Ultima secunda

Capitol XXXVII

Inima mi-e frântă, cum pot să iubesc
Mi-ai luat zilele cu tine și nu mă mai trezesc
Am crezut în vise oarbe, sufletul mi-e greu
Și îți strigă numele,
unde ești tu, dragul meu?
Unde ești tu, dragul meu...?

Asta era vocea Medeei, dintr-un videoclip din anul 2021, care cânta la chitară pe scena teatrului facultății de muzică, la un spectacol. După presupusa ei moarte, videoclipul acela se împrăștiase pe internet, alături de celebra ei poză din albumul militar, și era ultima înregistrare cu ea cântând. Piesa era o compoziție proprie, deși nimeni nu știa asta, în schimb admirau vocea suavă și ușor plânsă. Însă nimeni nu se gândea că ar fi avut în inima ei vreo suferință sau o dragoste dureroasă. Cu toate acestea, în ancheta ei, Anda a realizat tonul ei schimbat față de celelalte videoclipuri și acea voce plânsă nu era parte a timbrului ei, ci Medeea vorbea cu oamenii indirect despre patimile din inima ei. Iar chipul ei era trist, având acea privire obosită din albumul militar, îmbrăcată în negru, cu părul drept și lipsită de machiaj...

— Am crezut în vise oarbe, sufletul mi-e greu, fredona locotenentul în mașină. Și îți strigă numele...unde ești tu...unde ești tu.

Oprind mașina înspre platou, acesta a coborât din ea, îmbrăcat în uniforma combat, cu un mic glosar negru în mână și s-a uitat înspre colegul lui în timp ce încuiase mașina din mers.

— Dă-i cheile de la sală Medeei, a zis el și i-a aruncat cheile în palme.

— Da vezi că Medeea nu-i venită azi.

Confuz, locotenentul s-a oprit.

— Cum nu e?

— Lipsește. N-am fost anuntați de ce.

— E bolnavă?

Ofițerul a ridicat din umeri.

— Habar nu am. A mai fost sunată și nu răspunde.

Locotenentul a rămas pe platou, cu capul coborât asupra telefonului, și a căutat numărul de telefon al Medeei, sunând-o. În timp ce apelul derula la ureche, a privit înspre copacii din față, de la capătul platoului și a așteptat să răspundă, dar peste un timp a intrat căsuța.

— Ce-are fata asta...? a spus el apăsând încă odată pe apel.

Doar că, din nou, căsuța vocală a întrerupt apelul. Acesta s-a răsucit și a plecat spre mașină, deblocând-o.

— Lipsesc 2 minute, s-a uitat la ofițer. Merg să văd dacă e acasă.

— Da vezi că reporterița e la cancelarie, a răspuns ofițerul cu ezitare. Te așteaptă pentru interviu.

— Acum?!

— Mda...

— Și eu de ce n-am fost anunțat?

— Că nu se știa când vin, a spus ofițerul. Dar azi i-a apucat filmatul.

Dând ochii peste cap, locotenentul a deschis portiera din spate și a aruncat glosarul, pufnind.

— Băi, oamenii ăștia sunt excepționali. Vin fix când le paște, incredibil. Ce dracu discurs să le dau eu, că n-am pregătit nimic.