Ultima secunda

Capitol VIII

Peste câteva zile.

Ușile fu trântite de Alicia, care, în pragul dimineții, alerga pe drumul unității spre poarta de ieșire. La abdomen ținea mâna peste rana ce încă nu se vindecase de la incidentul cu apa, și alerga într-o nouă tentativă de a evada din unitatea militară. Ajunsă aproape de poartă, însă, trackerul ei de pe vestonul uniformei interferase semnalul, doar că brusc, Alicia a primit niște impulsuri electrice la nivel cerebral, prin firele atașate de încheieturile mâinilor, care se duceau la tâmple, unde era conexiunea lor principală.

— Ah!

Cuprinsă de șocul electric și durere, Alicia a căzut în genunchi pe drumul din beton, simțind ecoul impulsului cerebral până și-n rană. Rămași intenționat înăuntru, căpitanul stătea în fața unui monitor, urmărind cu atenție semnalele pe care le primea referitor la șocurile electrice ale Aliciei, și, alături de locotenent, o priveau pe camera de supraveghere cum căzuse jos. Văzând ascendența și intensitatea impulsului la nivel cerebral de pe monitor, căpitanul a zâmbit, ținând mâna pe mouse.

— Hop, și s-a disciplinat singură, a zis căpitanul.

Locotenentul a privit la ceasul de la mână, umblând pe acesta pentru a vedea sistemul de alarmă.

— A interferat semnalul, a spus el.

Privind la sistem, căpitanul și-a mutat privirea spre celălalt monitor, unde a dezactivat trackerul fetei.

— Și acum funcționez manual, a vorbit căpitanul.

Trecând de repulsul șocului electric, Alicia a încercat să se ridice, sprijinindu-se în propria putere. Apoi, a continuat să alerge și mai aproape de poartă, însă ofițerii nu erau atenți. Ridicând privirea din telefon, locotenentul a putut să o zărească pe camere cum fugea din nou.

— Vezi că fuge!

Luat prin surprindere, căpitanul a mutat repede privirea spre monitorul principal, și i-a dat din nou, de data asta manual, un impuls electric cerebral Aliciei, aceasta căzând întinsă pe drum, istovită. Locotenentul a zâmbit.

— Bine, frate! l-a ghiontit el pe căpitanul care surâse mândru.

— Să te vedem acum cum mai încerci să ieși din unitate, Alicia Tarkov, a zis căpitanul privind statisticile impulsurilor creierului.

Aceasta era întinsă pe drum, cu o respirație greoaie, privind la cerul care brusc parcă se întuneca. Căpitanul și locotenentul au apărut în fața cerului ei senin, uitându-se la ea de sus și așezându-se pe vine pe de-o parte și de alta a ei. Alicia putea observa clar acum ceasul locotenentului de sub mâneca vestonului uniformei combat, dar și tatuajul căpitanului de pe braț care era îmbrăcat în tricoul uniformei.

— E cald asfaltul? a dojenit-o locotenentul cu ironie.

Alicia continua să respire greu, ca efect al repulsului electric, și nu zicea nimic. Căpitanul a apucat-o ușor de obraji și i-a întors capul în stânga și în dreapta, uitându-se atent, de parcă în ochii lui erau două lanterne. Deodată, căpitanul a lovit din degete în fața ei, însă aceasta nu avusese o reacție vizibilă. 

— Are o cantitate mare de endorfină în creier, a spus căpitanul, iar din reacțiile ei pot spune că are molecule macroergice la nivelul nervos neuronal, cel mai probabil acid adenozinmonofosforic.

Alicia încă privea absentă, văzând într-o perspectivă a sa, prezența ofițerilor ca niște umbre încețoșate.

— Repetă după mine, Alicia, a spus el. Spune Aaa.

— Aa...a mârâit ea.

— Prelungește vocala și ține-o câteva secunde, a continuat el. Aaaa.

— Aa...a...