Critici

Te invit să fim sceptici împreună

Titlu: Te invit să fim sceptici împreună
Autor: scepticism
Categorie: proză scurtă
Capitole: 5
Status: nefinalizată
Critic: cimitir

1. Titlul

Îmi place mult, a sărit în evidență pentru mine încă de când l-am văzut prima oară; duce cu gândul la un text mai personal, realist dar și oarecum profund, și implică cititorul în poveste încă de la început.

2. Coperta

E simplă, dar potrivită. Nu am de zis decât că autorul nu se prea vede, e prea sus, ar merge lăsat măcar mai în jos sau într-un un alt font.

3. Descrierea

Cărțile centrate pe realitate nu sunt genul meu, dar până și eu m-am simțit atrasă de descriere. Nu spune mult despre carte, dar cumva ai reușit deja să redai o nostalgie și o melancolie care m-au captivat. Subiectul fetei care vrea să devină scriitoare deja promite să fie unul în care mă voi resimți puternic, și îmi place asta. Deja mă faci curioasă ce sentimente vei evoca prin stilul acesta simplist și plin de tremur.

4. Conținutul

Doamne, primul capitol a fost atât de profund și dureros. Nu știu dacă scrii despre o experiență prin care ai trecut sau pur și simplu te-ai gândit cum ar fi, dar ai respectul meu. Puțini reușesc să transmită atâta sentiment pur și nealterat cu cuvinte simple, ușor de înțeles, într-un mod ca de poveste, ca de vis, ca o plutire în derivă.

Nu îmi dau seama cum se potrivește în cadrul prezentat în descriere, dar probabil voi afla curând.

Singurul lucru pe care îl am de comentat e că după linia de dialog, care este cea mai lungă (—), se lasă spațiu.

Capitolul doi e ca o continuare a scrisorii din primul, și mi-a transmis așa o pace dureroasă, o liniște sublimă ca de noapte de vară. Am simțit că mi-e dor de-o viață pe care n-am trăit-o niciodată. Ador genul ăsta de melancolie, pe care de obicei o găsesc în muzică, și te apreciez mult pentru că ai reușit să trezești asta în sufletul meu.

Așa au fost primele patru capitole, ca un vis frumos și dulce-amar. Aceste scrisori-amintiri mi se par un mod unic de a începe o carte, îmi și imaginez un român care are aceste prime pagini scrise într-un stil de mână, cu o textură aparte... Ai un mare talent, să știi. Nu cred că voi avea prea multe de spus în critica asta, dar lectura cărții tale e purificatoare, mi-a indus un calm pe care poate că îl căutam de mult.

În capitolul 1, când acțiunea începe cu adevărat, deja m-am regăsit în Artemis mai mult decât mă așteptam, în îndoielile și ambițiile ei și gândurile despre ce înseamnă cu adevărat să fii scriitor. De asemenea, felul în care privește natura e un detaliu atât de simplu, dar îmi arată parțial profunzimea sufletului ei, faptul că e pur și simplu o persoană frumoasă. Nu perfectă, dar frumoasă prin umanitate, frumoasă prin felul în care e distrusă; mereu mă îndrăgostesc de personajele care dau dovadă de așa ceva.

Un singur lucru aș avea de zis, că nu înțeleg de ce ai scris capitolul în bold. În opinia mea, ar arăta mai estetic scris normal.

În concluzie, îmi pare rău pentru critica scurtă și nu tocmai folositoare. Aș fi vrut să pot fi de ajutor, dar nu am ce comenta. Ai un har aparte pentru a mă face să simt un fel de pace, de pierdere în mine, ceva minunat. Îți mulțumesc că mi-ai dat șansa să îți descopăr cartea, nota e 10, cu siguranță.

Plata: voturi la capitolele cărții mele "Imperiul stelei însângerate" și follow permanent profilului meu. Mulțumesc anticipat!