Îmi arde raiul

42 6 6
                                    


      Bună, Daria1028 aici este critica ta.

Titlu.

        Chiar îmi place, e metaforic, bine ales, are lungime potrivită și merge în context. Combinația de termeni e plăcută și atrage cititorul.

Copertă.

        E o alegere destul de fericită, de obicei nu sunt fana copertelor de genul, dar aceasta chiar e plăcută vizual.

        Îți sugerez să-ți găsești un pseudonim literar (ex: Yelek Elevert) pe care să-l pui pe grafice, numerele și caracterele de gen liniută, steluță și altele nu dau bine, estetic vorbind. Fontul de la autor nu-mi place și nici modul în care l-ai așezat. În rest, e o copertă drăguță, potrivită contextului tău.

Descriere.

         În prima propoziție ai un nonsens: "Părinții Victoriei Morris sunt divorțați de ani de zile și e ultimul lucru la care... ", nu, faci dezacord, îți sugerez să schimbi puțin structura frazei, dar dacă nu vrei este de ajuns să pui "sunt" în loc de "e". Aș fi zis în locul tău: Chiar dacă Victoria Morris provine dintr-un cămin destrămat, nu vrea să se gândească la părinții ei care au divorțat acum câțiva ani, totuși întotdeauna există gânduri care o poartă spre trecut". Este o sugestie, poți să folosești frază dacă vrei sau poți doar să scrii verbul corect, faci cum vrei.

         "între cei doi se află o luptă continuă", "între" nu are ce căuta în context.

          E o descriere drăguță, dar extrem de dezordonată. Îți sugerez să pui alineatele și să o faci mai compactă, nu ai de nevoie de atâtea spații în atâtea locuri. Înșiruirea de caracteristici ale Victoriei puteau fi în același paragraf, la fel și ultimele patru fraze.

          Mi se pare că prezinți într-o manieră cât de plăcută ceea ce se petrece în carte, fără să strici o mare parte din mister (PS: Victoria mă cucerește deja, nici pentru mine nu e o fază rockul).

           Cum spun de fiecare dată, mai mergeau niște figuri de stil, ceva învârteli metaforice și toate cele, ar fi dat un plus de însemnătate lucrurilor pe care vrei sa le spui și m-ar fi atras încă și mai mult (nu că aș fi eu marea fană a cărților de ficțiune pentru adolescenți).

Conținut.

      Prologul începe bine, îmi place că te oprești să descrii, măcar puțin, fiecare gând, dar nu pot să nu observ lipsa alineatelor. Da, știu wattpad își bate joc, dar există și modalități prin care să eviți pierderea lor, încercă să le pui.

        Exprimarea ta lasă de dorit, îmi pare că te confrunți mereu cu o problemă de a găsi cuvântul potrivit la momentul potrivit. Ai tendința să te duci dintr-o extremă în alta, când prea trist, când prea ironic. Nu e rău că te joci cu stările personajului tău, atât timp cât le stăpânești mai mult ca sigur și nu-l faci să aibă o tulburare de personalitate.

        Limbajul tău este puțin colocvial și nu-ți prea servește să folosești cuvintele cu apostrof sau în alte modalități. Încearcă să aduci un plus de importanță cărții tale prin vocabular. Și el poate atrage mai mult sau mai puțin un cititor.

        Acțiunea decurge destul de lin, nu e cea mai originală abordare pe care am întâlnit-o, dar măcar încerci să ai un clișeu bine scris. Ideea cu divorțul este știută de mult, cred că de când tatăl abuziv era la modă dacă înțelegi ce vreau să spun. Apreciez efortul tău și în unele cazuri chiar a dat roade, pentru că îmi place stilul tău, e lejer, ușor de priceput.

         Am observat că ai foarte mult dialog și tinzi să treci prea repede de la o replică la alta. Discuția dintre cei doi adolescenți, deși se vrea ironică, e cam imatură și seacă, fără prea mare farmec sau atractivitate, pentru mine cel puțin. Apoi, foarte mult dialog strică rețeta unei cărți apreciabile și, sinceră să fiu, te puteai lipsi de foarte multe replici de acolo în detrimentul narațiunii.

          Pui foarte mult accent pe personajul principal și tinzi să te oprești la o descriere sumară pentru restul personajelor, ceea ce le face să pară robotice și seci ca personalitate. Lucrează la fiecare detaliu și decât să n-ai destulă descriere pe anumite chestii, mai bine să ai mai multă.

           Prezinți o chestie obișnuită de adolescenți, o "luptă" pe o chestie puerilă, încercarea ta să o faci pe Victoria să fie mai unică eșuează în acest fel. Nu te voi minți, e greu să creezi un personaj feminin unic în atâtea tipuri, dar nu imposibil. Ea e tipică, fără vreo strălucire fantastică, și apoi, una e să fii deștept, alta e să fii inteligent. Și sincer o preferam intelegentă.

        În concluzie, sugestia mea e să mai tai din dialog, să mai lucrezi la estetică, să ai mai multă grijă la personajele secundare și să nu te oprești din încercat, pentru că eu stiu că poți. Ai o carte cu potențial, stil de a scrie lejer și, cu ceva exercițiu, vei face un lucru foarte bun din cartea asta. Felicitări!

Plata:

— voturi și o părere la cartea mea, Cronicile din Terryn, la unul dintre ultimele capitole postate. Aș aprecia dacă nu ai face parerea în scârbă, căci eu am investit timp în critica ta și aș vrea să faci la fel cu părere, în sens de respect față de munca mea. Această avertizare nu are nimic de a face cu tine, mai degrabă cu faptul că am primit prea multe păreri făcute pe repede înainte ca să nu menționez asta.

       Te rog să citești tot ce am zis la plată și sper că nu te-au deranjat cuvintele mele.

       Critică realizată de --Yelek.

CriticiWhere stories live. Discover now