Ultima secunda

Capitolul X

Dimineața începuse minunat în unitate, mai ales pentru fetele care aveau prima oră de cursuri fix cu locotenentul. Grupul vesel al sergentelor binevoitoare în a împărtăși conversație era viu, neafectat de timp și minute, altele se plângeau de ora ce urma să vină, altele încercau să vadă ce mai știu, Karla completa un tabel și în al treilea rând, Alicia era cu capul pe bancă, încercând să își convingă mintea că e doar un vis și că acum e în camera unui hotel undeva departe de unitatea militară sau acasă, dormind în pat.
Dar spiritul vioi al clasei fusese întrerupt atunci când ușa sălii fusese deschisă și din ea, cu o agendă și o mapă, intrase locotenentul. Fetele l-au salutat regulamentar, ridicate în picioare, dar unele sergente care erau obișnuite deja cu situația, îl analizau pe locotenent la dispoziția pe care o are, la gesturi și la energie, pentru a-și da seama cum va decurge acea oră și ce planuri are.
Locotenentul s-a așezat la catedră, fetele fiind în bancă, și a deschis în tăcere acea mapă, sunetul de clic al pixului deschis auzindu-se strident. Fetele s-au încruntat subtil una la cealaltă observând faptul că locotenentul nu zicea nimic și era o tăcere aprinsă de mai bine de câteva minute.

— Deci dacă ne dă test, eu leșin, nu știu nimic, i-a șoptit Ilona colegei de lângă.

Una din fete s-a aplecat spre celălalt rând de bănci, încercând să-i atragă atenția unei fete.

— Hei, pss, a șoptit ea. Ai un pix cu negru?

— Dar nu-i cu gel, îți trebuie la ceva? a răspuns ea șoptit.

Fata s-a uitat ca o măsură de siguranță spre locotenent și apoi s-a uitat din nou la ea.

— E bun, lasă-l așa, trebuie să colorez o schemă.

— Dacă mă vedeți că tac, e pentru că lucrez la ceva, mândrelor, a vorbit brusc locotenentul cu ochii pe foi. Luați-vă un caiet și învățați.

— Domnule locotenent, ne cerem iertare pentru gălăgie, a spus Ilona.

Acesta a luat o foaie și ștampila adusă, de pe catedră și le-a pus pe banca Karlei, aceasta stând în fața catedrei de profesori.

— Ștampilează jos la semnătură, a spus el.

Karla a lăsat tabelul deoparte și a luat foaia.

— Am înțeles, domnule locotenent, a spus ea.

Alte câteva minute bune au trecut și deja fetele repetau pentru examenul ce avea să se țină curând, sau își focusau atenția pe alte cărți sau chiar pentru ora locotenentului. Cu un minut înainte de a se suna, locotenentul și-a pus foile în mapă și s-a ridicat, luându-le în mână.

— Ce oră aveți după? a întrebat el.

— Domnule locotenent, raportez : Franceză, a spus Mary.

— Cu mine faceți și următoarea oră, a zis acesta și a ieșit pe ușă.

Fetele au dat salutul și s-au ridicat în picioare, dar după plecarea locotenentului, și-au oferit priviri și înfiorate, și confuze, și zâmbitoare. Pauza trecuse pe nesimțite, fără mare lucru, iar locotenentul a apărut peste câteva minute în clasă după ce se sunase. Clasa s-a uitat cu ochi măriți la catalogul pe care acum locotenentul îl ținea în mână. Acesta a rămas în picioare și a deschis catalogul, stând rezemat în pumni de catedră.

— Maria, a zis el cu ochii spre telefonul culcat pe catedră, punându-și-l pe silențios. Zi lecția.

Fetele s-au uitat șocate la ea care s-a ridicat temător în picioare și a înghițit în sec.

— Domnule locotenent, raportez...nu am învățat pentru astăzi.

Locotenentul a ridicat privirea de jos, uitându-se la ea de parcă o lovise cu ochii. Ridicându-se în postură  dreaptă, acesta și-a smuls pixul prins la uniformă.