Mâine e weekend. Aveam timp să dorm mai mult, să lenevesc mai mult și să scap puțin de teme, măcar pentru câteva ore. Eu ș Roxana aveam să ne întalnim pe la ora 12, așa că mă dau și eu pe la ora 10 jos din pat. Părinții erau în bucătărie și șușoteau ceva, nevăzandu-mă:
— Nu-i permit unui bădăran să-și bată joc de ea.
— Bună dimineața, spun așezandu-mă la masã privindu-i ciudat. Despre ce vorbeati?
— Tragi cumva cu urechea?
Eu încep să râd și mănânc micul dejun. Până la ora 12 îmi fac ordine -n cameră. Roxy era deja în parcul unde ne întalneam de fiecare dată. Era înmbrăcată gros față de mine, dar mie nu-mi era somn. Ne plimbasem și ne distrasem așa cum știam noi: mâncam brioșe ce le cumpăram de la un magazin din colțul străzii.
— Și cum te mai simți în ultima vreme? întreabă Roxy mâncând din brioșă și plimbându-ne pe aleea parcului.
— Mă simt bine.
— Cu Vlad ai mai vorbit?
— Meh, fac dând ochii peste cap. Ți-am zis ce s-a întâmplat cu idiotul ăla de Alex. L-a bătut foarte tare...
— Îmi imaginez. Probabil nu suportă să vadă astfel de abuzuri când sora lui a fost violată la 14 ani.
— Tu de unde știi?
— Eh, eu știu multe. Eu tac și observ, îmi spune ea cu vocea ei subțire și râdema amândouă dar deodată îmi sună telefonul.
Cât eu vorbeam la telefon cu părinții, Roxy se tot plimba de colo. Vântul începuse sã bată cam tare iar frigul mă cam cuprinde. Îi spun Roxanei că părinții m-au sunat deoarece au niște treabã prin oraș și că mâncarea e în frigider.
Vlad Pov.:
În sfârșit aveam și eu niște zile libere pentru mine. În sfârșit puteam respira ușurat în weekend. Nu că în timpul școlii nu fac asta. Mă trezesc în jur de ora 11 și mă duc să-mi beau ceaiul. Ier m-am certat grav cu părinții și iar voi sta la apartament. Mi-am plătit chiria cu banii de la fata aia. Cum o chema? Roxana? Nu, aia e prietena ei. Raluca, da, ăsta e numele ei. Aș fi vrut să mă duc să fac niște sport, însă privitul la televizor era mult mai important și mao relaxant și cu niște popocorn. Imediat cum mă așez se aude soneria. La naiba! Mă duc leneș și mă întreb cine poate fi așa " dimineață " și mă apropii de ușă cu pași mici și leneși. Deschid ușa și-n fața mea apar doi oameni. Un bărbat simplu ce avea barba și un mic început de chelie dar arăta a om bun. Femeia avea un păr șaten deschs tuns neglijent până la umeri. Păreau obosiți, iar femeia avea ochii roși.
— Bună ziua, spune întâi femeia si-mi iau ochii de la analiza mea. Vlad Dobre?
— Da, răspund și înghit în sec gândindu-mă că sunt părinții unei fetele pe care prietenii mei le-au jignit aseară. Eu sunt.
— Vrem să vorbim ceva cu tine, dacă se poate. E ceva foarte important pentru noi.
— Spuneți.
— Putem intra? Nu e ceva ușor de vorbit și...
— Intrați.
I-am lăsat să intre deși era foarte ciudat. De unde stiau acești oameni că locuiesc aici? Numai prietenii și părinții știau asta. Le fac semn să se așeze pe canapea ce era în fața unei măsuțe din sticlă, după care mă așez și eu pe cealaltă canapea din fața măsuței și în fața lor.
— Noi suntem Liliana și Grigore Minea.
Erau oameni buni, vorbeau cu blândețe, de parcă le era frică. Eu mă mai calmez și nu mai stăteam atât de încordat.
— Suntem părinții Ralucăi.
Raluca? Acea Raluca? Sigur îmi vor spune de bani. Trebuie să gândesc repede, trebuie să-mi primesc în continuare banii.
— Eu știu, Vlad, începe să vorbească femeia, știu că Raluca nu e gen tău și nu e pe placul tău. Dar ea...ea e îndrăgostită de tine.
Mă simtitsem de parcă am primit un pumn în stomac. Deci asta era? Fata ciudată era îndrăgostită de mine? Ce naiba a văzut nebuna aia la mine? Poate doar mă place. Eu îmi înghițisem limba, nu știam ce să zic. Și de ce au venit aici? Nu e prima fată care se îndrăgosteste de băiatul nepotrivit. Treci peste!
— Raluca suferă foarte mult, continua femeia cu lacrimi în ochi, mereu se gândește la tine. Dacă te vede trist, vine și ea tristă de la școală, dacă te vede fericit, și ea e fericită. Stiu că te țin pe jar și nu înțelegi de ce am venit de fapt la tine. Dar... Nici nu știu cum să-ți zic.
— Vrem să fii mai apropiat de ea, continua tatăl cu aceeași îngrijorare în voce. Să fii mai bland. Nu-ți zicem să te prefaci c-o iubești, nu, niciodată. Doar să nu mai fii rău cu ea și să nu o mai superi, te rugăm din toată inima!
— Domnule, eu...
— Te plătim.
— Ce? tresar deodată.
— Te plătim, Vlad.
— Mă plătiți să fiu prieten cu fiica dumneavoastră? Oh, Dumnezeule, aș face-o cu plăcere. Dar mi se pare ceva josnic, domnilor. Nu e prima fată care se îndrăgostește de un tip, fiți serioși, mi se pare o tâmpenie.
— Vlad, înțelege, Raluca e într-o stare...
— E o tâmpenie, îmi pare rău. Deși am mare nevoie de bani, nu pot accepta așa ceva, îmi pare rău. De unde aveți adresa mea?
— De la părinții tăi. Am fost la ei, dar stai calm, nu le-am spus nimic, spune tatăl.
— Raluca ține foarte mult la tine, Vlad, e numai cu gândul la tine... Și suferă foarte mult că ești rece cu ea. Ce te costă să fii putin mai bun cu ea?
— Doamnă, îi va trece. V-am zis, nu e prima fată care care...
— Raluca e bolnavă.
— Repet, nu e prima ....
— Are cancer.
Din nou, simțisem că primisem un pumn în stomac apoi trupul mi se răsucește în loc. Cancer...?
— Raluca are cancer, repetă femeia și o năvălește lacrimile și începe să vorbească prin sughițuri. N-o suport să sufere! Știi că de această boala nu scapă mulți! Macar dacăca muri...să moară fericită! Te rog!
O vedeam cum aproape mi se punea în genunchi. Îmi ridic privirea scoată către femeia care scoate din geantă o sumă de bani și-i trântește pe masă.
— Trebuie să mă înțelegi! Sunt o mamă disperată!
— Gata, Lily... Va fi bine, calmează-te!
— Nu! Raluca vrea doar puțină atenție din partea ta și e fericită toată săptămâna! Mereu îmi vorbește de tine, dar știu că nu-mi spune și părțile rele. Ea nu știe că ara cancer, și ți-aș fi recunoscătoare dacã nu i-ai spune.
— Nu-i voi spune.
— Sper să ne ajuți, Vlad... E fiica noastră și trebuie să ne înțelegi... Raluca e o fată bună și drăguță, te rugam!
Raluca Pov.:
Plimbarea mea cu Roxy luase sfârșit și ajung acasă. Părinții nu erau, așa că mă duc să caut de mâncare prin frigider. Nici nu apuc să gust din mâncare că niște bătăi puternice se aud în ușă. Mă îndrept cu gândul că poate sunt părinții și am închis ușa din greșeală. Deși ușa era deschisă, când o deschid parcă îmi căzu fața și vreau să închid repede ușa la loc, dar el pune piciorul și deschide ușa. Alex intra nepoftit în casă iar eu mă dau cu câțiva pași în spate:
— Ți-am aflat și adresa! zice el amuzat și face pași către mine iar eu mă dau încet în spate.
— Ieși afară! Acum! Nu ai dreptul să intri așa în casa mea. Sun la poliție.
— Nu plec de aici până nu-mi spui numele celui ce m-a bătut. Și nu, nu vei suna.
Oare să-i zic de Vlad? El chiar nu a văzut? De ce toate problemele se învârt în jurul meu?
— De ce vrei să-l știi? Vrei să te mai bată o dată?
— Pe mine nimeni nu mă bate așa din senin. Atunci m-a luat prin surprindere, ți-am mai zis. A fost atât de repede încât nu am mai putut vedea nimic. Și voi avea grijă să fie exmatriculat!
— Da, sigur. Îți spun eu că nu ai vrea să știi cine îți poartă pică și nu ai vrea ca acel cineva să intre acum pe ușă. Mai bine pleacă și salvează-t! strig către el plină de speranță dar el nu renunța.
— Tu chiar crezi că mie îmi e frică de toți puștii ?
— E mai mare ca tine. De-ai ști tu...
— Eu vreau să știu! De aceea am venit! Spune! Cine e iubitul tău? spune cu o notă de amuzament în glas. Cine a fost eroul care te-a salvat? Oricum nu-ți făceam nimic, nu ești genul meu. Prefer fetele adevărate...și feminine. Eu doar am fost pus să fac asta.
Pus? Cine l-ar fi pus să-mi facă așa ceva, în afară de Miruna nu am alți " dușmani". M...oare a fost ea?
— Nu e iubitul meu! Și dacă ți-aș zice nu cred că ai mai avea curaj să-i spui directoarei să-l exmatriculeze.
— Spune o dată!strigă el și mă dau cu încă un pas în spate.
— E Vlad!
— Care Vlad? întreabă Alex ridicându-si o sprânceană nerăbdător.
— Câți de Vlad bătăuși sunt în școală? Cel cu gașca, Vlad Dobre, așa că ai face bine să mă lași în pace dacă nu vrei iar să te vezi cu ochii umflați.
Alex începu să râdă foarte tare ceea ce mă irită. Ce era atât de amuzant? Nu mă credea, desigur. Ce ar căut Vlad cu una ca mine...
— Tu chiar crezi că sunt prost? Hai lasă vrăjeala, spune dracu' cine e!
— Dar el e!
— Termină cu prostiile și spune-mi!
Se enervează și se apropie de mine iar frica mă cuprinde. Când aveau să vină părinții? Unde naiba sunt?
— Ți-am spus...
Se pune în fața mea și mă mângâie pe față cu un rânjet idiot pe față.
— În seara asta, la ora 20, în centru.
— Poftim?
— Vreau ca tu și "Vlad", zice Alex și râde iar, al tău să veniți. Eu și el ne vom bate parte-n parte.
— De ce toți aveți impresia că rezolvați totul cu bătaia?
— Pentru că așa e. Dacă nu veniți, tu vei suporta consecințele.
Pleacă lăsându-mă cu inima bătându-mi. Ce mă fac acum? Cum aveam să iau legătura cu el? Îmi pieri pofta de mâncare, mă duc în pat și adorm. Sunt trezită în jur de ora 14 de mama care mă privea îngrijorată.
— Ești bine, scumpo?
— Da, mamă. De ce plângi?
— Nu știu, spun și abia realizasem că aveam lacrimi pe obraji. Probabil am visat ceva urât.
— Raluca, nu mă minți. Știi că mie îmi poți spune totul.
— Despre ce crezi că e vorba mama? L-am băgat pe Vlad într-o problemă și nu știu cum să-l scot din asta. Aș vre să-l anunț dar n-am un număr de telefon de al lui și nici nu știu unde stă, căci am înțeles că nu locuieste cu părinții.
— Și ce problema aveți?
— Nu e nimic grav, o mint eu.
— Sigur?
— Da, mamă!
Mă răstesc la ea iar ea pleacă din cameră imediat. Am vrut să strig la ea și să-mi cer schze dar ea se întoarce cu geanta ei așezandu-se pe marginea patului și scoate o hârtiuță din geanta și mi-o întinde. O studiez bine apoi ridic capul spre ea întrebătoare:
— Ia ceva pe tine și du-te.
— Ce e?
— O adresă, răspunde ea chicotind încet. Du-te, Raluca.
— Văd și eu că e o adresă. Dar a cui?
— A lui Vlad, scumpo.
— Pe bune? sar din pat ca și arsã. Dar cum? De unde o ai? Când?
— Suntem prieteni cu părinții lui. Dar nu asta contează. Du-te la el și rezolvă-ți problema. Dar ai grijă de tine, scumpo, și dacã ai nevoie de ceva nu ezita să ne suni.
— Te iubesc, mamă!
~
Iau un taxi și mă duce la blocul respectiv pe strada respectivă. Îi plătesc șoferului după care mă duc la adresa scrisă de pe foiță. Cu tragere de inima fac pași timizi spre ușă și bat în ea. După scurt timp aud niște pași că se îndreaptă spre a-mi deschide și simt că mă topesc și că mă fac mai mică decât sunt. Îi văd surprinderea de pe chip după care îi zâmbesc tot timid iar el îmi face semn să intru-n apartament. Nu era unul de lux, era unul decent și pe placul meu, chiar. Îmi face semn să mă așez și se așează spre suprinderea mea în fața mea gata să mă asculte.
— Deci, ce vrei?
Vocea lui mă intimida oarecum dar eu îmi adun forțele și mă gândesc cum ar fi ca el să fie exmtriculat din cauza mea și îngheț.
— A venit azi Alex la mine când părinții îmi erau plecați.
— Care Alex?
— Cel pe care l-ai bătut...
Vlad își ridică sprâncenele mirat după care-si trece mâna prin păr așteptand să continui.
— A zis că va cere să fii exmatriculat.
— A fost doar o bătaie. Se rezolvă cu câteva puncte scăzute la purtare. Plus că, ai văzut și tu că în orașul ăsta ministerul educației e la pământ. Cadrele didactice la fel.
— Mie mi-e frică totuși...
— Ai venit aici doar să-mi zici asta?
— Nu chiar. El nu stia cine l-a bătut, spunea că a fost totul prea rapid, spun iar el scoate un chicotit râzând ceea ce-mi dădea mai mult curaj. I-am spus că ai fost tu și nu m-a crezut... A început să râdă de mine, apoi mi-a zis că dacă tot ești tu, să merg cu tine la ora 20 în centrh ca să vă bateti.
El începe să râdă iar eu mă încrunt.
— Altceva ce a mai zis?
— Nimic... Adică, a zis că dacă nu vii voi suporta eu consecințele. Dar e ok, mă reped să adaug imediat, nu e nevoie să vii. Nu vreau să te bați cu cineva din cauza unei proaste ca mine. Am venit doar să-ți zic de exmatriculare.
El mă privește lung după care se ridică de pe canapeaua din fața mea.
— Tu te duci?
— Trebuie să lămuresc unele lucruri cu el. Cum am zis, nu vreau să ai nici puncte scăzute din cauza mea.