Sub tăișul pumnalului de hârtie

36 8 2
                                    

       Bună, AelinTheFireHeart aici este critica ta, sper sa nu te deranjeze ceea ce voi spune.

Titlu.

       E cam lung după mine, termenii se îmbină frumos, creează o metaforă plăcută, dar este greu de ținut minte. Eram gata să te laud, pentru că varianta din formular mi s-a părut foarte interesantă, dar, după cum am mai spus, lungimea lui lasă de dorit. Nu îți sugerez să-l schimbi, sună destul de bine cum e acum, totuși ar trebui să te gândești, opțional, la o variantă mai scurtă a lui.

Coperta.

         Nu am fost niciodată fana acestui gen de coperte. În primul rând, trebuie să-ți spun că, dacă nu mă înșel, aceea este o imagine care se încadrează la digital art, adică aparține altcuiva și are drepturi de autor asupra ei. Nu o poți modifica sau folosi în scop propriu fără consimțământul celui/celei care a realizat această artă digitală. În al doilea rând, chiar dacă ai fi avut drepturi de autor, tot nu mi-ar fi plăcut.

         Partea de sus pare încărcată, iar cea de jos, în consecință, goală. Nu-mi place fontul de la titlu și cum e așezat. La autor nu este permis acel gen de caractere, mă refer la liniuțe, cratime, steluțe, săgeți și ce mai vrei tu, e inestetic. Titlul e prea subțire și lung și nu se înțelege din prima, trebuie să stai să te holbezi puțin ca să înțelegi, mai ales că fundalul este gri. Îți sugerez să lași titlul puțin mai jos, dar cel mai bine ar fi să lași o comanda la un shop grafice și să ceri una mai frumoasă.

Descrierea.

         Cred că ai ales destul de bine ce să dezvălui și ce nu. Dar, nu pot să nu-ți spun, mi se pare lipsă de profesionalism să apelezi la un dialog pentru a-ți descrie lucrarea. Puteai face foarte ușor un rezumat, metaforizat, care să surprindă ceea ce vrei să exprimi mult mai bine decât a făcut-o dialogul ales.

          Acum, în primul și în primul rând, nu înțeleg prea mult din dialogul prezentat, știu că el vrea să o omoare pe fată. Apoi, cred că ar trebui să mai înțeleg că ea a omorât pe cineva, un tip. Problema aici este că, la început, ea îl amenință: "stai numai să-mi revin că ai să ajungi mai rău ca flăcăul ăla turnător" sau ceva pe acolo, apoi ar trebui să cred că următoarele două replici sunt ale lui, dar din capul locului se înțelege că nu, pentru că sunt două replici distincte, cu linii de dialog diferite.

          Pe urmă îl roagă să se oprească din a-i povesti ce vorbea în somn. În al doilea rând, nu văd logica evenimentelor, de acord că o descriere trebuie să fie misterioasă, dar a ta are lipsă de continuitate și nu mă atrage să citesc mai departe. Mi se pare, sincer să-ți spun, un talmes balmes fără seamăn, ai un dialog de cinci replici și undeva acolo are trebui să fie patru, căci altfel nu înțeleg, chiar te rog să mă lămurești care a fost logica după care te-ai ghidat când ai scris:

"replica ei care începe cu <<moartea mea>>, trecem peste ea.

-Ce tot indrugi acolo? Ai chef de glume?

-Vorbești în somn sau cel puțin vorbeai..."

         Pentru mine, cel puțin, nu se leagă lucrurile. Partea de sfârșit e și mai proastă, din punctul meu de vedere, ar trebui să dispară definitiv toate descrierile în care se folosește caracterizarea directă pe personaje, e clișeic și lipsit de farmec, folosește-te de narațiune să-mi spui că ea nu are amintiri și că el are păr albastru, nu vreau să aflu aceste detalii despre ei așa.

        Trecând peste asta observ greșeli și asta nu e prea bine pentru cartea ta, mai ales în descriere. Mie, cel puțin, nu-mi place să văd greșeli majore într-o descriere, îmi ia toată dorința de a înainta cu lectura. După linia de dialog care este asta "—", cea pe care o folosești tu se numește cratimă, se pune spațiu, obligatoriu. Nu ai alineate și îți lipsesc virgule în multe cazuri (ex: "Moartea mea, zici?" virgula de aici îți lipsește. Cred că ar fi fost mai bine să pui acel "cel puțin" între virgule, ca o construcție incidentă.

         Diacriticile lipsesc și ele în unele locuri, ar trebui să le pui, la fel și alineatele, ai, practic, o descriere lipsită total de orice urmă de estetică. Nu se pune spațiu și înainte și după semnul de punctuație, doar după el.

Conținut

        Prologul este destul de bun, îmi place cum păstrezi misterul, adevărul este că nu mă așteptam la asta, având în vedere descrierea.

       Lipsa diacriticilor și a alineatelor mi-a îngreunat lectura, mă consider o persoană care nu poate citi fără de ele, mi-ar fi plăcut să apară, știu că wattpad își face de cap cu ele, dar există o multitudine de soluții.

          Lăsând asta la o parte, să discutăm puțin greșelile pe care le-am întâlnit. "Pe străzile vechi din Arayn" și după pui virgulă, după indicii spațiali sau temporal se pune virgulă neapărat. "Străzile de praf și sărăcie" aș fi zis "de praf și de sărăcie" sună cu totul altfel, are altă muzicalitate. Nu pot pricepe de ce ai zis că se presupune că fata respectivă e frumoasa, din moment ce imediat după aceea o descrii, ca fiind frumoasă nu își mai are locul acel "se presupune", cel puțin din punctul meu de vedere.

     Cred că nu ar mai trebui să pui la fiecare capitol poza cu harta, ajunge o singură dată. Bănuiesc apoi că fata care aleargă este și cea care le-a deschis ușa acelor oameni, bănuiesc, în opinia mea ar trebui să vorbești mai mult despre efectul morții asupra ei.

          Apoi, probabil că ce ai scris cu bold și cu italic este un vis de-al ei, nu zic că e rău, dar fonturile combinate îngreunează citirea, mai lipsea să subliniezi și aia era. Nu e tocmai rău ce citesc, dar am văzut și mai bune, mult mai bune. Încearcă să-i faci fetei (și celorlalte personaje) un chip, apoi ar fi de preferat să avem și un nume cu care să asociem chipul, dar nu se pune problema aici. Yanet e un nume tare interesant.

         Sfaturile mele sunt să ai grijă la ceea ce vrei să exprimi, adică să lucrezi mai mult la personajele tale, de la chip, la portret moral și toate celelalte lucruri de care au nevoie ca să fie umani, ca cititorii să poată rezona cu ele. Să fii atentă la greșeli și estetică, sunt foarte importante ambele și fac lectura mai plăcută. Văd că ai potențial, îți mai trebuie doar puțin exercițiu și puțină experiență.

Plata:

— voturi și o părere la cartea mea "Cronicile din Terryn" din care să reiasă că ai citit, poți vorbi despre personaje, acțiune, plot, ce îți place, ce nu îți place etc. Nu te teme să-ți spui părerea sinceră, promit că nu fac scandal (râse ea) aș aprecia totuși dacă ai trece de primele două capitole, trag speranță că celelalte sunt scrise mai bine.

— follow permanent grupului.

CriticiWhere stories live. Discover now