Volume de aer IV

3 iunie

Uneori, întrerup tot

și mă așez să privesc seara.

întotdeauna dupa ce soarele

coboară hipnotizant

în spatele copacilor din grădină.

Rămâne apoi, aici, în nord,

numai o amprentă a trecerii lui,

până târziu, târziu, spre miezul nopții.

Nu e nici întuneric, 

dar nici o  fiestă mexicană  luminii, 

păsările își cântă trilul lor, ușor, 

de noapte bună

și firea lucrurilor

se așează într-o semilună de culoare.

Așa, cum în cutii de porțelan fine, 

se așezau odată să călătorească peste ape,

marile tablouri ale lumii.

E u n timp predestinat visării, 

meditației, rememorării ori uitării.

Și ai un acut sentiment al frumuseții

și unicității lucrurilor în lume.

Rar, printre gânduri

într-o seară ca aceasta, 

mă-ncearcă ispita unui vers.

Dar nici Dumnezeu, la toată

această frumusețe

n-ar mai putea adăuga nimic.

Tot așa cum eu, 

gândindu-te acum, 

prin starea mea de vis te văd

călătorind,

ca marile corăbii,

...și nu mai pot adăuga nimic,

nimic.