Volume de aer IV

sepia major

La început mi-am zis, da, o altă mihaelă

decupată ca din desene animate, pedalând

și scriind cu ochelarii săi enormi-

coșul unor furnale siderurgice,

prin praful și lentoarea unor drumuri pustiite...

O emoție insalubră, am gândit, apoi

nu-mi plăcea nici bărbatul care-i

supraviețuise, un fel de Al. Gore insipid

candidand la funcția de președinte,

în interviuri mereu alături de ea

ca un câine basc

și mi-a venit brusc în nas,

tot aerul ăla

de vechi și de răsfoit până nu mai interesează pe nimeni

pe care-l avea în anii 80

antologia de poezie americană

singura, de la începuturi

pînă azi din colecția bpt.

Apoi, sub soarele unei alte zile

am privit-o într-o altă fotografie sepia

și pentru o secundă am zărit-o acolo

mușcându-și iute buza de jos,

pe ascuns cum numai puștoaicele o fac

cu gândul visând în altă parte.

Și am zâmbit, deloc vintage,

cum zâmbește vânătorul prăzii, neștiind

că undeva în universul ăsta imposibil de calculat,

un rulment s-a gripat, a scuipat puțină vaselină

și tot trecutul pentru mine a fost ras într-o clipă,

frumusețea de altfel e eternă, nu contează cât

ar suna de banal, rămâne valabil,

așa că m-am culcat în noaptea aceea

încă atârnând de buza ei de jos,

în timp ce cu dinții ei mici și galbeni pătați de mahoarcă

mușca de-acum puțin și din buricele degetelor mele,

ca dintr-o claviatură, oh, Doamne!

ce muzică! totul înflorea înaintea mea,

după mai bine de douăzeci de ani

de când era schelet:

ca o mușcată.

Și ca o mușcată și acum

când mi-e clar că sunt total îndrăgostit de ea,

chestie care-mi amintește de tata

repetând prin casă, la golani:

„cum vă așterneți

așa veți dormi" și uite

"ce frumos (îmi) sună viitorul", vorba aceea

dormind lângă o poetă,

etern puștoaică,

bașca și rusoaică-englezo-americană din anii

în care cuvântul mai conta

în societate,

amândoi îmbrățișați

acolo

numai spirit și versuri.