Volume de aer IV

visul de ieri noapte

Eram din nou in orasul din cer
si visam cu el inca o data,
strazile sale insorite
pe care le stiam
din copilarie
De data asta nu mai eram singur,
ma plimbam cu bridie,
din trecutul apropiat ne ntorsesem in viitorul acestuia
si il gaseam cu mult mai utopic
de cat il lasesem.
Si eu si ea jucam cu nonsalanta
rolul unor turisti prin propria cetate
si la fiecare colt de strada,
pozam cu incantare si incredere,
portocale imense crescute ca niste bostani grei
direct din caldaramul trotuarelor,
(in genul portocalelor lui murivale
dar dupa un alt buget)
La un moment dat,
erau acolo si mama si tatal meu
care se grabeau sa prinda un taxi,
de parca s ar fi intors in graba de la o nunta,
si prin aer pluteau de aiurea un fel de suvite
fine de voal alb sau ivoriu.
Intrasera intr un puzzle de stradute,
mici fara trafic de masini,
in genul celor de pe ana aslan
si un turcaflet cu turban turcoaz si mustati mari, lasate oala
s a oferit sa i indrume
„pe drumul drept in viata”,
basca i a mai si protejat de umbra unui caine mare si bland,
in fapt, un mare danez,
iesit de prin vecini,
care dorea, atunci, pe loc
sa se joace cu ei, de a dura…
si asa noi ne am putut continua periplul
cetatenesc,
linistiti,
stiindu i in siguranta,
am avut imediat revelatia unui adevar de netagaduit:
sub orasul meu, in pantecele sale,
in fiecare ungher tainic al sau,
in temnitele si tunelurile sapate
de a lungul a milenii si milenii de ani,
de greci, de rusi, de evrei, de turci, de aromani, de bulgari si sarbi,
fierbea acum vinul ultimei toamne.
Cand bridie a revenit m a gasit aproape dormind,
intr atat de mult ma visasem visand.

Cumva aici, eu il banuiesc si pe visul meu
ca adormise in vis,
pt ca imediat si eu si el
ne am trezit intr o alta imagine,
intr o gradina frumoasa, cu spatele rezemata n niste valuri,
inconjurati de oameni,
puteam fi tot din oras, dar in fapt cred
ca imaginea era imprumutata din gradina reginei de la balcic cum văzusem in cartea lui boia,
acolo pe iarba, eu, bridie si cosmin petea,
era o imagine cum stam acolo ca in seurat
intr o dupa amiaza pe insula la grande jatte,
punctiforma si parca simteam fiecare atom si quark.
El imi daduse un bloc mare de desen, mai mult dreptunghiular
decat patrat
si acolo imi arata ce desenase
cred, fata lui.
Desenele erau senine, cu detalii hazlii,
simple si pline de prospetime
si mi amintesc ce simteam urmarind
toate acele culori,
iar cum cand m am trezit,
inca le mai simt gustul si mirosul
acelor creioane
in memoria mea, chinezesti:
subtiri, lungi, aproape indescriptibil de frumoase.
Si asta a fost tot visul!