Jeff era cea mai bună persoană pe care Raluca o întâlnise în toată viața ei. Era pur, avea sufletul curat, avea toate calitățile bune, era imposibil să nu-i observi blândețea, seninătatea, bunătatea din el. Orice fată de ar fi cu el, ar fi foarte fericită alături de Jeff, pentru că ar fi un model pentru absolut orice băiat. Acea Eve a fost norocoasă, fiind iubită de un astfel de băiat. Și cu siguranță Raluca era norocoasă că îl avea ca prieten - pe lângă faptul că era un bun ascultător, avea și un simt al umorului dezvoltat și o făcea să râdă de multe ori când era în prag să plângă. Lângă el se simțea bine de fiecare dată, știa cum să se poarte cu o fată.
Ziua următoare se strecurase prin școală, sperând să nu fie văzută de Vlad, dar partea rea era că el chiar nu venise la școală. Nu știa ce i se întâmplă, dar trebuia să afle cumva. Dacă Valentina se afla în aceste zile lângă el, avea să-și ia adio de la el, avea să facă cele mai proaste alegeri cu acea fată în preajma lui. Trebuia să se ocupe cumva de ea, însă nu avea niciun plan. Dar era o persoană ce ar fi putut s-o ajute. Deși era ultima persoană cu care ar coopera, trebuia la nevoie să facă acest lucru oricât de mult îl ura și oricât de mult ar fi vrut să stea cât mai departe de el.
- Ești foarte amuzantă, serios! râse Ramon zgomotos, făcând ca două femei de vârsta a doua să întoarcă privirea către masa celor doi și să se strâmbe, Raluca zâmbind stânjenită.
- Atâta timp cât nu mai ai nicio legătura cu ea, cred că putem ajunge la un acord, vorbi calmă Raluca, jucându-se cu paiul în sticla de suc.
- Nu mai am. Am gonit-o din jurul meu demult.
- Totuși, mă poți minți. De unde să știu eu că ți-a trecut acea obsesie nebună față de ea?
- Dacă nu-mi trecea nu îi dădeam drumul. Doar că m-am plictisit să o țin lângă mine și ea să fugă după fostul meu cel mai bun prieten, vorbi Ramon serios, ridicându-și o sprânceană convingător. De fapt, nu era chiar o obsesie, dar trebuia să mă joc cu cineva, nu?
- Plus că ți s-au aprins călcâiele după altcineva, spuse Raluca, zâmbind viclenește. Deci, mă vei ajuta sau nu?
- Eu ce primesc în schimb?
- Ce vrei?
- Ce oferi? întrebă el, lingându-și buzele într-un mod pervers și sârbos, iar ea își dă ochii peste cap nervoasă, dar el începe să se amuze pe situație.
Era clar că Ramon încerca să râdă de ea sau să o joace pe degete, însă nu avea să-i meargă. Nu avea nici timpul și nici cheful necesar să se tragă de șireturi cu un tip nesuferit și incapabil să facă ceva bun. De aceea era pe cale să renunțe și să apeleze la un alt plan, dar acesta observă ezitarea fetei, așa că i-o luă înainte:
- Nu prea știi să negociezi, soro, râse el la fel de zgomotos, dar cele două femei nu se mai aflau acolo să se strâmbe.
Raluca strânge din dinți și se ridică de la masă, sătulă să-l mai asculte. Era neserios și nu putea face foarte multe lucruri cu o astfel de persoană:
- Plătești tu nota. Și eu nu sunt soră cu tine, dragule.
- Uh, se ridică și Ramon în continuare amuzat, îmi plac fetele rele, dar tu ești urâtă deci te voi lăsa în lumea ta colorată.
Raluca își dă ochii peste cap, nu o mai afecta niciun cuvânt din partea lui. La un moment dat se întrebase ce caută la aceeași masă cu un neserios ca și el, însă, parcă citindu-i gândurile, se apleacă peste masă și-i șoptește:
- Pot să o bag pe Valentina pentru 5 sau chiar mai multi ani la închisoare, drogurile nu sunt singura infracțiune a sa. Și am dovezi clare, ar fi în avantajul amândurora, deci nu am de ce să te mint.
- De ce simt că trebuie să aștept să-mi spui ce vrei la schimb? întrebă Raluca, aplecându-se și ea către el.
- Ai un instinct un bun.
- Ce vrei?
- Ale, răspunse el scurt.
* * *
Capul lui Vlad bubuia și zvâcnea, încât nu-i trecea nici cu pastile. Dar pe lângă pe acele dureri, simțea o durere și mai cumplită în piept - în inimă. Au trecut două zile; două zile în care nu a mai văzut-o pe Raluca, două zile în care a băut continuu, două zile în care s-a abținut să nu mai consume niciun drog. Dar era distrus. Se simțea atât de mic într-o lume atât de mare. Dorințele dintre a o vedea pe Raluca și de a consuma vreo substanță dădeau o bătălie aspră în capul său. Dar îi era teamă de cine avea să câștige, deoarece oricât de mult avea să se simtă că dorința de a fi cu Raluca era mai mare, ceea ce simțea îl dădeau de gol. Voia din clipă în clipă să sară pe telefon și să-i dea mesaj Valentinei. Ceea ce și făcuse deja în a doua zi.
Își îndreaptă mâna disperat spre telefon. Deja avea cinci apeluri pierdute de la Valentina, probabil avea să vină la el curând. Dar nu asta trebuia să facă, trebuia să reziste, trebuia să se gândească la frumoasa lui Raluca ce ar suferi enorm de mult dacă ar face asta, trebuia să se agațe cu putere de acest sentiment. Dar cu cât trecea mai mult timp, cu atât simțea că nu se mai poate agăța de nimic, ca și cum sfoara din fața lui i se strecura printre degete.
Dar se întâmplase fix după două ore când Valentina îl sunase și mai mult, până Vlad sparse telefonul, aruncându-l cu toată puterea în perete. Dar la ușă bătuse cineva, inima îi crescuse: dar dacă avea să fie Valentina, avea să fie cel mai greu moment din viața lui. Se ridică de jos și ascunde sticla de alcool după un ghiveci de flori, îndreptându-se spre ușă cu pașii greoi și ochii aproape închiși.
Deschide ușa, dar nu era Raluca. Vrea să închidă ușa, dar Valentina întinde mâna, iar el nu a mai opus forță. Nu mai avea putere în el, era complet lipsit de vlagă. Ea intră liberă cu același zâmbet tâmp pe față, părând în același timp îngrijorată de starea lui Vlad.Deoarece nu numai interiorul îi era bucățele, ci și la fizic arăta distrus.
- Doamne, arăți oribil! exclamă Valentina, strâmbându-se când îl analiză pe Vlad. Clar ai nevoie de mine.
Vlad nu se obosea să o asculte, să o privească sau să-i mai spună vreun cuvânt. Își ia din nou sticla de după ghiveciul de flori și se rezemă din nou de perete, lăsându-se să alunece pe podea. Valentina se uită la el atent și se așează lângă Vlad.
- Nu mai bea, vorbi ea și îi aruncă sticla din mână, dar el nu avuse nicio reacție. Nu-ți face bine.
- Nici drogurile nu-mi fac, deșteapto, o completă Vlad și își închide ochii, neputând să-și ia gândul de la ele.
- Așa e, dar eu prefer drogurile, așa măcar ne distrugem împreună, nu?
- Dar eu nu vreau să mă distrug.
- Ți-ai dat seama de asta prea târziu. Oricum, avem o viață de rahat, nu cred că merită.
- Și eu aveam o viață de rahat când am început să le consum. Dar pe parcurs am întâlnit persoana care mi-a îmbunătățit-o, iar acum nu mai pot da înapoi, Vali. Fără ea sunt distrus.
Valentina tăcu o vreme și se așternuse o liniște prea mare, Vlad nu prea mai putea să suporte acea liniște, dar nu voia nici ca Valentina să mai vorbească.
- Dar nu mai mult decât ești fără droguri, vorbi ea într-un sfârșit.
Voia să ignore și să se prefacă că nu are dreptate, dar se contrazicea singur.
- Ba da... Adică, trebuie! O iubesc, Vali! Nu vreau s-o pierd astfel, a devenit o parte din mine fără măcar să-mi dau seama. Sunt mort fără ea...
- Așa ești și fără sau cu aceste droguri, dragul meu.
-Nu e adevărat, murmură Vlad printre dinți.
- Atunci putem afla într-un singur mod.
Valentina își trage poșeta mai aproape de ea și scoate câteva pliculețe în fața lui Vlad. El le privi câteva secunde, dar după își puse mâinile pe chip, acoperindu-și ochii.
- Nu mai poți da înapoi tocmai acum, Vlad, vorbi blând Valentina, dând dovadă de compasiune, deoarece când era cu Vlad era ea însuși mereu. Dacă îți aduci aminte, prima dată tu m-ai îndemnat să mă droghez. Te-am întrebat dacă este adevărat că distrug omul, iar tu ai zis că nu. Mi-ai spus că ne vor scoate din întuneric când vom avea nevoie de soare pe strada noastră și te-am crezut. După câteva zile când ai avut o ceartă cu tatăl tău din cauza acestora, mi-ai spus că ele te pot adânci și mai mult întuneric, iar acea lumină pe care o vedem e doar o iluzie de câteva secunde. Când va dispărea vom rămâne într-o beznă totală. Am crezut că o zici la nervi, dar nu a fost așa. Tu știai asta dar tot nu m-ai oprit. Ei bine, acum, îți repet aceleași vorbe. Nu mai e cale de întoarcere, deja ești în acea beznă totală. Nimic și nimeni nu te va mai salva. Tu nu m-ai oprit când eu mă duceam la fund, eu aș vrea să o fac, dar e prea târziu. Pentru amândoi.
Vlad își strânge părul în pumni și lacrimile îi curg grămadă pe obraji. Se gândea la centrul de dezintoxicare, dar nu numai pentru el. Poate era o soluție și pentru ea.
- Nic măcar Raluca nu te mai poate ajuta.
Lovește podeaua cu pumnul de mai multe ori, apoi scoate un țipăt scurt, dar plin de durere. Valentina avea dreptate, el a băgat-o și pe ea în asta, el era răspunzător de ceea ce ajunsese, de felul ei de a fi și de a face lucrurile. El și Ramon doar au vrut să-și bată joc de o copilă inocentă. Iar acum o tratau de parcă nu avea nicio semnificație. Și-au bătut joc de ea și au profitat de copila naivă până s-au plictisit de ea.
Cât de nenorociți puteau fi? Unde le erau inimile atunci? De ce tot ce a însemnat pentru ei era distracția? De ce i-au călcat în picioare demnitatea, inocența, naivitatea, șansa la viață, șansa de a fi fericită?
Acum realiza că modul cum s-a format Valentina se datora lor. Lui și lui Ramon. Singurii vinovați. I-au distrus viața, s-au jucat și s-au distrat, apoi au aruncat-o la gunoi. Iar în prezent, Valentina alerga la ei deoarece ei erau singurele persoane pe care le știa că au fost lângă ea - chiar dacă nu a știut scopul lor de a fi lângă acolo mereu. Iar acum, Ramon o trimitea la Vlad, iar Vlad la Ramon. De fapt, nici nu le mai păsa de ea. Cât de cruzi puteau fi?
Vlad își ridică privirea supra Valentinei. Ea nu voia să-l distrugă de tot. Știa că doar așa era acceptată de el, doar cu ajutorul acelor pliculețe.
- Îmi pare rău, Vali...
Valentina nu-și dăduse seama despre ce vorbise, dar ea se ridică și încearcă să-l ridice și pe Vlad de pe jos, dar era destul de greu. Ea credea că doar e beat, cu sufletul distrus și delirează. Și nu ar fi putut nega, chiar așa era, încă putea conștientiza. A putut să-și dea seama în acel moment ce nu a putut în ani de zile.
- Ești greu, Vlad! Ridică-te, omule! răcni ea, încă, încercând să-l ridice de pe podea.
- Îmi pare rău, e vina mea... Am greșit, nu mai pot repara nimic.
- Da, da. Lasă, dacă te iubește te va accepta și așa, spune ea cu un ton disperat și își dă ochii peste cap. Acum am și eu nevoie de niște prafuri din cauza ta, m-ai făcut varză. Ce naiba mănânci de ești așa de greu? Vrei? întrebă ea, ridicând pliculețul către el.
- Nu știu. Mai contează ce zic eu, când corpul spune opusul?
Și cedase. Două zile erau prea mult pentru el. Iar prezența Valentinei acolo nu-l ajuta deloc, dar măcar așa să se simtă și ea acceptată. Poate astfel mai scăpase și el de remușcări.
-----------------------------------------------------------------------
Bună, bunăă! Ce părere aveți despre viața Valentinei?
și scuzați-mă că nu pun linie de dialog, mi-am schimbat tastatura pentru câteva zile și nu are linie de dialog. O voi înlocui când îmi voi pune din nou vechea tastatură! Kisses :*