Ultima secunda

Capitol XLIV

— Cum de ești vie...cum de ești aici, eu nu-mi pot explica nimic.

Anda a privit înspre luminile orașului, rătăcită cu ochii în priveliște, și lipsită de glas, stând pe băncuță. Locotenentul, însă, și-a pus palmele pe obrajii ei și i-a răsucit capul, pe urmă a coborât ochii spre mâinile ei și s-a uitat la corp.

— Nu ai răni, nu ai vânătăi, ești pur și simplu întreagă.

— Rănile mele nu-s pe corp, a vorbit ea deodată.

— Anda, uită-te la mine și spune-mi. Cum ai scăpat?

După ce a înghițit, Anda a răsucit capul spre el și l-a privit în ochi.

— Nu am scăpat, a răspuns ea. Dacă sunt aici, nu înseamnă că totul s-a terminat. Nu s-a terminat nimic. Eu încă sunt moartă.

— Încerci să te joci cu mintea mea acum? Vrei să mă faci nebun? Să știi că eu nu vorbesc cu morții.

— Ba vorbești, a rostit ea cu o voce tristă. Pentru că inima ta e moartă. De asta nu ai putut înțelege niciodată oamenii vii.

Locotenentul a clipit apăsat și repetitiv.

— Cred că am înnebunit...

— Nu, a răspuns Anda înlăcrimată. Ai fost doar prea preocupat de propria imagine ca să-i vezi și pe ceilalți. Acum îi vezi, fiindcă ți-e frică să-i pierzi. Tu în sinea ta chiar ți-e frică de faptul că eu aș putea fi moartă și că de fapt nu vorbești cu nimeni.

— Dar ești vie.

— Nu. Sunt moartă, a concluzionat ea mutând ochii spre priveliște.

Acesta a apucat-o de braț și a pulsat pielea ei în pumn.

— Cum să fii moartă, dacă te ating? Uite, asta e pielea ta. Mă privești în ochi, respiri, conduci mașina. Anda, știu că te joci cu mine, dar mai bine ai înceta!

— Asta nu e o dovadă că aș fi vie. Trecând peste, am venit ca să vorbesc cu tine despre ceva. Știu că ai fost băgat în toată povestea asta și că ai refuzat să te implici, lucru care bineînțeles ți-a pierdut contactul cu întreaga situație. Știu și că Lidia a fost capul multor lucruri nasoale și știu că vrei să o dobori acum. Dar dacă vrei să o dobori pe Lidia, să știi că vei face mult rău și te avertizez să te oprești cu asta și să nu o faci, altfel chiar și eu voi avea de suferit. Nici măcar tu nu știi cine e Lidia și care e adevărata ei putere în asta. Femeia asta e în stare de tragedii și tot circuitul ăsta ar fi în pericol.

— De unde știi...

— În ziua când m-am sinucis în fața ta, știam că voi fi luată, fiindcă unii dintre ofițerii din acea unitate erau implicați. În ciuda faptului că am anunțat Statul Major de întreaga situație, Medeea tot n-ar fi fost lăsată dacă eu nu făceam asta. Medeea urma să fie transferată și cel mai probabil în câteva zile era deja dusă din țară. Eu nu eram propusă pentru lista asta, dar i-am luat locul. Medeea nu a fost găsită în casa unde era, ci fusese lăsată de unul dintre ei să scape, așa a fugit. Unitatea de poliție fusese desființată pe baza mărturiei ei, dar stai liniștit, mulți dintre colegii mei încă au rămas, chiar lucrează la alte unități. Nimic nu s-a terminat de fapt și eu încă sunt în asta. Cum îți spuneam, nu am scăpat.

— Păi...cum ești aici, dacă nu ai scăpat?

— Pentru că mi-am acceptat soarta și le-am făcut treaba ușoară tuturor. Dacă nu aș face asta, aș provoca probleme pe care nu pot fi capabilă să le controlez. Și aș răni persoane cu asta. Voiam doar să te avertizez. Știu că i-ai înscenat Medeei urme de spânzurare ca să te poți folosi de asta să o protejezi, dar nu Medeea e în pericol, chiar dacă sunt oameni care nu sunt de acord cu faptul că ea e acum liberă.