Volume de aer IV

O dupa amiaza de toamna

Azi, amandoi, ne am asezat pe masa ochelarii,
„sa se pupe", ne am zis.
Si i am pus asa, fata n fata,
si le am apropiat lentilele,
unele de celelalte,
pana cand fiecare s a putut privi
ca pe sine,
in celalalt.
Apoi noi le am examinat un timp
modul naiv in care se iubeau si lacrimam.
Era cumva fortat,
ceva indirect,
nimic excitant,
insa era .. un „oricum"
si atunci de langa mine ea a spus: „macar ei",
iar eu mi am spus gandul intreg: „doar ei",
dar niciunul dintre noi nu s a suparat
pe chestia asta
si dupa amiaza si a vazut de drum
cum o mai facuse
si n alte zile de toamna cu noi.

Mai tarziu, dupa ce, a venit si seara
si am servit o sunca afumata cu tuica,
eu mi am zis ca mi ar prinde bine acum doua pagini de carte,
si ca n timpul asta ea ar putea baga „un netflix"
Uitaseram amandoi de povestea ochelarilor nostri,
si i am saltat pe rand de pe masa.
Ai mei erau cam incetosati si imi cam fugeau literele de sub ei,
Ai ei, nu stiu,
era oricum tarziu
si amandoi in dormitor.
Eu am aruncat cartea, ochelarii pe dusumea
si am inchis ochii.
Patul se largea, odata cu noi si noaptea
si banuiesc ca ntr un tarziu a adormit si ea.

Dimineata, trezindu ma,
am observat doua lucruri ciudate:
ca peste ochelarii mei erau aruncati ai ei,
galben peste verde,
si ca ea adormise cu bratul pe pieptul meu.
Netflixul curgea.

M am strecurat usor din pat,
i am inchis laptopul,
si iesind afara in curte,
am privit un timp jocul frunzelor purtate de vant.
Nu mi s a mai parut unul deprimant.