Ultima secunda

Capitol VII

  Căpitanul a apărut în curtea unității, cu perna unde erau așezate gradele de fruntaș.

— Se gradează robul...

— Dar ce-i, botez? râdeau ofițerii.

Căpitanul a surâs.

— Nu-i domnul colonel, pot să fac cum vreau, a glumit el.

Alicia stătea dreaptă, împrejmuită de ofițeri și de fete. Locotenentul a luat un grad de pe pernă și a început să i-l pună la epolet serios, fără a zice ceva. După ce l-a pus, a bătut cu palma peste el, luându-l și pe celălalt.

— Trebuia niște muzică militară pe fundal, a vorbit căpitanul.

— Lasă că pun eu, a zis un ofițer scoțându-și telefonul. Måneskin...I wanna be your slave.

Restul ofițerilor au surâs.

— Măcar acum puțină seriozitate, vă rog eu, a spus căpitanul zâmbind. E între noi aici, dar haideți să respectăm regulamentul.

— Singurul serios de aici e Alex.

Însă locotenentul nici nu era foarte implicat în ce se întâmpla atunci, fiind cu mintea în altă parte și ușor nepăsător, poate și din cauza experienței de a pune grade pe umeri. Se gândea la Rohypnol și la momentul banchetului, în formația din spate aflându-se Karla, cu o privire ușor obosită. Era ora 20, a doua zi de la incident, aceasta fiind adusă înapoi în unitate de locotenent chiar în acea zi. Și cum de evenimentul gradării se anulase ieri, acum locotenentul era cel care-i punea gradele, cu ochii reci ațintiți pe epoleți, dar cu mintea în total alt loc.
La final, fiind instruită de căpitan înainte, mai mult silit, Alicia a dat un onor stângaci, locotenentul stând în fața ei.

— Să ai grijă de grade, că te strâng de gât, i-a spus locotenentul serios. Să sperăm că nu o să primești altele mai înalte, pentru că o să-mi faci viața un calvar. Rămâi fruntașă...vreo 90 de ani.

Căpitanul a zâmbit amuzat, după care, conform procedurii, Karla a venit la ea, zâmbind ușor și strângându-i mâna.

— Felicitări, a spus ea.

Alicia a dat onorul din nou, privind însă ochii ei de spital distruși și obosiți. Locotenentul și-a pus palma la talia ei și a tras-o ușor, în același timp ajutând-o să meargă. În timp ce căpitanul o felicita pe Alicia, alături de restul fetelor, locotenentul a plecat cu Karla înăuntru, ducând-o ușor pe coridor. După ce au urcat la etaj, însă, Karla se dezechilibrase încet, părând că se împiedică.

— Hop, a prins-o locotenentul repede și a ridicat-o în brațe. Ia că preiau eu vâslele.

Acesta a cărat-o până în camera ei, acolo unde, cu atenție și ritm lent, a pus-o pe pat. Când s-a aplecat peste ea pentru a lua cearșaful ca să o învelească, o imagine ca un flash îi venise Karlei brusc în cap, văzându-se în seara banchetului, în camera din pensiune, în lenjerie și cu tocurile în picioare, locotenentul fiind peste ea. Speriată, a tresărit și s-a depărtat brusc, acesta privind-o confuz.

— Ușor, a zis el. Ce ai pățit?

Karla a clipit insistent, încercând să își revină.

— Am avut așa un vis scurt. Probabil de la oboseală.

Locotenentul a încruntat privirea.

— Cum adică?

— Am visat că eram în cameră la banchet și tu erai peste mine și...chestii de genul. Sunt obosită și probabil de asta.