* Marco *
Trăgeam cu sete din țigară. Doamne, ce bine era să pot fuma din nou, cât vreau! Deși eram liber de doi ani, încă eram recunoscător pentru asta. În pușcărie trebuie să faci două lucruri pentru țigări: să-ți pui fundul la bătaie, sau să le câștigi prin bătăi. Și cum țin prea mult la fundul meu, am făcut cu plăcere partea mai nasoală. Doar că, nu erau suficiente pentru cât fumam eu. Niciodată nu erau.
Un foșnet se auzi dintre cearceafuri și am privit spre pat. Bruneta se întoarse pe spate, lăsându-și sânii mari și vulgari la vedere. De aceea o agățasem în seara asta, avea țâțe mari. Dar nu era nu știu ce la pat, însă pentru a-mi potoli mădularul, era bună. Veneam cu femei, mergeam la femei, dar nici una nu a reușit să domolească focul din mine. Nici una nu mi s-a mai potrivit atât de bine, nici una nu a reușit să mă înnebunescă ca...
Să-mi bag pula!
Iar mi s-a sculat și știam că dacă o trezesc pe aia acum, nu rezolv nimic. Nu pentru ea sunt așa și nici ea nu este antidotul meu.
Mi-am trecut o mână prin păr, nervos. Ziua eram directorul unui lanț de service-uri auto. Noaptea, cel mai mare curvar în viață. Și totuși, nu puteam să dorm noaptea, când dormeam aveam coșmaruri, iar ziua nu îmi găseam liniștea. Nu mai puteam continua așa, dar care ar fi soluția?
Mama nu mi-a spus nimic despre ea, înafară de faptul că încă mai țin legătură și că e departe, ce o mai fi însemnând și asta, altceva nu știu. Și totuși, dacă este atât de departe de casă, aveam de gând să îmi deschid două service-uri și în orașul natal. Voi petrece mai mult timp cu mama, oricum mă toacă la creieri că nu îi acord suficientă atenție. Nu i-am spus încă că mă întorc, vreau să îi fac o surpriză și ei.
Asta îmi amintea de afurisita aia de firmă la care sunasem pentru niște planuri de construcție. Aveam nevoie de ele pentru a deschide cele două service-uri, iar la telefon mi s-a spus că mă va transfera la unul dintre cei mai buni arhitecți ai lor. Un mare căcat! Tipu' mă amână de două săptămâni, lăsându-mă să vorbesc cu secretara aia care mă enervează și mai tare cu calmul ei nemărginit și așa, nu mai ajung nicăieri. Ajung să mă răstesc la ea fără să mă mai deranjez să o ascult. Astăzi m-a asigurat că întâlnirea rămâne valabilă pentru vineri, la prima oră. Perfect. Mă despărțeau două zile să îi bag pumnul în gură la tip, în loc de bună ziua!
Bruneta se foi iar și am oftat adânc.
Nimic nu a mai fost la fel de atunci.
* Elena *
- În sfârșit te văd afară din birou! Exclamă Maria, pupându-mă pe obraz, după ce am urcat în mașina ei.
Mi-am dat ochii peste cap, în timp ce m-am aplecat și i-am strâns mâna Corneliei cu drag, în semn de: "mă bucur să te văd".
- Și mie mi-a fost dor de tine, am spus ironic. Dar, tu nu ai treabă cu logodnicul tău?
Am pus accent pe cuvântul "logodnic" pentru că în urmă cu trei săptămâni, fusese cerută în căsătorie de cel cu care era de doi ani și jumătate, Matei pe numele lui.
- Nu pot sa stau mereu lipită de el! În plus, de fiecare dată când tu ieși, este o premieră. Cum să ratez așa ceva?
Am chicotit toate și ne-am îndreptat spre un mic local, drăguț și prietenos, unde ieșeam împreună. Am mâncat paste, fetele au băut vin, iar eu nelipsitul Cola. Cred că eram deja dependentă, dar ce îmi păsa mie? O bucurie aveam și eu pe lume.
- Și Matei vrea orhidee, dar mamei lui nu îi plac, mi-a spus chiar ea asta. Iar trandafirii, mi-au spus surorile lui că sunt prea clasici, povestea Maria înflăcărată după al treilea pahar de vin. Deja avea obrajii ușor roșii.
- Iar mama vrea tort cu etaj neapărat, eu ce ar trebui să mai fac? Se plânse ea ca un copil.
Cornelia tocmai se pregătea să deschidă gura să spună ceva, când i-am luat-o înainte.
- Cred că ar trebui să faci cum vrei tu.
Două perechi de ochi s-au oprit asupra mea.
- Adică, este o zi în care trebuie să fie vorba despre voi. Dacă tu îți organizezi nunta în așa fel încât să faci pe plac la toată lumea, unde mai e fericirea ta?
Cele două mă priviră cu ochi mari, apoi Maria spuse, gesticulând larg:
- A naibii să fiu dacă nu ai dreptate! Îmi pare rău că nu ai apucat să faci și tu nuntă, erai cea mai tare mireasă din lume!
Mi-am ținut respirația deodată cu Cornelia, reușind să înăbuș înapoi durerea care amenința să iasă la suprafață.
- Cred că ar trebui să mergem, spuse Cornelia zâmbind, dar știam că nu este un zâmbet natural. Cred că le-am băut tot vinul din restaurant.
Ne-am îndreptat tăcute spre mașină.
- O s-o lași să conducă așa? Mă privi Cornelia îngrijorată.
- Și beată conduce mai bine decât mine, am oftat ridicând din umeri. Aveam multe seri în spate care îmi demonstraseră asta.
M-au lăsat acasă și m-am trântit în pat. Mâine aveam întâlnirea aceea enervantă la prima oră, cu acel nesimțit insistent. Mi-am setat alarma telefonului și am adormit imediat.
Micul dejun l-am luat în grabă, dacă o banană poate să fie considerată mic dejun și am condus în viteză spre clădirea în care îmi petreceam cea mai mare parte din zi. Bela mă întâmpină când am intrat.
- Domnul insistent vă așteaptă, a venit mai repede ca să nu aveți motiv să amânați iar.
M-am strâmbat urât și am intrat în birou, mi-am luat agenda și portofoliul cu gama variată de materiale și am ieșit iar. Bela se ridică înainte să apuc să închid ușa. Fata asta chiar era rapidă!
- Vă conduc, domnul Sima vă așteaptă în sala de conferințe numărul doi.
În acea clipă, pământul s-a învârtit amețitor cu mine și am scăpat pe mochetă tot ce țineam în mână.
- Ce. Ai. Spus?
- Că vă așteaptă...
- Nu! Numele!
- Sima... Marco Sima.
M-am așezat pe fotoliul de lângă perete, pentru că simțeam cum picioarele mă lasă.
- Domnișoară, sunteți bine? Mă întrebă Bela îngrijorată, ridicând de jos ceea ce scăpasem din mână.
- Sunt bine, doar dă-mi două minute, am mormăit.
Mă bucuram că era suficient de discretă, încât să nu pună întrebări. Ieși afară și mă lăsă singură.
Ce naiba căuta el aici? De ce tocmai aici? De ce acum? O mie de întrebări mi se adunau în minte, amenințându-mă că vor exploda în curând. Dar, dacă nu mă duc? Va spune că sunt lașă.
Mă duc, văd ce vrea și revin la viața mea, mult mai atentă de acum înainte, nu mai vreau să trec prin asta. Nu mai pot să fac asta!
M-am ridicat hotărâtă și m-am îndreptat spre ușă.
* Marco *
Am ajuns cu o jumătate de oră mai devreme, ca să nu îi dau motiv nemernicului să mă mai amâne. Secretara lui m-a condus într-o sală mare de conferințe și am așteptat douăzeci de minute, pe ceas. Aceeași secretară apăru băgându-și capul pe după ușă și spuse:
- Domnișoara Maier va apărea în zece minute.
Nici dacă Dumnezeu se hotăra în acest moment să mă trăznească, nu aș fi mai uimit și șocat ca și acum.
- Mă scuzați, m-am bâlbâit ca prostul și îmi venea să îmi dau palme. Mi s-a spus ca voi fi transferat la cel mai bun arhitect de aici, am încercat să găsesc răspunsul pe ocolite.
- Și ea este cel mai bun.
- Vă rog să repetați. Numele.
Secretara mă privi ciudat, de parcă a mai trecut prin aceeași situație jenantă.
- Maier. Elena Maier.
Cum dracu? Cum...
Nu, trebuia să fie o glumă! Mama spusese că este departe! Dar, cine naiba să se gândească că de fapt ea nu a plecat deloc? Băgami-aș...
Am înghițit în sec, privind-o cum închide ușa în urma ei. Dar, dacă plecăm acum? Nu, ea deja știa că sunt aici. De aceea mă amânase atât? Nu voia să mă vadă?
O durere veche puse stăpânire pe mine și mi-am ținut respirația, cu inima bubuindu-mi în piept, când am văzut ușa deschizându-se.
O întorsătură de situație! Vă place? ♡ Pupici și multumesc că citiți!