Bolnav de singurătate

39 3 4
                                    

Bună, M0rphy! Felicitări pentru obținerea primului loc în concursul „Petale de cuvinte", categoria dragoste. Aici este premiul tău. A fost o adevărată plăcere să îți citesc cartea și sper să îți placă și ție critica mea. Orice comentariu e binevenit. Lectură plăcută! :)

Titlu: Titlul mi-a atras atenția încă de la început și sunt convinsă că va avea același efect și asupra multor alte persoane. Este ceva inedit, care reușește să transmită o idee destul de clară despre conținutul la care ar trebui să ne așteptăm, însă menținând totodată și o doză de mister care face cititorii să devină dornici să descopere universul pe care l-ai creat printre paginile cărții tale. După ce am început să îți citesc cartea, am realizat că titlul are un cu totul alt efect atunci când te obișnuiești cu personajele și intri în pielea lor. O întrebare care nu-mi dădea pace era „Cine sau ce e cu adevărat bolnav de singurătate?" Cade? Sufletul Larei? Întregul sanatoriu, loc în care domnesc dezolarea, haosul și nebunia? Sau poate chiar cititorul, cine știe?

În concluzie, titlul este perfect. Se leagă de temele principale ale cărții (declinul în nebunie și căutarea disperată, nesfârșită pentru dragoste), nu este clișeic și este profund, fără să fie complicat.

Copertă: Coperta este o minunăție. Este de calitate și se vede că s-a depus muncă serioasă pentru crearea ei. Fiecare element contribuie la crearea unui ansamblu armonios. Fontul elegant, trandafirul de un roz palid, pumnalul care îl înjunghie drept în mijloc, petalele care cad... Doar coperta în sine spune o poveste fascinantă. Singurul lucru care nu-mi place atât de mult este sângele de la baza lamei pumnalului. Am impresia că felul în care picăturile de sânge par să îmbine metalul și petalele trandafirului nu este prea realist, iar din această cauză, nu se potrivește cu restul coperții. Totuși, aceasta este o critică măruntă și, cel mai probabil, cât se poate de subiectivă.

Ca să închei aici și să trec mai departe, mai trebuie să precizez că titlul și coperta se potrivesc extrem de bine împreună. Amândouă îmi evocă mister, dragoste și deznădejde (iar aceasta din urmă se poate dezvolta, de ce nu, chiar în tragedie).

Descriere: Apreciez că nu este nici prea lungă, nici prea scurtă. Astfel, nu riști să plictisești cititorii încă de la descriere, dar nici nu îți prezinți povestea într-un mod sec. Dimpotrivă, figurile de stil și imaginile artistice îmbogățesc fiecare paragraf, fără să fie exagerat. Am fost un pic surprinsă când am citit descrierea, deoarece este scrisă la timpul trecut, iar majoritatea descrierilor pe care le-am întâlnit până acum sunt scrise la timpul prezent. Totuși, nu m-a deranjat, deoarece m-am gândit că a fost o alegere legată de stilistică. Descrierea are un aspect îngrijit și ține cititorii în suspans de la primul paragraf la ultimele cuvinte. După ce am citit-o, simțeam cum abia așteptam să trec la primele capitole.

Am doar o mică observație. Nu este nimic prea important, pentru că ceea ce fac aici e mai mult căutat noduri în papură. În al doilea paragraf ai o frază care începe cu „dar" și una care începe cu „însă" una după alta, lucru care poate părea ușor repetitiv, deoarece ambele fraze încep cu o conjuncție adversativă. Ți-aș recomanda să elimini „dar" din prima frază, pentru că acesta chiar nu este necesar; fraza s-ar putea lipsi de el.

Concluzia aici este că descrierea, la fel ca restul elementelor pe care le-am criticat („criticat", vorba vine, că mai mult le-am lăudat), este de calitate și reprezintă o introducere perfectă în lumea cărții tale.

Conținut: Primul lucru pe care trebuie să îl precizez este că nu am multă experiență cu genul romantic; nu e favoritul meu. Dar, având în vedere că ceea ce ai scris părea mai degrabă o combinație de genuri (romantic, thriller și mai târziu am avut plăcerea de a descoperi o urmă de paranormal și fantastic), am decis să nu mă las împiedicată de propriile prejudecăți.

CriticiWhere stories live. Discover now