- Domnișoară Maier, puteți să îmi spuneți ce aveți aici?
Eram cofuză.
- Tema pentru astăzi, am răspuns.
- Și, unde sunt punctele patru și cinci?
Am închis ochii pentru o clipă, dar nu îmi aminteam să le fi văzut și pe acelea.
- Îmi pare rău, am spus rușinată. Nu le-am văzut.
Profesoara mă privi pe deasupra ochelarilor, cu buzele țuguiate.
- Ai primul punct negru luat vreodată la materia mea și poate primul din viața ta. Nu sunt deloc mândră de această premieră, mă dojeni ea și mie îmi venea să intru în pământ de rușine.
Nici eu nu eram.
Din ziua incidentului cu motocicleta eram mereu îngrijorată, mă temeam de faptul că Paul îi va face rău lui Marco, pentru că era răzbunător și crud. O dovedise din plin.
Dar, faptul că mintea mea era ocupată cu aceste lucruri, nu mă ajuta deloc. Doar săptămâna asta îmi uitasem proiectul la Geografie acasă, întarziasem cu terminarea cărții de citit și acum asta.
- Ești bine? mă întrebă în șoaptă Maria, după ce m-am așezat.
- Da, i-am răspuns și mi-am dat toată silința să fiu atentă la orele ce au urmat.
L-am găsit pe Marco în atelier, lucrând ceva sub o mașină. Purta o salopetă comună, albastră, cu bretelele lăsate și un maieu alb. Am profitat de faptul că nu era întors spre mine și l-am cercetat atentă cu privirea. Brațele lui musculoase erau încordate, încercând să desfacă ceva, punându-i în evidență fiecare mușchi. Pieptul lat îi cobora și urca din cauza respirației din când în când întrerupte, iar pete mari de ulei și urme negre de degete îi acopereau îmbrăcămintea, făcandu-l să pară mult mai sexy.
Un fior de dorință îmi trecu prin stomac și am înghițit în sec.
Marco se întinse după ceea ce părea o cheie franceză mare și mă observă într-un final.
- Hei, spuse el surprins. De când stai acolo?
- Nu de mult, am mințit, îmbujorandu-mă.
El îmi trimise un zâmbet șiret.
- Îți place ce vezi? vorbi și rozul din obraji deveni un roșu aprins. Sper că da, pentru că iți aparține.
Se apropie de mine și se aplecă să mă sărute încet, tachinându-mă.
- Mi-a fost dor de tine, mărturisi el.
- Și mie, am șoptit, aflată sub vraja lui.
Se aplecă spre pachetul de tigări de pe jos si își fixă o țigară între buze. Îmi făcu semn spre scaunul de lângă mine.
- Îmi dai, te rog, bricheta?
M-am uitat printre lucrurile aruncate pe scaun și am văzut un pachet de cărți, câteva șurube, o bască și sub ea am găsit o brichetă din metal. Am luat-o în mană și am simțit cu degetele niște șanțuri. Era gravată, avea inițialele lui pe ea. "M.S.", Marco Sima.
- E frumoasă, am spus și i-am înmanat-o.
- E un cadou de la mama, îmi explică el.
- Aș putea să o cunosc... cândva? l-am întrebat.
Marco ridică din sprâncene.
- Ți-ar plăcea?
- Nu vorbești des despre ea, dar și când o faci, ai toată admirația pentru ea. Deci da, mi-ar face plăcere.
Marco mă pupă pe frunte, apoi îmi dădu un sărut marca: "Fluturi in stomac".
- Intră și ia loc pe canapea, mă invită el. Mă duc să mă spăl și să mă schimb, promit că nu stau mult.
L-am ascultat și am intrat în micul birou unde se afla, bineînțeles, un birou plin cu acte, un dulap mare cu sertare, o canapea și un dulap descoperit plin cu tot felul de scule bărbătești. Nu am așteptat mult, pentru că Marco se întoarse repede, schimbat și curat.
- Unde mergem? mă întrebă el, luându-mă de mână și împletindu-și degetele cu ale mele.
- Mi-e foame, ce spui să mergem la Mc?
L-am văzut încruntându-se puțin.
- Cred că glumești, întrebă Marco, privindu-mă. Orice ai cumpăra de acolo, vine în miniatură. Trebuie să mănânc înainte acasă, ca să mă pot sătura.
Am început să râd în timp ce el iși argumenta reacția.
- Oh, haide! Fă-mi pe plac de data aceasta, mie îmi place mâncarea de acolo.
Marco mă privi din cap pană în picioare, cu o privire nerușinată.
- Nu se vede, deduse el.
- Pentru că nu merg atât de des pe cât mi-aș dori, chicotesc la complimentul său indirect. Mergem?
El oftă, dar nu mai spuse nimic și i-am mulțumit, sărutându-l pe obraz.
Marco parcă motocicleta în parcarea fast-food-ului și intră resemnat. Era aglomerat, ca de fiecare dată, așa că mă întrebă din timp ce doresc. La casă se afla un băiat îmbrăcat în uniformă corespunzătoare și cu bască în cap.
- Cu ce vă putem servi astăzi? mă întrebă el, zambindu-mi larg.
Nu mă deranja să comand eu, așa că tocmai deschideam gura să vorbesc, când Marco mi-o luă înainte.
- Vrem două sandwici-uri Big Mac, un Chicken Grill, două porții mari de cartofi, două Cola medii și să îți ștergi zâmbetul ăla tâmpit de pe față.
Băiatul rămase încremenit câteva secunde și îl înțelegeam perfect. La fel eram și eu.
L-am privit cu ochi mari pe Marco, care stătea drept si își privea victima tastând pe ecranul tactil comanda noastră.
- Vă mai pot ajuta cu ceva? întrebă el zambind iar, dar mai reținut, ce e drept.
- Nu, răspunse Marco scurt și băiatul se întoarse pentru a ne pregăti comanda.
- Ce a fost asta? l-am întrebat, dar nu îmi răspunse.
- Comanda dumneavoastră este gata, spuse el, întinzandu-mi tava și continuă privindu-mă: dacă mai aveți nevoie de ceva, sunt aici.
Nu știam ce să răspund, în schimb Marco îi luă tava din mană și o trânti jos cu zgomot, ochii câtorva persoane întorcandu-se spre noi și făcându-mă să roșesc. Apoi, întinse mâna și își pocni degetele în fața lui, pentru a-i atrage atenția.
- Tâmpitule, fi atent aici, tună el, arătând acum cu degetul spre sine și eu m-am făcut mică în stanga lui. Ea e a mea! Clar? Așa că șterge-te frumos la gură și nu o mai privi așa, dacă nu cumva vrei să te ajut să îți iei licență de handicapat.
Ochii mei s-au mărit, în timp ce al bietului băiat au privit în pământ.
- Îmi pare rău, domnule. Nu se va mai repeta.
- Știu. Pentru că data viitoare nu o să mai apuci să belești ochii.
Apoi aruncă banii pe tejghea, în timp ce cu o mană luă tava si cu cealaltă mă prinse pe mine de mână și ieși afară. Mă duse până la cea mai îndepărtată masă și puse tava jos, așezandu-se.
Am rămas în picioare, privindu-l.
- Și totuși, ce a fost asta? l-am întrebat.
- Asta, scumpo, a fost stabilirea teritoriului. Ești a mea și oricine se apropie prea tare de tine, va fi dat dracului!
Nu știam dacă să râd, sau să mă enervez văzându-l atât de gelos, cert era că îmi plăcea puțin partea în care explicase clar si răspicat că eram a lui, așa că mă hotărâsem să nu spun nimic despre ieșirea lui. Deocamdată.
***
- Elena, poți să cobori puțin, te rog? am auzit-o pe mama strigând si o "simțeam" încordată.
Nu am coborât toate treptele, că simțeam deja cum sângele începe să îmi fiarbă, urcând din tălpi, până în vârful capului. M-am oprit pe penultima scară și încă meditam dacă să dispar cât mai repede în camera mea, sau să mă duc țintă și să îi dau un pumn în gură nenorocitului.
Nu am facut nici una, nici alta, pentru că tata apăru lângă mine și îmi făcu un semn discret să mă liniștesc.
- Elena, aici erai! exclamă Paul cu un zâmbet larg și părinții lui se întoarseră spre mine.
Se pare că era ora vizitei.
Nemernicul se îndreptă spre mine și se aplecă să mă sărute pe obraz, când i-am soptit:
- Îndrăznește să mă atingi și jur că îți scot ochii!
Acesta se retrase, fără să mă atingă și mă întrebă încet, în timp ce părinții noștri se îndreptau spre sala de mese:
- Se pare că ești la fel de înțepată. De ce îți pasă oricum de vagabondul ăla?
- Este iubitul meu, ai grijă cum vorbești! l-am avertizat.
- Iubit, pufni el în batjocură. Haide, Elena, credeam că ai gusturi mai bune de atât! Ce poate el să îți ofere mai mult decât mine?
- Nu mă interesează banii tăi, Paul! Fă ceva util cu ei și cumpără-ți o personalitate!
- Cum îndrăznești să-mi vorbești așa? se înfurie el.
- Nu îmi pasă din ce familie provi, cine sunt părinții tăi, sau ce sume de bani donați anumitor instituții ca voi să învârtiti orașul din umbră, i-am spus-o în față, privindu-l în ochi. Vreau să ne lași în pace și nu e o rugăminte. Sunt sigură că ai treburi mult mai importante de făcut, decât să urmărești un om care, până la urmă, nu înseamnă nimic pentru tine.
- Oo nu, nu, nu! spuse el, dând din cap. Nu merge așa. Îmi vreau răzbunarea și o să o am.
- Dacă te atingi de el, îți jur...
- Că ce? Ce poți tu să faci? Haide, Elena, nu mă face să rad, spuse ranjind și se îndreptă și el spre sala de mese, dar nu înainte de a se întoarce spre mine, întinzând un deget. Îmi vreau revanșa!
Il uram cu fiecare celulă și îmi doream să am puterea să îl bat până cere îndurare! Il priveam stând la masă relaxat, zâmbind și povestind, și mă întrebam ce mama naibii am văzut la el. Până și tata îl privea oarecum sceptic, deși nu îi spusesem de incidentul cu motocicleta, pentru că fusese mult prea la limită și mă temeam să nu intre în panică.
- Tată, pot să merg în camera mea? l-am implorat din priviri.
- Poate Paul va dori să îți țină companie, zâmbi mama conspirativ și îmi doream ca măcar o dată să nu mai vorbească în momente nepotrivite.
- Îmi pare rău, dar nu mă simt prea bine. Poate nicio... ăăă... altădată, am spus cât de politicoasă am putut și m-am ridicat de pe scaun, îndreptându-mă repede spre camera mea.
Nu aveam de gând să îi spun lui Marco despre asta, l-ar ghilotina în centrul vechi, de față cu toată lumea, dacă ar afla.
Am oftat doar și m-am aruncat în pat, obosită.