. N-am nici timp și nici dispoziția necesară, dar jur că-s în stare să las tot și să mă ocup de ea, Markus.

— Am spus deja tot, a intervenit Alicia. Am vorbit cu ea doar despre literatură. Vă pot vorbi și vouă despre cărți, dacă doriți.

— Ești obraznică, a comentat locotenentul crispat.

— Spun doar adevărul, domnule locotenent.

— Minți, Alicia, a răspuns căpitanul. Știm că i-ai dat informații despre unitate.

Oare mergeau pe psihologie? Oare nu știau, dar spuneau așa ca să-i ofere impresia că știu?

— Nu i-am dat nimic, a spus ea.