Toți se uitau spre ele. Erau încremenite, cel puțin Raluca își simțea picioarele moleșite. Știa că a dat-o în bară, dar de ce își făcea atâtea griji? Era în incita școlii, avea să o omoare aici?
— Ne întâlnim din nou, murmură Ramon dându-i drumul la mână și făcând pași spre curtea școlii, dar Raluca nu se mișcă de acolo. Mă mai ții minte, corect? Nici măcar nu am apucat să ne cunoaștem. Eu sunt Ramon, tu?
Raluca tăcea și doar îl privea.
— Dă-mi drumul, Cosmin! Vlad o să te facă praf pentru asta! răcni Miruna ce se zbătea pentru ca băiatul să-i dea drumul la mână.
După semnul lui Ramon, Cosmin îi dă drumul Mirunei.
Raluca încerca să stea calmă, trebuia să se gândească la ceva. Ramon părea ocupat de Miruna, era șansa ei să se întoarcă pe călcâie și să se ducă să caute un profesor, dar când se întoarse pentru a intra în școală dăduse nas în nas cu directorul.
Nici nu realiză ce se întâmplă, toți fugeau din copii, nu mai ea rămase. Chiar și Miruna dispăruse, trebuia și ea să fugă? Sau era prea târziu?
— Domnisoara...?
— Vallente.
— Ar trebui să...
— Trebuie să plec, vorbi ea încet. Continuăm mâine! Nu mă simt bine...
Directorul știa că avea cancer. Era un avantaj în acel moment pentru ea, dar sigur nu va scăpa și de sunatul acasă. Dacă avea să-i sune pe părinții ei să le spună că se bate pe la școală sau mai rău, ...este bătută, îi va distruge complet.
Voia să se ducă acasă, dar problema numită "Ramon" o aștepta chiar în drumul spre mica pădurice, de alături de străduța ce ducea spre casa ei. Nu mai erau toți din școală, sau doar nu mai era Roxana. Nu era o mare diferență. De ce ai sta să privesti cum cineva e calcat in picioare? Macar de ar lua atitudine! Raluca păli din nou când toți se uitau la ea, făcu pași în față incercand practic să scape și încerva să-și găseasca telefonul să-și sune părinți, deși habar nu avea ce să le zica, sau... politia?
Doar că nu ajunse foarte departe, chiar dacă începu să fugă mâncând pământul, caci Cosmin imediat o prinse și o aduse în fața tuturor.
Era oribil cum lui Ramon îi făcea plăcere să fie admirat și de temut în fața unui public, ce fel de persoana era?
— Chiar credeai că o să dispari așa? întreba Ramon în timp ce râdea de ți se ridica părul. Nu, scumpo, nu. Nu sunt atât de prost. Ti ai chemat directorul? Crezi că îmi vs face ceva? Fii serioasă, puncte scăzute la purtare, sunat acasă și după suspendare, dar arăt eu ca și cum mi-ar păsa?
El se apropie cu pași mici de Raluca. Miruna era în mâinile altui tip din gașcă.
Ramon îi atinse ușor bărbia iar ea se cutremura toata.
— Urâtă...dar nu destul sã mă dezguste. Dacă mai îndrăznești vreodată să mă lovești pe mine, ia aminte că te voi omorî din bătaie! Deci nu mă enerva, nu mă cunoști!
răcni Ramon și ridicase mâna asupra ei.
Se făcu liniște, îi era si mai frică de el. Se pricepea sa ameninte, Raluca tremura si probabil urmă un atac de panică.
— Înainte să o omori tu pe ea, te omor eu pe tine.
Liniște totală. Vocea din spatele ei îi era atât de cunoscută și se liniști atât de tare când o auzise. Vlad, ai venit. Se întoarce și ea spre Vlad la fel ca și ceilalți.
Îi ținea mâna lui Ramon să nu o lovească. Ramon își trase mâna și se întoarce, dându-mi drumul, către Vlad. Simțeam cum toate privirile erau ațintite spre noi. Raluca chiar putea auzi unele exclamări precum: ,, Vlad?Care e treaba între cei doi?" , sau : " Oh...vom vedea un adevărat spectacol. " , " Ce legătură are slăbănoaga cu Vlad ?"
Raluca auzea zeci de comentarii urâcioase, dar cui îi mai păsa. Ea doar voia să plece acasă și...să iasă totul bine între cei doi. Dar asta era imposibil.
Ramon avea o urmă de șoc apoi foarte furios, dar voia să ascunda asta printr-un zâmbet forțat. Raluca era prinsă între cei doi, îi era frică să facă vreun pas în vreo parte. Vlad era în fața ei, de fapt, el era la mijloc. Ramon începe să bată din palme și face înconjur celor doi râzând.
— Măi, măi, măi. Ce faci, Vlad? Ești bine sănătos? Nu mă bucuri că mă vezi?
Vlad tăcea, părând foarte calm, deși Raluca știa că fierbe de nervi în înterior și abia aștepta să-i spargă fața. Se uita în gol cu acea privire pe care chiar și ea o ura. Ramon se opri în dreptul ei și îi puse mâna pe umãeul drept iar ea tresări.
— Chiar începe sa-mi placă de tine, spune Ramon dar pentru Raluca era clar că voia să-l enerveze doar pe Vlad.
Dar oare Vlad chiar se enerva?
— Nu-mi spune că acum ești băiatul bun și ești un erou! Nu înțelegi, nu? Eu am pus primul ochii pe târfa asta! Asa că, te rog, pleacă, râde Ramon dar Vlad rânji dintr-un colt al gurii.
Când Vlad auzi cuvantul "tarfa" își îndreaptă privirea spre Ramon. Privirea aceea ucigătoare ce te face să îți ceri iertare...dar nu și-n cazul lui Ramon, el acea aceeași privire.
— Târfă-i maică-ta! spune Vlad calm, de fapt voia să paeă calm, dar avea maxilarul încordat.
El îl oa de guler, îl trage, și-l loveste cu capul în gură, unul zdravăn. Ramon se împrăștie pe jos, se pare că Vlad îi sparse nasul și-i curgea firicele de sânge. Vlad își îndreaptă privirea spre Raluca. Acum, nu mai avea acea privire, avea una îngrijorată.
E lăcrima și-i mulțumeam din priviri. Vlad observa că era foarte palidă, transpira și avea ochii roși...dar goi. Îi era teamă să nu i se facă rău, îi era foarte teamă dă nu o afecteze prea tare și...să se întâmple ceva cu ea. Trebuia să se simtă în siguranță, așa că fără să-i pese o ia în brațe ușor și-i șoptea la ureche că totul va fi bine.
— E în regula, Raluca. Calmează-te, nu vei păți nimic cât sunt lângă tine.
Raluca se simțea bine îm brațele lui. Parcă uitase de tot. Dar în capul ei se dadeau lupte groaznice. Vlad o ținea în brațe, în văzul tuturor. În acel moment ea voia să se retraga când își aduse aminte, dar Vlad nu o lăsa. Nu putea s-o lase, ceilalți nu știau că era bolnavă. Îi era frică să-i dea drumul... putea păți orice. I-a facut și el destul rau înainte s-o cunoască, acum e rândul lui să fie bun.
— Idiotii dracu'! Bateti-l prostilor! răcni Ramon de jos cu mâna la nas.
Vlad e obligat să-i dea drumul Ralucăi, o expunea și nai mult în pericol. Dar înainte să să-i dea drumul îi șopti: " încearcă să te faci nevăzută. Ai grijă de tine. " Deși nu putea să-l lase acolo, s-a sscuns macar prin spatele mulțimii. Îi era frică pentru el, dar și pentru ea.
Cei din gașcă vin spre Vlad, care odata rrau prieteniiui.., și-l imobilizează strângându-i brațele la spate.
— Mi-e milă de tine, Ramon, vorbi Vlad calm, jucând rolul de omul dur dar calm îm același moment al naibi de bine.
— Taci, murmură Ramon cu un mic rânjet pe față, unul victorios.
— Mie nu-mi spune nimeni sa tac, prapaditule!
— Prapadit, hă? spune Ramon și se duce și-i dă un genunchi în burtă lui Vlad. El râdea, iar Ramon se enerva și mai tare.
— Lasă-l în pace! Iar voi gașcă, dați-i drumul! strigă Raluca din nou venind mai aproape din mulțime. Știa că nu putra face nimic, dar nu putea privi.
I se rupea sufletul când îl vedea lovit, nu-l putea lăsa așa, nu putea nici să privească sau să plece știind asta. Simțea că era vina ei dintr-un motiv anume... Și ce o enerva xrl mai tare era că...gașca uitass de prietenia dintre ei. Vlad a fost cu ei mereu și se purta mult mai " frumos " cu ei. De ce ar vrea cineva să fie marioneta cuiva?
— Taci! Urlă Ramon la ea iar.
— Ramon, repet, să nu mai ridici tonul la ea. Te rup cu bătaia! spune din noi Vlad la fel de calm dar de data asta avea o privire ucigătoare.
— Să mori tu? Ești un ratat! Ai ajuns să stai cu o panaramă de 15 -16 ani. Patetic! Zice Ramon și începe să râdă foarte zgomotos încât te speria până și râsul la el.
— Nu mai spune. Știi ce e mai patetic decât asta? Faptul că mereu ți-ai dorit să fii ca mine.
Vlad voia să-l enerveze. Adora asta. Voia să-l facă să sufere. Ei bine, a ochit punctul sensibil.