A patra zi fără Vlad. Totul era un dezastru.
Raluca sări ca și arsă din pat când primi mesaj de la Paul să le cheme pe Ale și Roxana și să se întâlnească toți la o cafenea. Nu știa cu ce le era de folos Roxana, dar nu-i mai păsa. Deși a rămas vu ideea că-l urăște pe Vlad din toată inima ei, că-l consideră cel mai mare bădăran și nenorocit om de pe pământ.
Imediat cum Ale și Roxy vin la ea, se îndreaptă către cafeneaua unde Paul îi spuse prin mesaj. Acolo se aflau și Robert cu Sorin. Spera să aibă un plan bun, altfel ar înnebuni știind-o pe Valentina lângă Vlad.
Ale îi salută pe Robert și Sorin și-l îmbrățișă mai mult prietenește pe Paul. Roxana murmură un ,, bună " șters și așteaptă să se așeze toți. Băieții s-au ridicat la venirea noastră, dar pe Raluca nu o mai interesa actele lor de gentelmani sau altele, voia doar să afle planul. De aceea fără să-i salute se așează înaintea tuturor pe scaun, între Roxy și Ale, și așteaptă să audă planul băieților.
Cei trei observa dispoziția Ralucăi așa că nu au mai lungit-o. Paul este primul ce începe să vorbească:
— Îți zic din prima, Raluca. Planul nosteu nu este de a o înfunda pe Valentina într-o celulă.
Raluca tace și trage aer în piept. Așteaptă să continue, înainte să-l strângă de gât:
— Noi am avut multe probleme de-a lungul anilor din cauza lui Vlad și Ramon. Doar ca tot Vlad ne-a scos din rahaturi, Ramon ne lăsa acolo. Plus că Vlad e ca un frate pentru noi, spuse Robert în timp ce tragea cu ochiul la chelnerița ce se îndreptă spre masa lor cu un carnețel în mână. De aceea vom face orice să-l ajutăm...
— Perfect! Haideti să-i facem ceva Valentinei! răcnește Raluca nervoasă.
— ...dar pe o cale dreaptă, termină Robert și comandase de la chelneriță o cafea tare, iar ceilalți îi urmă exemplul.
Ea nu comandase nimic, tot ce voia era convingerra lor că-l va ajuta pe Vlad.
— Voi drepți? pufnește ea cu un aer ironic și își dă ochii peste cap. Ați uitat ce erați să-mi faceți acum ceva timp? Serios?
— Nu ne băga în aceeași oală, Raluca, murmură Sorin dintr-odată. Nu știi despre ce vorbești, nestiință trebuie lăsată înăuntrul nostru. Calmează-te, va fi bine. Îl vom ajuta pe Vlad, bine?
Raluca tace și își îndreaptă privirea către Paul din nou.
— De fapt, începu el să vorbească răgușit, ceea ce vrem să facem nu e nimic scos din context, dar măcar nu vom face nicio porcărie. Și nu, nu are nicio legătură cu Valentina, ea nu are nicio vină, Raluca. Valentina e doar o victimă! O victimă a lui! Din cauza lui este astfel, dar văd că nu știi nimic despre asta.
— Spune odată ce vreți să faceți.
— Unul dintre noi îl va lua pe Vlad la el, vorbi Sorin în timp ce ia o gură din ceașca cu cafea adusă de chelnerița ce îi făcea ochi dulci lui Robert și invers. Și îl voi lua eu. Părinți mei îl cunosc și oricum au fost multe dăți în care stătea la mine zile consecutive. Oricum, voi vorbi și cu părinții, le voi spune că are o problemă cu părinții și nici la apartament nu mai poate sta. Astfel, va fi 24 din 24 sub ochii mei.
— Și nu va fi izolat, murmură Paul puțin distras de Ale, ce se plângea de părul ei buclucaș - lui i se părea drăguț, pe Raluca o enerva orice în acel moment. Va ieși cu noi. Noi nu consumăm droguri și de băut bem cu măsură.
— Vorbește în numele tău, râse Robert și se ridică când chelnerița îi face cu ochiul și intră în salonul unde clientii nu au voie să intre, iar el se îndreaptă fix spre acel loc.
Raluca încerca să analizeze situația și se lasă batută. Își lasă fruntea să se lovească ușor de masă și închise ochii.
— Scuzați-mă, murmură ea fiind conștientă de comportamentul său. Sunt cam irascibilă...
— Irascibilă e puțin spus, râse Sorin și spre surprinderea lui îi reuși să-i fure un zâmbet Ralucăi. Ai încredere în noi. Ai încredere în mine. Nu-i voi arunca drogurile din mână, nu așa se face. Dar îl voi lucra psihic. Dar îl voi lucra psihic. Să renunțe singur la ele.
— Când îl vei chema la tine?
— Chiar după asta mă voi duce la el la apartament, spuse Sorin.
* * *
A patra zi fără Raluca.
Vlad era distrus. Valentina îl vizita zilnic. Nu-l obliga să ia acele subtanțe, se obliga singur. Nu le putea face față.
Era ora 20. În fiecare seară la această oră Valentina venea la el, iar când auzi bătutul în ușă și ușa deschizandu-se, știa cine era deja.
El se afla pe canapea întins. Era obosit fizic, psihic, din toate punctele de vedere. Valentina îi flutură mâna în fața ochilor, iar el pufnește într-un mod indiferent. Se ridică în șezut, iar ea sr așează zâmbitoare pe fotoliul din fața canapelei pe care el era așezat.
— Ghici ce, spune ea la fel de zâmbitoare și scoate din poșeta sa o fișă. Mâine am interviul pentru locul acela de muncă.
— Păi sigur vei trece cu bine, spune plictisit Vlad și caută cu privirea bolul unde lăsase niște popcorn de data trecută.
— Nu știu ce să zic, spune ea lăsându-se oe spate să cadă leneșă. Am emoții. Nu e ușor să fii agent imobiliar.
— Te vei descurca?
— Trebuie, nu? spune ea puțin tristă. Tu cum te simți?
Dar Vlad nu-i mai spuse nimic. Tăcerea lui era mai mult decât ar fi un răspuns în cuvinte. Voia doar să fie singur, de asemenea simțea că o trădează le Raluca, stând cu Valentina în apartamentul său în fiecare seară. Dar avea nevoie de un suport, chiar avea nevoie. Era inuman să treacă singur peste asta, nu ar fi putut în niciun fel.
— Ai la tine? întrebă Vlad, luându-l gura pe dinafară.
Valentina afirmă din cap, căutându-și poșeta cu privirea.
— Nu pari foarte bine. Nu ai vrea să mănânci ceva? Știu să fac niște spaghete impecabile.
— Ai sau nu? tună nervos, dar nici el nu știa ce este în neregulă cu propria persoană.
— Puten face asta după ce mâncăm, Vlad. Nu e nicio grabă. Nu-ți dau nimic dacă nu mănânci.
— Atunci ușa e acolo, spuse el și mai nervos și se ridică de pe canapea.
Cu pași mărunți și nesiguri se duce-n baie. Era nervos, simțea cum sângele îi pulsa în vene. Intră-n dus și dă drumul la apă, încercând să se relaxeze. Nici nu-și mai dase hainele jos, nu-i mai păsa de nimic. Gândul lui îi stătea doar la cuvintele Ralucăi care îl bântuiau de patru zile nenorocite continuu. Poate dacă ar renunța ar fi mai ușor pentru el, dar o iubește. Nu poate renunța la ea, făcea deja parte din el - era lumea lui. Ar putea chiar acum să se ducă la casa ei, să intre pe fereastra din camera sa și sã o roage să-l ierte, să-i spună că a ales-o pe ea. Doar că ar minți-o, nu s-ar duce niciodată la un centru de dezintoxicare orice ar face. Nu putea face asta - pe lângă ideea de a sta închis luni întregi, mai era și mama lui, sorele sale, prieteni ce țineau la el, rude dezamăgite și nu în ultimul rând - presa. Iar mass media era dușmanul numărul unu în viața unei persoane populare. Dacă nu-și vedea mama atât de atașată de tatăl lui, poate nu i-ar păsa de reputația pătată a familiei.
— Vlad? Ești aici, frate?
Vocea prietenului său se auzea din spatele ușii. Nu auzi ciocăniturile până când i se auzi vocea.
El oprește apa, ceea ce-i dă de înțeles lui Sorin că Vlad l-a auzit. În câteva minute el iese cu hainele ude și îl ia direct în brațe pe Sorin.
— Ești bine?
Cea mai stupidă întrebare. Cea mai jalnică.
Nu. Nu era bine.
— Am pierdut-o, murmură el, strângându-l în brațe din ce în ce mai tare.
— Ba nu. Încă este acolo, încă crede în tine. Încă are speranța că vei face alegerea corectă. De aceea sunt aici să te ajut.