Volume de aer IV

armonie, acasa, la Centrul Cultural Nica Petre

El sta inaltat pe marginea exterioara a ferestrelor muzeului
si numai se uita,
nu mai coopera:
„Am facut destul, zicea
am oferit indeajuns.
M am si chinuit, am fost plecat,
am dat cu dalta, cu rindeaua
si n Canada
anul ’82, e suficient.”

Dar Timpul se subrezea,
devenise din ce in ce mai ursuz
si mai preocupat de toate lucrurile astea:
„Trebuie sa facem ceva cu „downtown ul” acestui baiat de Brailita”,
spunea.
„Trebuie sa facem ceva.
e un pilot bun, e un invatator de zmeie
si nu putem lasa lucrurile sa se deterioreze asa.”

Atunci Universul a nascut o pe ea:
a suflat putin peste spuma ninsorii unui ciob de Dunare inghetat
si n apele acelea vinetii a aparut pentru prima data chipul ei,
al unui Dexter usor zapacit, al unui Peter Gabriel dotat cu ochi vii,
si cu gandire de spiridus.

Prima oara cand a intrat in sala masinilor
acelui muzeu
ea a stiut dintr o clipa ce avea de facut:
sub scandurica ce sprijinea greutatea unui
dezumidificator
a asezat firul subtire smuls din mustanta unui aviator,
decedat in cel de doilea mondial razboi.
A

poi mai sus de busturile sculptate in lemn
a trei mari ganditori:
nae ionescu, anton dumitriu si vasile bancila
a legat si leganat unul dintre cercelusii ei …dar numai asa, asa, foarte usor.
Pe fata interioara a unui tablou, a semnat
mic, mic ca un fluture, cu litera „r”,
a mai apropiat spatiul ferestrelor de inima lui Nick cu inca un centimentru si un pic,
a desenat apoi crucea pe care avea sa mearga cu un fir de borangic,
si pe statura masiva a unui ciclop din lemn de abanos a presarat
pulberea fina a unui alt veac.

De atunci lucrurile au inceput din nou sa mearga ceas.
Sculpturile lui Nică, vin si pleaca, se ridica
si ca randunelele isi fac cuib in orologiile din lumea intreaga.
Oamenii de la muzeu muncesc mai putin de ieri,
cel mai mult timp insa, le ia de acum corespondenta:
„Sunt Naomi din Ohio, ceasul bunicii mele
a reinceput sa bata la ora exacta de cand a venit Nick. Va multumim mult! „
” Aici Radio Toronto! Din nou langa inimile dvs… de cand…suprise!… ne am recapatat timpul corect de emisie! Multumim mult Muzeului Nicapetre din Braila si ii dedicam o melodie pe undele
n

oastre!”
„Scoala de arte din Osaka. Uneltele noastre toate lucreaza mai mult singure. Nică pur si simplu le a vrajit la ultima sa escala. Va trimitem in dar un bonzai-ninja inflorit”
…si mesajele continua asa sa curga

P.S. multumiri si felicitari pictoritei Raluca Iancu si inspiratei Alina-Ruxandra Mircea, curator al expozitiei de la Braila „Intoarcerea fiului risipitor”, gazda noastra, pentru orele de sublim zbor pe care le am petrecut ieri in compania domniilor lor. Absolut felicitaciones!